text Cantece crestine

O, ce minunată este viaţa, dacă o petrecem în adevăr, cu Isus!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
1. O, ce minunată este viaţa,
Dacă o petrecem în adevăr, cu Isus!
Munca noastră, năzuinţa noastră e mereu
Îndreptată numai spre El, sus.
Firea nu ne poate amăgi şi cu nimic
Nu suntem datori să-i pătimim sau să-i slujim;
Căci în fruntea noastră este Domnul, ba, mai mult,
Duhul Sfânt ne-nvaţă să trăim.

R1: Ce sublimă îndurare, a-avut de noi, în astă lume!
Prin al Său sânge vărsat pe cruce, ne-a-nfiat şi ne-a dat şi un nume
Ce îl vom purta, cu drag, o veşnicie - luminos ca raza de lumină,
Chip de îngeri – feţele multora, îmbrăca-vom slava Sa divină.

2. Domnul ne-a chemat la mântuire;
Haidem, deci, cu toţii să-I cântăm un cântec sfânt,
Că-n iubirea Lui fără de margini, El ne-a dat
Grai, curaj şi forţă pe Pământ.
Să nu fim ca toţi acei ce nu-L cunosc ca Domn,
Ci-n elan măreţ să ne-avântăm spre noul țel!
Grâu curat să strângem şi tot grâu să semănăm;
Nu ca unii – boabe fel de fel.

R2: Glorioasă va fi ziua când pe nori, cu slavă şi lumină,
Se va arăta și, din necazuri, ne va duce-n țara Sa divină,
Unde plata cea măreaţă va fi viaţa şi cu El alăturea vom fi;
Ura, pizma şi dispreţul lumii, niciodată nu le-om mai privi.

R3: O, da! O, ce sublimă îndurare a-avut de noi, în astă lume!
Prin al Său sânge vărsat pe cruce, ne-a-nfiat şi ne-a dat şi un nume
Ce îl vom purta, cu drag, o veşnicie – luminos ca raza de lumină,
/: Chip de îngeri – feţele multora, îmbrăca-vom slava Sa divină. : /

Cele mai recente resurse scrise - Cantece a doua venire

Într-o bună dimineaţă
1. Într-o bună dimineaţă, Dincolo de nori şi ceaţă, Cu Isus Mirele ne vom întâlni. El, cu miile de îngeri, Cu cununi de flori, cu cântec, Îşi va întâmpina Mireasa-n slavă. R: O, ce zi, zi minunată, C... Citeste mai mult >>
Deșteptați-vă fecioare
1. Este-un har să stai azi în picioare Când cei mai mulți au adormit Să stai veghind în rugăciune Când frații tăi au obosit R. Deșteptați-vă fecioare Curând Isus pe nori apare Timpul este acuma pe sf... Citeste mai mult >>
Aș vrea să vii cât mai curând
1. Aș vrea să vii cât mai curând Te așteptă sufletu-mi plângând Să te întorci cu pas grăbit /: Isus al meu, Mire iubit :/ 2. Aș vrea să vii să te cobori Mă uit spre stele printre nori Să văd dacă mai... Citeste mai mult >>
În zorii dimineții ce-o să vină
1. În zorii dimineții ce-o să vină, când vom sfârși al vieții noastre drum, ne vom vede-n cetatea de lumină, uitând pe veci necazul de acum. R1: Ne vom vedea în mult dorita țară, pe-ntinsul minunatel... Citeste mai mult >>
Viaţa-i ca şi calea prin munţi (Life's Railway to Heaven)
1. Viaţa-i ca şi calea prin munţi Cu-al tău brav Conducător Pe-a ta cale El ţi-e sprijin Să ajungi învingător; Văi, tuneluri vei străbate Însă, drumul nu-l greşeşti Ai să biruieşti în toate Când la Do... Citeste mai mult >>
Multe semne ne arată
1. Multe semne ne arată Că anii trec şi vom muri Am trăit viaţa curată, Că să fim în veşnicii Multe semne ne arată Că Isus va reveni, Va vedea lumea toată Căci Biblia se va-mplini. R: Ce o să faci cu... Citeste mai mult >>
Vom zbura
1. Pe pământ e suferință Pe pământ e mult necaz Dar privim crezând în Domnul Ne-a promis curând se va sfârși. R: Vom zbura voioși spre ceruri, Vom zbura și vom uita De necaz și suferință Cu Isus ne-o... Citeste mai mult >>
Vine Isus
1. Cunoștința e pe sfârșit Proorociile vor înceta Cel cu haina cea curată Va primi din Cer răsplată R: Vine Isus, Vine Isus El vine pe nori Vine dup-ai Săi, dup-ai Săi copii Ce-au făcut doar voia Lui... Citeste mai mult >>
Te Aștept să vii Isuse Drag în Casa mea să locuiești
1. Te-aștept să vii Isuse drag În casa mea să locuiești Și chiar de toți Te-ar părăsi, Eu viața mea Ți-o dăruiesc. R: Să spună lumea-ntreagă că-i doar amăgire Te-aștept să vii în fiecare zi. În valea... Citeste mai mult >>
Așteptând semnalul plecării
1. Așteptând semnalul plecării, un popor stă în noapte veghind, Copleșiți de dorința salvării și speranță în inimi arzând. Încălțați, și cu toiegele-n mână, stau încinși, așteptarea e grea, Pe ușiori... Citeste mai mult >>