Mulțimea Te-nconjoară

1. Mulţimea Te-nconjoară, Isuse, ne'ncetat,
privirea Ție-e dorită, cuvântul Ți-e căutat,
/: dar teama care-o-mprăştii eu nu pot să mi-o-nving,
veşmântul şi veşmântul mă tem să Ți-l ating. :/

2. Te-nconjură mulţimea şi cei iubiţi ai Tăi,
şi când Te urci spre munte şi când cobori spre văi.
/: Dar eu de-atâta vreme mi-e teamă şi mi-e greu,
veşmântul, doar veşmântul să Ți-l ating şi eu. :/

3. O, nu sunt vrednic, Doamne! Dar câte fărdelegi
şi câtă neputinţă Ți-aş cere să-mi deslegi! …
/: Cum să-mi ating de Tine amarul meu ascuns?
Privirea, chiar privirea de-o clipă mi-e de-ajuns. :/

4. Eu cred că Tu-mi ştii taina şi teama din afund
și-mi vezi tot ce-n ruşine şi-n zbucium îmi ascund,
/: vezi, chiar veşmântul, Doamne, cum să-Ți ating mă tem,
privirea, doar privirea departe stând, Ți-o chem. :/

5. Departe stând Isuse de cei ce te-mbulzesc,
spre Tine numai ochii şi gândul mi-ndrăznesc.
/: Aruncă-mi doar privirea de-o clipă şi-i deajuns,
seca-mi-va dintr-o dată amarul meu ascuns. :/

I: Cântările Harului, volumul 2, cântarea 333.
Autor text: Traian Dorz