"Evanghelizare printre săraci"

Categorie: Biografii crestine
 

Câteodată, credinţa a fost pusă la încercare când mergeam în locuri străine şi lăturalnice. Auzisem de nişte creştini săraci, care locuiau într-un sat aflat la o depărtare de 9 mile de Penistone, la graniţă cu Yorkshire Moore. Nu cunoaşteam pe nici unul dintre aceştia, dar un colaborator iubit îi vizitase. Într-o duminică dimineaţa am pornit într-acolo şi am mers pe jos cele 9 mile printr-un ţinut deluros. Când am ajuns, aveau tocmai o oră de rugăciune. Am îngenuncheat împreună cu ei. După adunare le-am spus că am venit pentru a vorbi pentru Domnul meu. Erau foarte timizi şi nu păreau să fie prea bucuroşi să spună bun-venit unui străin. Până la urmă s-a hotărât ca la ora 15 să vorbesc într-o casă alăturată. Nu m-a invitat nimeni la masă. O mâncare mi-ar fi fost binevenită, pentru că luasem micul-dejun deja la ora 7, iar după o călătorie cu trenul, parcusesem 9 mile pe jos. Cred că aceasta a fost din cauza sărăciei lor, iar sărmanii oameni se ruşineau să-mi ofere hrana lor sărăcăcioasă. M-am plimbat prin sat până la ora 14, apoi cineva m-a întrebat dacă doresc să primesc ceea ce avea el să-mi ofere; mi-a spus că s-ar bucura dacă a-şi primi invitaţia lui. M-am dus în casă şi ne-am aşezat la masă. Avea o mâncare de orez fiartă bine într-un castron maro. Cred că a fost pregătită cu apă; am băut apă dintr-un ulcior galben. Acesta a fost prânzul nostru, iar eu am fost mulţumit de el.

Noii mei prieteni au rămas în continuare timizi. Am pornit spre casa aceea pentru a predica. Acolo era un scaun din lemn cu braţe; m-am aşezat şi am început să cânt cântecul: „Unul este deasupra tuturor, o, cât de mult iubeşte El“. Nu a intrat nici unul ca să cânte, să se roage sau să asculte. Unii s-au strecurat în apropierea uşii ca să asculte. Dacă aş fi umblat în acea zi prin vedere, m-aş fi ridicat cu siguranţă de pe scaun şi aş fi plecat direct la Penistone. Dar deseori am experimentat următorul fapt: cu cât sunt mai dificile împrejurările, cu atât mai mare este binecuvântarea. M-am dus la uşă şi am văzut câţiva din prietenii mei stând acolo. Duhul lui Dumnezeu m-a călăuzit să arăt spre un copac din mijlocul poienii şi i-am spus celui din apropierea mea: „Vezi copacul acela? Dacă Dumnezeu m-a trimis pentru a predica aici, atunci la ora cutare se va strânge sub copac o mulţime de oameni.“ Nu mai ştiu exact ce oră era: 16 sau 18. La ora numită se strânsese o mulţime mare, cum probabil nu fusese văzută niciodată în acel ţinut. Duhul lui Dumnezeu mi-a dat multă libertate să vorbesc despre bunătatea lui Dumnezeu arătată în istoria lui Mefiboşet. Interesul devenise atât de viu, încât adunarea s-a continuat până la ora 24. Am dormit într-o cămăruţă, dar la ora 4 dimineaţa am fost trezit pentru a lua parte la o strângere laolaltă, care urma să aibă loc înainte de a pleca la ora 7 spre gara din Penistone. N-am aflat niciodată cum s-a răspândit vestea şi cum s-au strâns oamenii. Acesta a fost unul din multele locuri pe care nu le-am revăzut niciodată. Isus a spus: „Tot ce mi-a dat Tatăl va veni la Mine“. Aşa cum David a trimis să fie adus Mefiboşet, tot aşa Duhul Sfânt conduce pe fiecare pentru a asculta Cuvântul şi pentru a fi mântuit. În timp ce ne bazăm pe El, să nu ne lăsăm descurajaţi de nici o împrejurare.

Uneori nu ne putem explica modul Său de lucru, nici calea prin care îşi atinge intenţiile. Într-o zi am primit o scrisoare de la predicatorul unei colonii a fraţilor moravi din Fulneck, din apropiere de Leeds. Îmi scria că se auzise că voi predica la ei duminica viitoare seara. În toată vecinătatea se ştia despre aceasta şi ar fi fost inutil să încerc să mă opun. Am dedus de aici că mâna Domnului era la lucru şi m-am dus. Câţiva ne-am strâns pentru rugăciune. Apoi am reuşit cu greu să ajungem la amvon, aşa de mare era înghesuiala. Oamenii năvăleau de pretutindeni în sala mare. Am fost trist auzind că mulţi dintre fraţii moravi nu putuseră intra. Am fost călăuzit să vorbesc despre pacea cu Dumnezeu şi că nu există nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus (Romani 5:1 ; 8:1 ).

Tocmai aceasta a fost ceea ce era necesar, pentru că ulterior predicatorul mi-a istorisit că nu cunoaşte pe nimeni din colonie care să ştie cu siguranţă că are pace cu Dumnezeu. Nu este trist că atât de puţini, chiar şi din cei care sunt creştini, se bucură de această siguranţă binecuvântată? Probabil, mulţi şi din cei care citesc aceste rânduri nu savurează această pace. Şi totuşi, Isus a făcut pace prin sângele crucii Lui pentru toţi cei care cred. A fost un timp binecuvântat şi nu mă îndoiesc de faptul că în prezenţa Domnului voi întâlni mulţi care au trecut din moarte la viaţă în acea seară.

sursa: https://comori.org/