text Cantece crestine

Cântarea Anei (1 Samuel 2.1-10) Partea I

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nicolae Moldoveanu
1. ¹ Mi se bucură inima-n Domnul
căci puterea mea El a-nălţat,
spre vrăjmaşi gura larg mi-e deschisă
c-ajutorul Său m-a bucurat.

R: ² Nimeni nu este-aşa sfânt ca Domnul,
nu este-alt Dumnezeu, decât El,
nu e stâncă aşa cum e Domnul
Dumnezeu, Sfântul lui Israel.

2. ³ Nu vorbiţi cu atâta-ngâmfare;
nu rostiţi al mândriei cuvânt!
Căci El e-un Dumnezeu care ştie
cântărit, tot ce faci pe pământ.

3. ⁴ Arcul celor puternici sfărmat e
iar cei slabi cu putere-s încinși,
⁵ cei flămânzi au acuma odihnă,
cei sătui azi de foame sunt stinși.

4. Chiar și-aceea ce n-avea pe nimeni,
a primit fericită copii,
iar aceea ce-avea o mulțime,
lâncezită-a rămas fără fii.

I: Cântările Bibliei, cântarea 13
Autor text: Traian Dorz

Cele mai recente resurse scrise - Cantece crestine despre Biblie

Cuvântul Tău
1. Cuvântul Tău e aer pentru mine O, cât de rău mă simt când nu-L citesc. Îmi pierd puterile când frica vine Și nu mai am nici gândul Tău ceresc. 2. Cuvântul Tău e-o candelă pe cale! De nu-l adun, eu... Citeste mai mult >>
Cuvântul Tău
1. Cuvântul Tău e arma mântuirii Cuvântul Tău ne-aduce mângâieri E drumul înspre Patria iubirii Unde nu vor mai fi plâns și dureri. R: Nu e nimica mai plăcut în astă lume Nici chiar parfumul miresmel... Citeste mai mult >>
Carte Sfântă
1. Carte Sfântă, Carte Sfântă răsărită-n a mea cale, mii de lacrimi semănat-am peste paginile tale. Aplecat, ţi-am plâns pe file, când m-am întâlnit pe mine, printre cruci de suferințe și cununile de... Citeste mai mult >>
Uită-te bine
1. Uită-te bine în Cartea cea Sfântă, Ea-ţi dă lumină și pace ne-nfrântă. Ea e Cuvântul din ceruri adus /: sus pe golgota de Domnul Isus! :/ Uită-te bine, uită-te bine! 2. Uită-te bine în Cartea Divi... Citeste mai mult >>
Psalmul 150
1. ¹ Lăudați pe Domnul neamuri, lăudați pe Dumnezeu, /: în locașul Lui cel mare, lăudați-L toți, mereu! :/ 2. Lăudați-L cât e-ntinsul cerului strălucitor, /: unde-a Lui putere mare, se arată tuturor!... Citeste mai mult >>
Psalmul 149
1. ¹ O, lăudați pe Domnul, și Domnului cântați, cântare nouă-n cinstea-I când sunteți adunați... ai Lui, când v-adunați! R1: ² Se bucure Israel de Cel ce l-a zidit, se veselească fiii Sionului iubit,... Citeste mai mult >>
Psalmul 147
1. ¹ Lăudați pe Domnul, neamuri, că-i frumos să-L lăudăm că-i plăcut și se cuvine slavă numai Lui să-I dăm! ² Domnul rezidește iarăși azi Ierusalimul, El, Domnul strânge surghiuniții risipiți, în Isra... Citeste mai mult >>
Psalmul 146
1. ¹ Lăudați pe Domnul, toți întotdeauna, laudă pe Domnul, suflete întruna, /: suflete al meu, pe Domnul laudă-L întruna! :/ 2. ² Voi slăvi pe Domnul, cât voi sta în lume, cât voi fi cânta-I-voi Mare... Citeste mai mult >>
Psalmul 145 (II)
1. ⁸ Domnul este plin de milă și de îndurare-I plin, îndelungă I-e răbdarea, și e bun, e bun deplin! R1: ⁹ Bun cu toți, în veac, e Domnul, și-a Lui veșnice-ndurări se întind în toată vremea peste toa... Citeste mai mult >>
Psalmul 144
1. ¹ Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea-n vecii, că-mi deprinde mâna-n lupte, degetele-n bătălii! ² Binefăcătorul meu și cetățuia-n ceasul greu, Turnul meu de Izbăvire și Mântuitorul meu! 2. Scut... Citeste mai mult >>