Om al durerii

C: Cine crezuse vestea la-nceput?
/: Și brațul, Doamne, cin-Ți-a cunoscut? :/

1. El a crescut ca o odraslă slabă,
dintr-un pământ uscat și secetos.
N-avea nimic privirile s-atragă,
înfățișarea Lui nimic frumos.
Disprețuit și părăsit de oameni,
OM AL Durerii-n chinuri scufundat,
cu însăși suferința să-L asemeni,
de noi de toți în seamă nebăgat.

R1: Totuși El cu durerea noastră toată
S-a încărcat, oricât I-a fost de greu,
și când asupra Sa a fost vârstă,
noi Îl credeam lovit de Dumnezeu.

2. Dar El era străpuns pentru păcate
și pentru crime și fărădelegi,
nu ale Lui, ci ale noastre, toate.
Zdrobit pentru păcatul lumii-ntregi.
Pedeapsa care nouă ne dă pace
căzu pe El și suntem izbăviți,
prin rana Lui mânia legii tace
și pentru veci am fost tămăduiți.

R2: Noi rătăceam ca niște oi în turmă,
ce nu știu unde duce drumul lor;
Domnul făcu asupra Lui la urmă
să cadă vina noastră-a tuturor.

3. Și chinuit n-a dat nici un răspuns,
ca mielul când îl duci la măcelar,
ca oaia care mută stă la tuns,
nici un cuvânt n-a murmurat măcar.
Dar cine-n vreme-aceea-a vrut să creadă
că El fusese șters ca luat de vânt,
din rândul celor vii dat morții pradă,
pentru păcatu-ntregului pământ?

R3: Iar groapa-ntre cel răi I Se deschise,
mormântul Lui cu plinul din belșug,
măcar că fărdelegi nu săvârșise
și-n gura Lui n-aflară vicleșug.

4. Domnu-a găsit cu cale să-L zdrobească
pentru păcat, dar jertfa Lui apoi
avea s-o vadă-n mulți cum o să crească,
și mii de ani va da mlădițe noi.
Îl va cuprinde sfântă-nviorare,
de rodul muncii sufletului Său,
pe mulți atunci îi va-nălța-ntr-o stare
cum o dorește Dreptul Dumnezeu.

R4: De-aceea cu cei mari Îi va fi partea
și prada va-mpărți-o cu cei tari,
căci El din voia Lui primit-a moartea
și numărat a fost printre tâlhari.

B: Căci vina noastr-a luat asupra Lui
/: și-a mijlocit iertarea orișicui. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 62.