O, Doamne mare, când privesc eu lumea

1. O, Doamne mare, când privesc eu lumea,
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt:

R: /: Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor:
Ce mare ești, ce mare ești! : /

2. Privirea când mi-o-nalț și văd minunea:
Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer,
Mărețul soare, cât și blânda lună,
Ca mingi de aur, plutin prin eter.

3. Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă
Și când zăresc mulțimea de-ndurări;
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit într-una
Și i-a condus prin binecuvântări.

4. Și-l văd pe Domnul pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste și har.
Zăresc în duh amara-I suferință
Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

5. Când mă apasă sarcini mari și grele,
Când sufletul mi-e trist pân` la mormânt,
El se apleacă plin de mângâiere,
Mă face liber de-orice legământ.

6. Când Domnul Sfânt va reveni-n mărire
Și când voi sta uimit în fața Sa,
Eu voi striga în sfântă adorare:
"Ce mare ești, ce mare-i slava Ta!"