Psalmul 035

1. ¹ Apără-mă Tu, o, Doamne, de vrăjmașii mei cu bine
și Te luptă Tu cu-aceia ce se războiesc cu mine;

R1: ² Ia-Ți Tu pavăza și scutul și Te scoală și m-ajută
³ scoate-Ți sulița-mpotriva celor ce mă persecută.

2. Zi-mi Tu inimii: Eu fi-voi mântuirea ta în viață.
⁴ Rușinați și-nfrânți să fie cei ce-mi sunt dușmani pe față.

R2: ⁵ Ca pe pleava ce-o ia vântul să-i alunge sfinții îngeri,
⁶ drumul lor să fie-n beznă, cu alunecuș și plângeri.

3. ⁷ Căci ei lațul mi-ntind mie fără pricină, pe-o groapă
care, fără nici o vină, să-mi ia viața, ei mi-o sapă.

R3: ⁸ Să-i alunge, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate
și să piară-n lațul care l-au întins cu răutate.

4. ⁹ Atunci sufletu-mi în Domnul va cânta de fericire,
¹⁰ toate oasele-mi vor zice: Plin ești, Doamne, de mărire!

R4: Cine poate-așa ca Tine pe-un nenorocit să-l scape,
de-acel tare care-l fură și-l apasă să-l îngroape?

5. ¹¹ Niște martori ai minciunii mă întreabă ce n-am știre,
¹² mi-ntorc răul pentru bine, sufletul mi-e-n pustiire.

R5: ¹³ Și eu, când erau ei bolnavi mă-mbrăcam în sac și-n rugă,
mă smeream cu post și umil plecam capul ca o slugă.

6. ¹⁴ Umblam plin de-ndurerare, ca de-un prieten, ca de-un frate,
plecam capul ca de jalea unei mame-ndurerate.

R6: ¹⁵ Dar când eu mă clatin astăzi, ei se strâng de bucurie,
făr-să știu să mă hulească, ne-ncetat să mă sfâșie.

7. ¹⁶ Scrâșnesc dinții împotriva-mi fac în contră-mi adunare
cu cei răi, cu toate-acele secături ocărâtoare.

R7: ¹⁷ Doamne, până când privi-vei, Doamne, scapă-mă din toate
¹⁸ și Te voi slăvi de-a pururi la mulțimile-adunate!

8. ¹⁹ Nu se bucure de mine cei ce-mi poartă ură mie,
nici cu ochii-și facă semne, căci nedrept au dușmănie.

R8: ²⁰ Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc cu-nșelăciune
împotriva celor care liniștiți fac cele bune...

9. ²¹ Își deschid gura cea largă contra mea și zic cu ură:
"Ochii noștri azi, dorința împlinită și-o văzură... "

R9: ²² Tu-i vezi, nu tăcea, o, Doamne, nu Te depărta de mine,
²³ scoală-Te să-mi faci dreptate și-apărat să fiu de Tine.

10. ²⁴ Judecă-mă cu dreptate, Dumnezeul meu cel mare,
ca să nu se veselească cei răi de a mea-ntristare.

R10: ²⁵ Să nu zică-n a lor inimi: l-a-nghițit a noastră gură,
²⁶ ci-nfruntați să fie-aceia ce se bucură cu ură,

11. de a mea nenorocire și se-nalță peste mine...
Să se-mbrace cu ocară și cu-o veșnică rușine.

R11: ²⁷ Dar acei ce au plăcere de-a mea nevinovăție
să se bucure de-a pururi cu cântări de veselie,

12. și slăvit să fie Domnul, totdeauna toți să zică.
El vrea robului Său pace și-l păzește fără frică.

R12: ²⁸ Și-atunci limba mea, dreptatea Ta o va slăvi Preabune,
toate zilele vieții numai slava Ta voi spune...

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 35
Autor text: Traian Dorz