La fântâna Celui Viu, care mă vede

1. La fântâna Celui Viu, care mă vede,
Doborâtă de-ntristare stă Agar;
Alungată în pustia care-i arde
Sufletul plin de durere și amar.
Când un înger din cereasca înălțime
S-a oprit în dreptul ei și i-a vorbit:
„Nu te teme fiică, Domnul e cu tine!”
Și de-atunci acel loc astfel s-a numit.

R: /: La fântâna Celui Viu, care e Domnul,
Stai de vorbă azi cu El lângă izvor.
Prietene, oricine-ai fi
Spune-ți dorul inimii,
El cu drag te va primi. : /

2. La fântâna Celui Viu, ce te asteaptă,
Copleșit de remușcare și abătut
Cauti de mult și tu măcar un strop de apă
Ostenit de drumul ce l-ai străbătut.
În pustia de miraje și de urlet
Tu nu știi de unde vi nici unde mergi
Copleșit de gânduri și iluzi sumbre
În nisipuri mișcătoare te îneci.

3. La fântâna Celui Viu, ce niciodată,
Orișicine La chemat, nu la lăsat,
Curge astăzi apă vie și curată
Cine bea nu însetează niciodat.
Spre izvorul sfânt acuma îndrăzneste
Spală-ți sufletul trudit și-npovărat,
Dumnezeu e apa ce te curățește
Vino dar acum să fi eliberat.