"Totul pentru Domnul. Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

Totul pentru Domnul

În 2. Timotei 2:4 , se spune: "Nimeni, slujind ca ostaş, nu se încurcă în treburile vieţii, ca să placă celui care l-a înrolat". Din anul 1930, aceasta a fost situaţia lui Albert Winterhoff. În anii precedenţi, a evanghelizat în multe locuri, în mod deosebit în Frisia orientală şi în Hesse, dar şi în Ruhr. În anul 1930, a primit o nouă invitaţie în Frisia orientală, aproape de Warsingsfehn. Albert L-a întrebat pe Domnul dacă de la El vine această chemare.

În timpul acela, Domnul voia să facă lucruri mari. Regulat, credincioşii se strângeau pentru rugăciune, în timp ce Albert se ruga Domnului cu stăruinţă, împreună cu un alt frate, postind. Atunci când postea, se retrăgea complet, şi era în totul preocupat cu lucrarea Domnului. De asemenea fraţi şi surori, se aflau adesea pe genunchi în rugăciune, în camera sa. Se lupta pentru cei pierduţi, vărsând lacrimi, şi nu se ridica din aceasta poziţie până nu avea o pace deosebită.

Evanghelizarea a fost prevăzută să ţină trei săptămâni, dar a ţinut şase. Aproximativ 450-500 de persoane erau prezente în fiecare seară, printre care doar vreo 50 de credincioşi. O! şi cum lucra Domnul! Răspundea rugăciunilor, văzând râvna lucrătorilor, împlinindu-se atât de bine ce se spune în Filipeni 1:27-28 , "...staţi tari într-un singur duh, cu un singur suflet, luptând împreună cu credinţa Evangheliei şi neînfricoşaţi în nimic de adversari". Mulţi au venit la credinţa vie într-un singur Dumnezeu şi au găsit pace. În această perioadă, a mers din casă în casă, vizitând credincioşi şi necredincioşi, văduve, bolnavi şi persoane izolate; discuta cu ei din Cuvântul lui Dumnezeu, le vorbea despre Domnul Isus şi se ruga pentru ei.

Într-o seară, un frate i-a spus încet înainte de predica: "Albert, vorbeşti prea tare şi cu prea multă vigoare; îmi permiţi să te calc pe picior când devii prea excesiv?"; "Da, desigur, dar să nu apeşi prea tare; îţi mulţumesc", i-a replicat Albert. Şi aşa s-a întâmplat.

Pe parcursul acestor strângeri de evanghelizare, multe persoane Îl găseau pe Domnul Isus, devenind fericiţi pentru totdeauna. Un lucru, cu privire la acest subiect, merită semnalat: zi şi noapte, Albert se ruga pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. Imediat după aceea, căuta un frate şi de comun acord cu el, striga la Domnul. Dumnezeu, în harul Său, putea să nu răspundă la aceste cereri?

Lui Albert îi plăcea să aibă legături cu cei necăjiţi, căci ştia că Dumnezeu voia să se descopere cu putere, în special celor necăjiţi. În Frisia orientală, ca şi evanghelistul Heinrich Grote, a dormit şase săptămâni pe un sac de paie într-un grajd, în timpul unei evanghelizări. După aceste şase săptămâni, i-a devenit tot mai clar că trebuie să se dedice tot timpul în lucrarea Domnului, pentru vestirea Evangheliei. Cu acest gând a părăsit Warsingsfehn, împărtăşindu-l fraţilor şi surorilor din Gevelsberg. Ei au gândit că adunarea din Vogelsang trebuie să-şi dea acceptul. Fraţii şi surorile au fost de acord cu intenţia lui Albert şi vedeau călăuzirea Duhului lui Dumnezeu în totul. Astfel, Albert a făcut cunoscut la întreprinderea unde lucra, că vrea să lucreze în întregime pentru Domnul, dându-şi demisia. Cu siguranţă, colegii săi n-au înţeles acest demers; şeful său a căutat să-l reţină, dar Albert "a pus mâna pe plug şi nu s-a uitat înapoi".

sursa: https://comori.org/