Psalmul 137

1. Pe malurile râurilor
Ce curgeau prin Babilon,
Stăteau în vremea veche
Evreii duşi ca robi.
Plângeau când gândul lor
Se îndrepta către Sion,
Locaşul, care-odată
'Nălţa spre cer cântări.
Cu sălcile bătrâne,
Ce spre apă se-aplecau,
Îşi puseră-a lor harfe
În timp ce se-odihneau.
Biruitorii lor cereau
Ca sfintele cântări
Să fie iar cântate
Şi-acol' în ţara lor.

R1: Ierusalime, Ierusalime!
Ah, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Ierusalime, Ierusalime!
Când voi intra din nou în tine?

2. Cum să cântăm cântările
Domnului Dumnezeu
Pe un pamânt în care
Cu toţii străini suntem?
Cum să cântam cântările
Acelui care ne-a creat
Pe un pamânt în care
Domnul e uitat?
Ierusalime, dreapta mea
Să-şi uite slujba ei,
Să se lipească limba mea
De cerul gurii ei,
De nu-mi voi aminti de tine
Şi de sfântul legământ.
Nu-i nici un loc ca tine
Pe acest pamânt!

3. Pe malurile râurilor
Care curg prin Babilon,
Adesea-n astă lume
Suntem priviţi ca robi.
Dar din robia neagră
Domnul Isus ne-a scăpat
Şi spre cetatea sfântă
Noi mergem ne-ncetat.
Lasând în urma noastră
Cântările de jale,
Privim cu ochii ţintă
Spre marea sărbătoare,
Când vom intra atunci pe porţi
În cetatea sfântă,
Acolo unde-n veci de veci
Lui Dumnezeu se cântă!

R2: Ierusalime, locaş dorit,
Unde Domnul e slăvit.
Ierusalime, noi vom cânta în cor
Cântarea minunată
Pentru Regele Regilor!
/: Îţi mulţumim că ne-ai salvat
Şi-o haină albă tu ne-ai dat,
Să stăm mereu în faţa Ta, Isus!
Sărbătoare-n veci va fi,
Căci Tu veşnic vei domni!
Prezenţa Ta ne va uimi, Isuse! : /