Când inima odată

1. Când inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare și binecuvântat,
să vie peste mine o rază de lumină
/: și sufletul la Tatăl să urce împăcat. :/

2. De mi-or săpa o groapă și mi-or înfinge-o cruce
de m-or zvârli în flăcări ori sub un dâmb stingher,
cenușă rece-n urnă, ori țărnă sub uluce,
/: tot una-mi vor fi toate cand voi privi din cer. :/

3. Peste câmpii și codri va trece iarăși luna,
veți asculta izvorul și aripa de vânt,
iar eu, în zări de taină voi fi întotdeauna
/: cu Cel ce-a pus pe-orbite și stele și pământ. :/

4. Uitarea nu mi-e dragă, dar nici nu mă-nspăimântă
că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfantă
/: a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat. :/

5. Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta disprețul să șteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece cum frunza-n lut se-așterne
/: și va rămâne veșnic iubirea lui Isus. :/

I: Cântările Harului, volumul 5, cântarea 255.
Autor text: Traian Dorz.