Mă gândesc ades la Tine

1. Mă gândesc ades la Tine, la iubirea Ta adâncă,
La fântâna apei vieţii ce mai izvorăşte încă.
Doar un pas am mers spre ceruri, o, şi m-ai răsplătit aşa
Cum gândirea cea mai-naltă, o, niciodată n-ar visa...

R: /: O, de s-ar deschide cerul şi Te-ai coborâ în slavă,
S-ar aprinde înălţimea, o, de splendoarea Ta grozavă,
Şi s-ar despica în două munţii în cuprinsul lor,
De lumina Ta, s-ar umple, o, Muntele Măslinilor. :/

2. Ai veni la mine şi Te-aş invita la cină
Şi Ţi-aş dărui cu totul inima de pace plină;
Aş privi mereu la chipul care-a suferit dispreţul
Şi, spre fericirea noastră, a plătit cu sânge preţul.

3. Dacă voi intra vreodată, în a-nemuririi spaţii,
Ca, în lumea înnoită, îngerii să-mi fie fraţii,
Numai prin a Ta iubire, voi păşi în veşnicie;
Tu-mi vei fi şi-acolo, Doamne, cea mai sfântă bucurie!