text Cantece crestine

Te-a supus pe veci frate credința

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Daniel
1. Te-a supus pe veci, frate, credința
Înaintea cerului de sus,
Căci prin har, ea îți pune ființa
Jos la picioarele lui Isus.
Ea lucrează-n om o lepădare
De sinele său cel mult iubit,
Ca în sfânta Domnului lucrare
Să îl facă vrednic de slujit.
Oare ai credința-aceasta sfântă,
Ce ți-a ancorat privirea sus,
Sau acum, când cântarea se cântă,
Nu știi cum să fugi de-acest Isus.

2. Te-a adus credința-n ascultare
De Păstorul bun al oilor?
Și acum, tăcut în adorare
Numai porți în tine un alt dor,
Căci ea din inimă ia plăcerea
Pentru lume și lucruri de jos
Și în schimb pune pe veci iubirea.
Pentru Dumnezeu, pentru Hristos.
Oare ai credința-adevărată
Ce lipit te ține de Păstor?
Sau credința ta astăzi te poartă
Străin de staulul oilor?

3. Prin credință ai primit tu pacea,
Ce ne-a dăruit-o Domnul Sfânt
Și din inimă ți-a luat jalea
Ce te însoțea pân’ la mormânt.
Căci, acolo unde ea sosește,
Sufletul e liniștit mereu,
În Isus Hristos se odihnește
Că-i unit în duh cu Dumnezeu.
Oare ai tu o credință vie
Ce-a distrus teama din pieptul tău?
Sau îngrijorat umbli pe glie
Sub amenințarea celui rău?

4. Se vorbește mult despre credință,
Dar în inimă-i văzută rar.
Doar acela ce are speranță
A primit-o-n inimă prin har.
Este ea motorul vieții tale
Ce îți mișcă roata drept în sus?
Căci, atunci ești dezlegat de vale
Și legat pe veci doar de Isus.
Oare ai credința, ce-a fost dată
Sfinților să meargă cu Hristos?
Sau credința ta astăzi te poartă
Prin gunoaiele lumii de jos?

5. Credința este o-ncredințare
Despre lucruri ce nu se zăresc,
Că acestea stau în așteptare,
Ca-ntr-o zi să le moștenesc.
Ea conduce mintea și voința
Către-aceste lucruri ce sunt sus
Și în inimă pune dorința
Pentr-o veșnicie cu Isus.
Oare ți-a adus în dar credința
Cinstea-aceasta a încrederii
În Hristos, ce îți va lua ființa
Sus în cer cu El în veșnicii?

6. Credința adevărată poartă
Omul pân’ la poarta cerului
Și pe-ntregul drum ea îi arată
Frumusețea sfânt-a Domnului.
Pas cu pas ea îl duce spre țintă
Dezbrăcându-l de tot ce-i firesc
Și la poarta cerului prezintă
Omul nou, omul duhovnicesc.
Oare ai credința-aceasta scumpă
Ce te-nalță-n sus din har în har?
Sau credința ta este o cupă
Plină cu veninul cel amar?

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine despre credinta

Puținul timp ce-a mai rămas
1. Puținul timp ce-a mai rămas, Ca Saul, Pavel cel din Tars, /: Mă lupt în fiecare zi Din inimă a Te sluji Până acasă voi sosi. :/ 2. Prin Duhul Sfânt voi birui, Curând eu calea voi sfârși, /: Aici t... Citeste mai mult >>
Ilie vestit proroc
1. Ilie vestit proroc Plin de dragoste și foc A venit la Elisei, Spune-mi azi, Spune-mi ce vrei Când al meu Domn mă răpește Casă în cer îmi pregătește Și apoi mă va lua în Împărăția Sa R1: /:Ilie, Il... Citeste mai mult >>
Trăiesc prin credință
1. Trăiesc prin credinţă în Jertfa Ce poate spăla de păcat. Eu nu mai sunt cel de-altădată Căci sunt păcătos, dar iertat! R1: I-am dat lui Isus toată viaţa, Făcut-am cu El Legământ Şi vreau ca să spu... Citeste mai mult >>
Pe omul ce-n Domnul se-ncrede
1. Nu vă temeți de furtună Nici de molima cea grea De săgeata care zboară Aducând groaza cu ea! Nu vă temeți căci al nostru Dumnezeu e în control Mâna Lui mereu e-ntinsă Peste-alesul Său popor! R: Pe... Citeste mai mult >>
În Tine mă încred, Domnul meu Cel minunat
1. În Tine mă încred, Domnul meu Cel minunat, prin Tine eu sunt zilnic binecuvântat. În Tine mă încred, pe Brațul Tău mă las, condu-mă Tu, Isuse, pas cu pas! R: În Tine Doamne mă încred, pentru ziua... Citeste mai mult >>
Crezul
1. Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul... Făcătorul cerului și al pământului, Tuturor văzutelor și nevăzutelor! 2. Și într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu... Și într-Unul născut, C... Citeste mai mult >>
Te-am cautat
1. Te-am căutat în răsăritul de soare Te-am căutat în apusul lui Te-am căutat printre flori de primăvară Te-am căutat în mireasma lor R: Te-am găsit în inima mea Când iubirea Ta o simțeam Ai umplut a... Citeste mai mult >>
E-o minune când soarele apune
1. E-o minune când soarele-apune, Minune din veșnicii, Dar mai mare-i minunea din inimă, E minunea că El m-a iubit. R: Minunat e Domnul meu! Mai minunat e El, Decât orice pe pământ! Minunat e Domnul... Citeste mai mult >>
Mi-e dor mi-e dor de Tine
1. Mi-e dor, mi-e dor de Tine, Ah, Domnul meu iubit, /: Căci viața noastră-aici E scurtă și cu griji. Mai este mult, Isuse? :/ 2. Am întrebat străjerul Cât de lungă-i noaptea. /: Mi-a spus: „Se face... Citeste mai mult >>
Credința-nseamnă
1. Credinţa-nseamnă-a recunoaște tot harul ce-a venit de sus /: şi întrupat în nesfârșita iubire-a Domnului Isus! :/ 2. A crede-nseamnă-a recunoaşte că pentru tine S-a jertfit, /: Isus, pe crucea de... Citeste mai mult >>