Afară e noapte şi e pustiu

1. Afară e noapte şi e pustiu;
Cerul de toamnă târzie
Şi ceaţa în jur s‑a lăsat.
O linişte sumbră ca de mormânt
Pare s‑ascundă în spatele ei
Un trist adevăr.

2. Vestea primită m‑a îngrozit,
Sufletul meu de o spaimă cumplită
Deodată s‑a umplut.
Trupul începe să tremure tot,
Caut cu privirea o mână întinsă
Un ajutor.

3. Umbrele morţii în zare apar
Şi văd cum se‑ndreaptă spre casa mea.
Le văd tot mai clar;
Aş vrea să le‑opresc, din drum să le‑ntorc;
Dar văd neputinţa‑mi, si‑ncep să strig
O, Doamne, nu pot!

4. Dar stau în genunchi în faţa Ta,
Tu, Cel ce‑mi eşti Tată
Şi mi‑ai dat credinţa, ascultă‑mă!
Mai lasă viaţă soţului meu,
Ştiind că la Tine acest lucru
Nu, nu este prea greu.

5. Îndură‑Te, Doamne, şi fă o minune
Să pot s‑o proclam oriunde în lume.
Să ştie tot omul că‑n mâinile Tale
E viaţa şi moartea:
„Ascultă‑mă Doamne! “

6. Nimeni sub soare nu poate ca Tine
Să vindece răni, dureri să aline;
Tu eşti Dumnezeu.
De‑aceea mă plec cu toata fiinţa
Şi încă o dată, te rog,
„Ascultă‑mă Tată! “