Cum zorii cheamă ziua

1. Cum zorii cheamă ziua
și-amurgul cheamă luna,
cum vulturu-nălţimea,
cum muntele furtuna,
cum dorul revederea...
aşa Te chem întruna,
să fiu cu Tine Doamne,
al Tău, pe totdeauna,
în jertfă şi-n iubire
cu Tine să fiu una,
să-mi fii pe veşnicie
și Capul şi Cununa...

2. În ochii mei aprinde
din ochii Tăi lumină,
în graiul meu așează
vorbirea Ta divină,
pe faţa mea coboară
lumina Ta senină,
fă-mi paşii totdeauna
cărarea Ta s-o ţină.
Iar mâinile cu lucrul
din via Ta, mi-mbină
cu pacea Ta adâncul
şi gândul mi-l alină.

3. Precum pe munte seara
e linişte deplină...
viaţa mea să fie
pe veci de pace plină.
Întregile-mi dorinţe
în una să revină:
să fiu în Tine una,
ca ramul în tulpină.
Fiinţa mea în Tine
deplin să se-ntregească,
din moartea firii mele,
viaţa Ta să crească.

4. Pe faţa mea lumina
blândeţii să zâmbească,
iubirea Ta din mine
pe toţi să-i cucerească,
credinţa să m-aprindă,
nădejdea mă-ntărească
şi-Adevăru-n mine
deplin să strălucească,
ca ochii Tăi, Isuse,
cu drag să mă privească,
acei ce-o să mă vadă
de Tine să dorească!

5. Viaţa mea, dorinţa
de cer să le-o trezească,
pe urma mea spre Tine
s-ajungă să pășească,
și Ție-a lor iubire
întreagă s-o jertfească,
o inimă fierbinte
din toţi să Te iubească...
Iar când veni-va clipa
ce veșnic o să crească,
lumina feţei Tale
din toţi să strălucească.

I: Cântările Domnului, volumul 1, cântarea 353
Text: Traian Dorz