Psalmul 137

1. Pe malurile răurilor, ce curgea în Babilon
Sfăteau în vremea veche, evrei dus ca robi
Plângea când gându lor se îndreaptă câtre Sion
Locasu-n care odată înălţau spre cer cântări
Sălcile bătrâne ce spre apă se apleca
Işi puse alor Harfe în timp ce se odihnea
Biruitorilor cereau, ca Sfintele cântări
Să fie iar cântate şi acolo în ţara lor.

R1: Ierusalime, Ierusalime ah mie dor, mie dor de Tine
Ierusalime, Ierusalime cănd voi intra din nou în Tine.

2. Să cântăm cântările Domnului Dumnezeu
Pe un pâmănt în care cu toţi străin suntem
Cum să cântăm cântările, acelui care ne-a creat
Pe un pământ în care, Domnul e uitat
Ierusalime dreapta mea, să-şi uite slujba ei
Să se lipească limba mea pe cerul gurii ei
De nu voi aminti de Tine şi de Sfintul legămint
Nu-i nici un loc ca în Tine pe acest pământ.

3. Pe malurile răurilor, care curg prin Babilon
Adesea aste-n lume suntem priviţi ca robi
Din robia neagră Domnul Isus ne-a scăpat
Şi spre cetatea Sfîntă, noi mergem neîncetat
Lăsând în urma noastră, cântările de jale
Privind cu ochi ţintă, spre mare sărbătoare
Când vom intra atunci pe porţi, în cetatea Sfîntă
Acolo unde-n veci de veci, Lui Dumnezeu se cântă.

R2: Ierusalime oraş dorit, unde Domnul e slăvit
Ierusalime noi vom cânta în cor
Cântarea minunată pentru Regele Regilor
/: Iţi multumim că ne-ai salvat şi haine albe Tu ne-ai dat
Să stăm meteu în faţa Ta, Isuse
Sărbătoare-n veci va fii, căci Tu vesnic vei domnii
Prezenţa Ta ne va unii, Isuse: /