text Cantece crestine

Psalmul 049 (I)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Moldoveanu
Psalmul 049 (I)
1. ¹ Ascultați aceste lucruri
neamuri toate ascultați,
toți locuitorii lumii
² mici și mari, săraci, bogați.

R1: ³ Gura mea alese vorbe
și-nțelepte vă va spune,
și-a mea inimă-are gânduri
pline de înțelepciune.

2. ⁴ Eu ascult pildele care
de la Domnu-s insuflate,
și-mi încep cântarea-n zvonul
arfei mele minunate.

R2: ⁵ De ce să mă tem eu oare,
când în clipe de-asuprire
mă-nconjoară cei potrivnici,
cu a lor nelegiuire?

3. ⁶ Ei se-ncred în avuția
și în casa lor bogată
⁷ dar nu pot ca să se scape
unul pe-altul niciodată.

R3: Nici lui Dumnezeu să-l deie
prețul de răscumpărare
⁸ căci e-așa de scump că veșnic
să-l plătească nu-s în stare.

4. ⁹ N-ar trăi pe veșnicie
groapa nu pot să n-o vadă,
¹⁰ da, căci prostul și nebunul
deopotrivă au să cadă.

R4: ¹¹ Ei și-nchipuie că veșnic
vor trăi a lor palate
ei ce dau la țări și locuri
a lor nume lăudate.

5. ¹² Însă omul pus în cinste
nu e mult până se-ndoaie,
e așa ca dobitocul
ce se-ngrașă și se taie.

R5: ¹³ Iată soarta ce-au aceia
plini de-ncredere și fală,
precum și-acei ce-i urmează
și le place vorba goală. (oprire)

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 49:1-13
Autor text: Traian Dorz

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>