text Cantece crestine

Te vreau pe Tine, Isuse

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Onisim Grab
1. Te vreau pe Tine, Isuse,
Mângâie-mi viața pribeagă,
Condu-mă Tu-n orice vreme
Să Îți aud vocea-Ți caldă.
Vreau să Te simt lângă mine
În orice clipă trăită,
Calea-i ușoară cu Tine
Și viața mi-e împlinită.

R: Doamne, ce bine-i cu Tine!
Tu mă ridici când sunt jos,
Zilele sunt mai senine
Cu Tine e mai frumos.
Chiar dacă valul lovește
Să mă atragă în larg,
Mâna Ta mă ocrotește,
Conduce al meu catarg.

2. În suferința-mi nespusă,
Mâna Ta este cu mine;
Rănile ce mă apasă,
Vase de lacrimi prea pline
Doar Tu-mi aduci mângâierea,
Clipele de fericire,
Tu îmi dai mereu puterea,
Mă înconjori cu iubire.

3. Chiar de cuptoru-i fierbinte,
Tu ești acel ce alină;
Vocea Ta blândă, Părinte,
Mi-aduce pace deplină.
Sub brațul Tău, scump Isuse,
Sunt ocrotit în furtună,
Valurile-Ți sunt supuse,
La glasul Tău se adună.

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine despre rugaciune

Cine sunt eu ca să Te-nduri de mine?
1. Cine sunt eu ca să Te-nduri de mine? Nevrednic sunt, sărac si păcătos. . Însă Tu, Isus, pe Golgota, sus, Pentru mine-ai fost străpuns! Viață Tu mi-ai dat, sunt eliberat Și cu Tatăl împăcat! R: Nev... Citeste mai mult >>
Ascultă, Doamne
1. Ascultă, Doamne, și privește Îndurător, când Te strigăm. Vezi că furtuna se-ntetește, Răspunde-ne când Te chemăm. R: /:Isus, ești singura speranță, Ești adăpost în vijelii, Turn de salvare, sigura... Citeste mai mult >>
Scump Isus, Mântuitor (Jesu, komm doch selbst zu mir)
1. Scump Isus, Mântuitor Te chemăm în ajutor; Fii cu noi pe drumul greu Ne condu, aici, mereu! 2. Scump Isus, Te preţuim Doar la Tine, har găsim; Înspre Tine ne-ndreptăm 3. Nu-s în lume bucurii C-al... Citeste mai mult >>
Doamne Sfânt, eu vin la Tine! (Ich bin, Herr, zu Dir gekommen)
1. Doamne Sfânt, eu vin la Tine De-a Ta voce să ascult; Bucuria mea e-n Tine Lângă sfântul Tău Cuvânt. 2. Fiinţa mea Ţi-o dau, azi, Ţie Trupul şi viaţa mea; A mea inimă să-Ţi fie Totdeauna doar a Ta.... Citeste mai mult >>
Vreau cu Tine să-ncep (I with Thee Would Begin)
1. Domnul meu minunat, vreau cu Tine să-ncep Calea ce duce pe urma Ta; Înnoit de Cuvânt, zi de zi eu doresc Să-Ţi dedic, bucuros, viaţa mea Al Tău vreau să fiu pe vecie! 2. În al Tău Nume sfânt, mânt... Citeste mai mult >>
Ostaș credincios
1. Ostaș credincios, al lui Isus Cristos, Fii stăruitor, roagă-te serios, C-atuncea vrăjmașul nimic n-a strica, Cristos ne conduce El ne-a ajuta! R: O, luptă-te, Ca un viteaz! O, luptă-te Că-nvingi n... Citeste mai mult >>
Ai grijă
1. Ai grijă și adeseori te roagă, Fă-ndată ce soarele s-a ivi. Inima ta pe Isus să-L dorească, Și-așa în ea pace va fi. R: Fii dară treaz totdeauna! Și te roagă, Fii treaz! 2. Ai grijă toată ziua și... Citeste mai mult >>
Să pot să Te aleg
1. Să pot să Te aleg doar pe Tine, Din ploaia de stele ce vin, Revarsă, Isus peste mine Lumină şi haru-Ţi divin! /: Să pot alerga doar cu Tine, Să pot să-Ţi urmez credincios, Revarsă, Isus peste mine... Citeste mai mult >>
Tatăl nostru Cel din ceruri
1. Tatăl nostru Cel din ceruri, Numele-Ţi să se sfinţească, Vie-a Ta Împărăţie, Voia Ta să se-mplinească. Pe Pământ, jos printe oameni Și-n a Cerului splendoare, Numai Ţie se cuvine, Laudă, cinste și-... Citeste mai mult >>
Vino, stai de vorbă cu Isus! (Spend a Little Time with Jesus in Prayer)
1. Când durerea-ţi n-o poţi spune Şi-a ta faţă nu mai râde Când te-afunzi în deznădejde Vino, stai de vorbă cu Isus! R: Vino, stai de vorbă cu Isus! Vino cu povara ta grea la Isus! Spune-I Lui de toa... Citeste mai mult >>