text Cantece crestine

Când m-ai întâlnit Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Otniel Strâmbu
1. Când m-ai întâlnit Isuse, erau nori și vreme rea
pe cărarea vieții mele, ce-o simțeam atât de grea.
/: Nici o rază de lumină nu zăream în jurul meu,
ci doar stranie-ntunecime ce mă-nspăimânta mereu. :/

R: Dar de când Tu m-ai primit pe-ale Tale brațe,
nu-s mai omul părăsit, nici drumețul izgonit,
/: pe căi cu tristețe. :/

2. Când m-ai întâlnit Isuse, eram gol și un om sărac
și credeam că pe vecie în acestea am să zac.
/: Numai răni însângerate ce mă usturau mereu,
se găseau adânc făcute de cel rău în duhul meu.

3. Când m-ai întâlnit Isuse eram trist și ticălos
și credeam că niciodată n-o să mai devin voios.
/: Nu știam de fericire, nici de vorba cu alin,
nici de inima curată să iubească mai deplin. :/

4. Iar, când m-ai primit Isuse ca pe orbul Bartimeu,
am putut să văd mai bine cât de jalnic eram eu.
/: Azi îți mulțumesc cu lacrimi, căci din starea ceea de jos
m-ai scos ca să am cu sfinții parte-n Raiul glorios.

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine diverse

Doamne cat esti Tu de mare
S: Doamne, cât ești Tu de mare, Nici cerul nu Te cuprinde. Dragostea Ta și iubirea Peste noi veșnic se întinde. R: Doamne, Te slăvesc și Îți mulțumesc Și mă-nchin în fața Ta. Azi, pentru Isus, Regele... Citeste mai mult >>
Ce har mi-e dat
1. Ce har ni-e dat să fim fii ai luminii Ca să-i chemăm pe cei ce sunt pierduți La Dumnezeu din lumea întunecimii Să-i ridicăm pe cei ce sunt căzuți R: /:Vino! Vino! cu bucurie Noi să lucram cât încă... Citeste mai mult >>
În încercări ne bucurăm
1. În încercări ne bucurăm Nădejdea nu ne-o părăsim În întristări noi ne rugăm Și cu încredere pășim Nu ne uităm la încercări Nici la săgeți și nici la laț Căci Domnul iar coboară scări Și-o izbăvire... Citeste mai mult >>
Creator al cerului
1. Creator al cerului, noi Te lăudăm, Viața noastră-ntreagă Ție-ți datorăm. Căci ne-ai dat suflare și ne putem mișca, Slava și onoarea, toată, fie a Ta! R: /:Lui Isus îi cântă tot pământul, Lui Isus,... Citeste mai mult >>
O carte am in gând
1. O carte am în gând, Nu-i alta pe pământ, Ce viață-mi dă când citesc în ea, E cartea Biblia. În Biblie citesc Cum trebuie să trăiesc, Curat și sfânt în fapt și gând, Pe Domnul lăudând. 2. O carte a... Citeste mai mult >>
O crește-mi iubirea
1. O, creşte-mi iubirea În inima mea Isuse, Isuse, Mereu Te-oi ruga, R1: /:Îmi umple cu dorul Pe care-l aştept Şi ochii şi glasul Și inima-n piept. :/ 2. O, creşte-mi iubirea, Isuse iubit, Să fiu de... Citeste mai mult >>
Cânt cu bucurie, Doamne, pentru mine
1. Cânt cu bucurie, Doamne, pentru mine Ai murit pe Golgota, Și-n a Ta iubire m-ai luat pe mine Și m-ai pus pe stânca Ta. R: /:Toată adunarea să cânte cântarea, Plini de Duhul Domnului, Și la fiecare... Citeste mai mult >>
Spre Țara mea frumoasă
1. Mai sus de nori e țara mea Și zi de zi eu merg spre ea, Umblarea mea pe-acest pământ E numai dor de cerul sfânt. R: Spre Țara mea frumoasă, spre țara de lumini, Pășesc plin de speranță prin mărăci... Citeste mai mult >>
Mielott a vilag meglett
1. Mielőtt a világ meglett Ő már téged eltervezett Téged Ő már akkor szeretett. Testedet Ő alkotta, lelkedet Ő formálta Azért vagy mert Ő akarta R: Áldjon meg téged az Úr És őrizzen meg téged Ő Világ... Citeste mai mult >>
Eden, Eden
1. Eden, grădină minunată, În tine o minune se întâmpla odată. Omul a fost creat după asemănarea Celui Preaînalt, Pus în mijlocul a tot ce în grădină era, Să stăpânească tot ce se mișca, Să se bucure... Citeste mai mult >>