text Cantece crestine

O inimă haină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. O inimă haină, numai tu eşti de vină
Că-n lumea aceasta este atâta rău
O inimă haină numai tu eşti de vină
Fiindcă te-ai îndepărtat de Dumnezeu
Trăieşti însă eşti moartă, o inimă deşartă
Căci nu trăişti decât pentru trupul tău
Trăieşti dar nu eşti vie şi numai Domnul ştie
Ce este acuma în sufletul tău

R1: Şi te faleşti acum cu toate cele,
Eşti mândră tare că ai un nume al tău
Dar nu mai poţi să zbori azi printre stele,
Căci nu mai ai Duhul lui Dumnezeu

2. O inimă nebună, chiar dacă ai fost pe lună
Departe eşti acum de harul Său
La mine am lumină, de El o să te ţină
Mândria ta şi tot păcatul tău.
Dă totul la o parte, căci El la uşă-ţi bate
Te chiamă Domnul creatorul tău
El mâna îţi întinde şi-n braţe te cuprinde
Doar El te scapă de tot ce este rău.

R2: Şi Duhul Lui din tine care-i mort
Va reînvia cu trupul tău cu tot
Şi-atunci din nou spre stele vei zbura
Mereu, mereu mai sus spre patria Sa.

3. Nu te uita în urmă la cei ce o să cadă
Cu sutele de mii în jurul tău
Tu mergi tot înainte, cu credinţă-ţi fierbinte,
Fiindca El la dat atunci pe Fiul Său.
Să porţi a Lui lumină, în tine o inimă
Şi întunericul vei birui
Când răul o să vină, să-ţi fure a Lui lumină
Prin Duhul Sfânt Tu te vei împotrivi

R3: El dragoste-i, lumină şi adevăr
Şi cei ce se încred în El nu mor,
Încredete în El inima mea
Şi te vei înălţa spre patria ta.

C: Acolo unde lacrimi numai sunt,
Şi nici durere ca pe acest pământ
Acolo în veci de veci tu vei cânta
Osana Domnului Aleluia.

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine diverse

Nu da 'napoi!
1. Prin vânturi și valuri, pe cale de mergi, Isus e la cârmă, chiar de nu-L vezi, El ceartă furtuna și valul cumplit, El spune și tace, orice ar veni. R. Nu da înapoi, Isus e cu tine Prin orice ai tre... Citeste mai mult >>
Nu străzile de aur!
1. Nu străzile de aur, ne așteaptă-n ceruri sus, Acolo este Domnul și sfinții ce s-au dus. R. %Acolo-i bucuria, acolo-i fericirea, Acolo e acela, ce ne-a iubit nespus. Splendori cerești divine, cu nes... Citeste mai mult >>
Ce bun esti, Domnul meu (Bunătate ca a Ta)
1. Ce bun esti, Domnul meu, De mână Tu mă tii, De grijă Tu îmi porti în fiecare zi R. Bunătate ca a Ta N-are, Doamne, nimenea. Harul Tău e zi de zi, Doamne, în viata mea. Te iubesc din inimă, Tăria m... Citeste mai mult >>
Unde ești Păcatele te-au îndepărtat
1. Unde ești Păcatele te-au îndepărtat, Vocea mea nu ai ascultat, Unde eşti? /: Te aștept Acolo unde m-ai lăsat, Întoarce-te, că n-am plecat, Te aştept /: R: Unde alergi unde te opresti? Nu vezi viat... Citeste mai mult >>
Lângă Tine
1. Cum aș putea să nu mă-ncred în Tine, Când Tu, un Miel zdrobit din vina mea, M-ai împăcat cu cerul și cu Tine, Mi-ai dat viață, sus, mi-ai dat viață, sus Pe Golgota? 2. Cum să mă tem când Tatăl meu... Citeste mai mult >>
Sunt clipe de har
1. Sunt clipe de har și bine noi știm, E timpul să ne pregătim. În inimi răsună un glas: „Deșteptare, Pentru Hristos gata să fim!” R: Zidim în casă altarul, Focul slujirii-l dorim. Isuse, aprinde-n n... Citeste mai mult >>
E Dragostea
1. Dacă uneori se-ntâmplă în viața mea Să apară clipe când nu pot înainta, Simt ca un fior ce-mi cuprinde sufletul, Îmi dă aripi ca să zbor, îmi inspiră cântecul. R: E dragostea, Ce zâmbește chiar ac... Citeste mai mult >>
Inima mă-ndeamnă
1. Inima mă-ndeamnă să mai lupt Chiar și prin pustiuri fără apă. Domnul mi se-arată de departe Și iubirea Lui e nesecată. Îmi înalț sufletul și mă prind tot mai strâns De poala hainei Tale, o, Isus.... Citeste mai mult >>
Drept și adevărat mai este
1. Drept și adevărat mai este Pentru omul muritor Cuvântul ce-adeverește Cǎ toți suntem trecători. Fiecare zi e dată S-o trăim frumos, curat, S-adunăm comori în ceruri Cu ceea ce ni s-a dat. R: /:Ori... Citeste mai mult >>
Laudat Sa Fii Doar Tu
1. De la răsărit până la apus eu Îţi voi cânta: Lăudat să fii doar Tu! În odaia mea şi în casa Ta eu mă voi ruga: Lăudat să fii doar Tu! R: Lăudat să fie Tatăl, lăudat să fie Fiul, Lăudat să fie Duhu... Citeste mai mult >>