Atât de multe-mi promiteai

1. Atât de multe-mi promiteai,
Fără să ştiu că mă-nşelai.
Şi ce uşor eu te-am crezut
Şi-n cursă ţi-am căzut.
Îmi arătai numai plăceri,
Dar mai târziu chin şi dureri
Mă copleşiră rând pe rând,
Iar azi sunt gol şi plâng.

R1: Tu, lume, m-ai orbit şi m-ai tot amăgit,
Viaţa mi-ai întunecat şi-n lanţuri m-ai legat.

2. Ca fiul cel risipitor,
Pierdut-am tot, voiam să mor.
Departe de poporul meu
Şi fără Dumnezeu.
Nici roşcove măcar n-aveam,
Şi cât de mult mi le doream,
Murdar, şi rupt, şi zdrențuit,
Uitat şi părăsit.

3. Târziu, în fire mi-am venit
Şi către casă am pornit,
Flămând, lovit şi obosit
De atâta pribegit.
Măcar ca rob de m-ai primi,
O, Tată bun, m-aş mulţumi,
Căci nu sunt vrednic, bine ştiu,
Să mă primeşti ca fiu.

R2: O, cât te-am aşteptat şi cât te-am căutat,
Ai fost mort, dar ai înviat, o, vino, te-am iertat.

4. Cu dragoste iar m-ai primit,
O, Domnul meu, căci m-ai iubit,
Trecutu-mi negru l-ai uitat,
Fii veşnic lăudat.
Prietene, tu eşti chemat
Chiar de eşti rob încătuşat.
Azi încă nu e prea târziu,
Poţi fi primit ca fiu.