"Fără teamă de regimul nazist Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

Fără teamă de regimul nazist

Într-o zi, cineva a bătut la poartă. Wilhelmine a mers şi a deschis. La poartă erau de la SS: "Heil Hitler! Unde este soţul dvs., Albert Winterhoff? ". Albert a auzit întrebarea şi a venit spre SS-işti. "Vă rog să veniţi cu mine". Astfel că Albert a mers cu acei oameni pentru a fi interogat mai amănunţit. I-au pus întrebări cu privire la relaţiile cu anumiţi fraţi din alte localităţi şi despre strângeri clandestine. Albert nu a trădat pe nimeni şi a explicat celor care îl interogau: "Dvs. nu puteţi să vă trădaţi prietenii; atunci, vă rog, aşteptaţi-vă la acelaşi lucru şi de la mine". Aceste experienţe aveau loc din ce în ce mai des astfel că Wilhelmine i-a zis într-o zi: "Albert, fii puţin mai prudent". "Ştii, mămico, în Apocalipsa 2:10 este scris: "Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi; şi veţi avea necaz zece zile". Fără să-i fie frică, se lăsa mereu interogat şi mărturisea Numele Domnului.

Odată vorbea pe marginea unui mormânt. Mulţi necredincioşi erau acolo, de jur împrejur. Atunci a strigat: "Atât timp cât limba mea se mişcă, voi vesti deschis Numele Domnului Isus Hristos". Cu o altă ocazie a fost invitat să meargă la o înmormântare. Un frate vorbea aproape de groapă din Ioan 4 . Un mare număr de necredincioşi şi de SS-işti erau prezenţi. Atunci când fratele a terminat predica, Albert a strigat: "Scump frate, mai trebuia adăugat că: "Mântuirea vine de la iudei"". A fost arestat pe loc de SS şi a fost luat. Albert nu a avut nicio reacţie de uimire ci le-a spus simplu: "Dacă mă închideţi, Domnul meu va veni cu mine". Totuşi, după puţin timp a fost eliberat, căci avea fii în armată.

La Volmarstein a fost dus înaintea judecătorului cu privire la o declaraţie biblică. Acestuia i-a zis: "Domnule judecător, trebuie să veniţi la Domnul Isus cu păcatele dvs." Într-o altă împrejurare, la sfârşitul serviciului de înmormântare, a spus un cuvânt care i-a adus din nou nemulţumiri din partea Gestapoului: "Cu adevărat, Dumnezeu mă va ajuta". De data aceasta nu l-au luat la interogatoriu. El se încredea în Domnul său şi era fără frică în faţa duşmanilor săi. În situaţii liniştite sau dificile, Albert arăta lipsă de teamă.

"Blestemat este omul care se încrede în om şi care îşi face carnea braţ al său şi a cărui inimă se îndepărtează de Domnul. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul şi a cărui încredere este în Domnul! Pentru că el va fi ca un copac plantat lângă ape şi care îşi intinde rădăcinile spre râu şi nu va vedea când va veni arşiţa, ci frunza lui va fi verde; şi nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta să dea rod" (Ieremia 17:5,7,8 ). "Şi te voi face un zid tare de aramă pentru poporul acesta; şi se vor lupta cu tine, dar nu te vor învinge, pentru că Eu sunt cu tine ca să te salvez şi să te scap, zice Domnul. Da, te voi scăpa din mâna celor răi şi te voi răscumpăra din mâna celor asupritori" (Ieremia 15:20-21 ). Încrederea şi tăria caracterizau pe acest slujitor al Domnului.

Evanghelizare specială în arestul tribunalului

În anul 1941, ziarul (pe care fratele Albert de obicei nu-l citea niciodată) a anunţat îngrozitoarea ştirea că o tânăra mamă, necăsătorită, şi-a omorât copilul său nou născut. Pentru această faptă a fost condamnată la moarte, aşteptând executarea sentinţei în arestul tribunalului din Hagen. Numele acestei femei era acelaşi cu numele unuia dintre băieţii crescuţi de părinţii săi. Această coincidenţă i-a dat ocazia să meargă şi să vorbească personal cu judecătorul din Hagen, în vederea obţinerii unei autorizaţii pentru a putea sta de vorbă cu condamnata, pentru a stabili o eventuală legătură de familie între această condamnată şi băiatul de care s-au îngrijit părinţii săi. Judecătorul i-a spus fără ezitare: "Faceţi o cerere scrisă şi vă vom anunţa". Într-adevăr, după trei săptămâni a sosit un răspuns scurt, dar pozitiv, acordându-i autorizaţia următoare: "Vizita poate avea loc lunea următoare la ora opt şi douăzeci. Timpul de vizită acordat va fi de douăzeci de minute". În noaptea dinaintea vizitei, s-a rugat neîncetat Domnului, gândind la Cuvântul din Iacov 5:16 , "Mare putere are cererea fierbinte a celui drept".

De câte ori aceasta a fost repetată în viaţa sa! În adevăr, era limpede pentru el, că relaţia de familie cu băiatul de care s-au ocupat părinţii săi, motivul adus înaintea judecătorului, avea puţine şanse să fie reală. Dar schimba aceasta valoarea imensă a unui suflet (Matei 16:26 ), existenţa sa veşnică (Luca 16:23 ) şi pierderea sa veşnică (Apocalipsa 21:8 ) în timp ce condamnata, neîmpăcată cu Dumnezeul Sfânt, avea să părăsescă pământul?

Postind şi rugându-se, aşa cum a făcut deseori în viaţa sa, a plecat spre Hagen, dimineaţa devreme. Sub o supraveghere strictă - trebuia să vorbească prin gratiile celulei - a fost îndată lămurit: eventuala relaţie de familie cu acel baiat, nefiind reală, Albert a schimbat îndată subiectul, venind la motivul esenţial al vizitei sale: celei care era condamnată la moarte voia să-i arate calea mântuirii şi a fericirii veşnice. Această chemare devenid presantă şi prelungită, atât de prelungită încât gardianul, împotrivitor cu totul la un astfel de mesaj (2. Corinteni 2:16 ), s-a mâniat şi l-a întrerupt strigând: "Timpul dvs. de vizită a fost depăşit de mult. Terminaţi imediat". Albert s-a oprit îndată şi apoi s-a rugat cu voce tare, strigând către Domnul.

"Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa" (Eclesiastul 11:6 ); ce rezultat a urmat! Sămânţa căzută a adus roadă în inima condamnatei. După aproximativ zece zile, ajunge la Gevelsberg, ceea ce poate a fost ultima scrisoare pe care aceasta a scris-o pe pământ. O scrisoare lungă! Pentru a rezuma, iată conţinutul semnificativ al mesajului său: "Drumul meu pe pământ, conform verdictului dat de judecătorul pământesc, a ajuns la sfârşit, dar vizita dvs. a schimbat complet starea mea: am primit iertarea păcatelor, prin sângele preţios al Domnului Isus Hristos. Dacă trebuie să merg acum pe drumul dictat de judecătorul pământesc, - între timp mi-a fost refuzat recursul - ştiu acum că toată datoria păcatelor mele este ispăşită înaintea Marelui Judecător şi că gloria eternă va putea fi partea mea, nemeritată, atunci când voi părăsi acest pământ. Printr-un har atât de mare!"

sursa: https://comori.org/