text Cantece crestine

Să cântăresc

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Moldoveanu
1. Să cântăresc în lume toate
Cu-al Tău cântar dumnezeiesc
Căci e Cântarul de dreptate,
Cu care nu pot să greşesc!

R1: Să cântăresc, să cântăresc,
Cu-al Tău Cântar dumnezeiesc,
Și gândul meu şi vorba mea,
Și inima cu tot din ea,
Și-ndemnuri de la cel străin,
lsus să cântăresc deplin,
Cu-al Tău dumnezeiesc Cuvânt
Cântarul veşnic drept și sfânt!

2. Ajută-mă s-arunc din mine,
Cântar străin, firesc şi rău,
Să poată pururi a rămâne,
În inimă cântarul Tău!

R1: Să cântăresc, să cântăresc,
Cu-al Tău Cântar dumnezeiesc,
Și gândul meu şi vorba mea,
Și inima cu tot din ea,
Și-ndemnuri de la cel străin,
lsus să cântăresc deplin,
Cu-al Tău dumnezeiesc Cuvânt
Cântarul veşnic drept și sfânt!

3. Măsura Ta de soare plină,
În inimă s-o am şi-n gând,
Căci măsurând cu-a ei lumină,
Eu nu pot să greşesc nicicând!

R2: Vreau să măsor, vreau să măsor,
O, scumpul meu Mântuitor,
Cu-a Ta măsură ne-ncetat,
Ca să nu pot cădea-n păcat,
Și calea mea şi lucrul meu,
Și tot ce este-n jur mereu,
Vreau să măsor cu-al Tău Cuvânt
Dreptar desăvârşit şi sfânt!

4. Ajută-mă s-arunc Isuse,
Măsuri fireşti din viaţa mea,
Zdrobeşte-le şi fă-le-apuse,
Să pot purta măsura Ta!

R2: Vreau să măsor, vreau să măsor,
O, scumpul meu Mântuitor,
Cu-a Ta măsură ne-ncetat,
Ca să nu pot cădea-n păcat,
Și calea mea şi lucrul meu,
Și tot ce este-n jur mereu,
Vreau să măsor cu-al Tău Cuvânt
Dreptar desăvârşit şi sfânt!

5. C-atunci mă porţi cu veşti divine
Prin lumea care zace-n rău,
Când am desăvârşit în mine,
Măsura Ta, cântarul Tău!

R3: Cântarul Tău, Măsura Ta,
Doresc deplin a le purta,
Să-Ți fiu un martor credincios
Făcând Lucrarea Ta frumos,
În mine să Te-ncrezi deplin
Ca-n tot ce fac să spui: amin.
Aşa doresc, Isuse Sfânt.
Să pot trăi pe-acest pământ!

I: Cântările Harului -volumul 1, cântarea 189,

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine diverse

Nu da 'napoi!
1. Prin vânturi și valuri, pe cale de mergi, Isus e la cârmă, chiar de nu-L vezi, El ceartă furtuna și valul cumplit, El spune și tace, orice ar veni. R. Nu da înapoi, Isus e cu tine Prin orice ai tre... Citeste mai mult >>
Nu străzile de aur!
1. Nu străzile de aur, ne așteaptă-n ceruri sus, Acolo este Domnul și sfinții ce s-au dus. R. %Acolo-i bucuria, acolo-i fericirea, Acolo e acela, ce ne-a iubit nespus. Splendori cerești divine, cu nes... Citeste mai mult >>
Ce bun esti, Domnul meu (Bunătate ca a Ta)
1. Ce bun esti, Domnul meu, De mână Tu mă tii, De grijă Tu îmi porti în fiecare zi R. Bunătate ca a Ta N-are, Doamne, nimenea. Harul Tău e zi de zi, Doamne, în viata mea. Te iubesc din inimă, Tăria m... Citeste mai mult >>
Unde ești Păcatele te-au îndepărtat
1. Unde ești Păcatele te-au îndepărtat, Vocea mea nu ai ascultat, Unde eşti? /: Te aștept Acolo unde m-ai lăsat, Întoarce-te, că n-am plecat, Te aştept /: R: Unde alergi unde te opresti? Nu vezi viat... Citeste mai mult >>
Lângă Tine
1. Cum aș putea să nu mă-ncred în Tine, Când Tu, un Miel zdrobit din vina mea, M-ai împăcat cu cerul și cu Tine, Mi-ai dat viață, sus, mi-ai dat viață, sus Pe Golgota? 2. Cum să mă tem când Tatăl meu... Citeste mai mult >>
Sunt clipe de har
1. Sunt clipe de har și bine noi știm, E timpul să ne pregătim. În inimi răsună un glas: „Deșteptare, Pentru Hristos gata să fim!” R: Zidim în casă altarul, Focul slujirii-l dorim. Isuse, aprinde-n n... Citeste mai mult >>
E Dragostea
1. Dacă uneori se-ntâmplă în viața mea Să apară clipe când nu pot înainta, Simt ca un fior ce-mi cuprinde sufletul, Îmi dă aripi ca să zbor, îmi inspiră cântecul. R: E dragostea, Ce zâmbește chiar ac... Citeste mai mult >>
Inima mă-ndeamnă
1. Inima mă-ndeamnă să mai lupt Chiar și prin pustiuri fără apă. Domnul mi se-arată de departe Și iubirea Lui e nesecată. Îmi înalț sufletul și mă prind tot mai strâns De poala hainei Tale, o, Isus.... Citeste mai mult >>
Drept și adevărat mai este
1. Drept și adevărat mai este Pentru omul muritor Cuvântul ce-adeverește Cǎ toți suntem trecători. Fiecare zi e dată S-o trăim frumos, curat, S-adunăm comori în ceruri Cu ceea ce ni s-a dat. R: /:Ori... Citeste mai mult >>
Laudat Sa Fii Doar Tu
1. De la răsărit până la apus eu Îţi voi cânta: Lăudat să fii doar Tu! În odaia mea şi în casa Ta eu mă voi ruga: Lăudat să fii doar Tu! R: Lăudat să fie Tatăl, lăudat să fie Fiul, Lăudat să fie Duhu... Citeste mai mult >>