Ps 84

1. Ce plăcut Îți e locașul, Doamne al Oștirii sfinte
2. după-a Tale curți tânjește sufletul cu dor fierbinte,
îmi suspină și-mi tânjește sufletul cu dor fierbinte...

3. Inima-mi și carnea-mi strigă, după Dumnezeul mare
pân-și pasărea acolo își găsește loc și are,
cuib în care rândunica să-și așeze puii are...

4. Ah a Tale-altare, Doamne, Domnul meu și Împărate,
fericiți câți stau în casa și-n plăcuta Ta cetate,
căci ei pot mereu să-Ți cânte în plăcuta Ta cetate.

5. Fericiți câți pun tăria lor în tarea Ta ființă,
care-n inima lor poartă a credinței locuință,
a încrederii în Domnul neclintită locuință.

6. Când trec ei prin Valea Jalei, o fac loc plin de izvoare,
unde ploaia timpurie varsă binecuvântare,
o acopere cu cântec și cu binecuvântare.

7. Din putere în putere ei au să înainteze
și-n Sionul sfânt, la Domnul au să I se-nfățișeze,
înaintea Lui în slavă au să I se-nfățișeze.

8. Dumnezeule-al Oștirii, rugăciunea mi-o ascultă
Dumnezeule-al lui Iacov, nu-mi uita strigarea multă,
ia aminte rugăciunea, nu-mi uita strigarea multă.

9. Tu Cel ce ești Scutul nostru, Dumnezeule, privește
fața unsului Tău vezi-o cum suspină și tânjește
cum dorește, cum așteaptă, cum suspină și tânjește.

10. Mai mult face-o zi în curtea -Ți ca o mie-n altă parte,
eu aleg să stau în pragul casei Tale pân-la moarte,
nu vreau corturile urii, ci-a Ta casă pân-la moarte.

11. Căci un Scut și-un Soare-i Domnul, El dă slavă și-ndurare,
nelipsit de nici un bine sunt aleșii Lui, oricare,
cei ce duc o viață sfântă sunt aleșii Lui, oricare!

12. Doamne al Oștirii, sfinte-Ți sunt locașele-Ți senine,
fericit e omul care pururea se-ncrede-n Tine,
omul care-o sa le vadă, omul ce se-ncrede-n Tine.