"Evanghelizare într-un han Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

Evanghelizare într-un han

Albert a închiriat la Vogelsang, într-un loc numit Hagebolling, o mică sală într-un han, care se numea Rauscher. Din anul 1906, săptămână după săptămână, ţinea acolo strângeri de evanghelizare. Sala era aproape plină, el vestind Cuvântul lui Dumnezeu cu voce puternică, adesea se auzea afară prin ferestrele deschise. Într-o zi, câţiva beţivi s-au strâns afară şi căutau să-l împiedice pe predicator vorbind în cor. Ei au continuat, luând pietre şi, aruncând în pereţi, căutau să-i sperie pe cei care ascultau prin zgomotele produse. Albert a încredinţat totul în mâna lui Dumnezeu şi continua să predice. Dar Satan nu se lăsa. A sugerat noi idei scandalagiilor.

Au prins câteva vrăbii şi le-au aruncat în sală pentru a tulbura liniştea prin ciripitul şi zborul lor. Albert nu s-a tulburat, dar s-a rugat ca vrăbiile să părăsească sala, ceea ce s-a şi întâmplat foarte repede. Râsetele şi şicanările celor de afară au încetat şi Domnul a putut în acea seară să cheme persoane din întuneric la lumină. În orice împrejurare nu jignea şi nici nu condamna oamenii, ci se ruga pentru ei, căci cunoştea bine Romani 12:19-21 : "Nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor, ci daţi loc mâniei, pentru că este scris: "A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti", spune Domnul. "Deci, dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; pentru că, făcând aceasta, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine". Şi în Romani 12:17 , este spus: "Neîntorcând nimănui rău pentru rău".

O nouă sală pentru strângere

În anul 1911, cumnatul său, Eugene Moller, i-a cerut unui văr un proiect, la Wetter, pentru o clădire mare, cu spaţiu de locuit, şi de asemenea cu spaţiu de comerţ. Construcţia s-a extins spre sud prin construirea unei săli la primul etaj. Clădirea se afla pe strada Hagen, la numărul 348. Sala, fiind mărită astfel, aveau loc aproximativ 150 de persoane. Strângerile de evanghelizare erau ţinute regulat şi multe persoane veneau la credinţă. Doar Domnul ştie câte suflete au fost mântuite în acea perioadă. În acelaşi timp, Albert a început o şcoală duminicală care era frecventată de aproximativ 180 de copii din Vogelsang, şi astfel s-a zis mai târziu, că toate persoanele mai în vârstă, originare din Vogelsang, au fost cel puţin odată la şcoala duminicală.

Cu ocazia inaugurării noii săli din strada Hagen, s-a pus întrebarea cine va fi însărcinat cu vestirea Cuvântului. Mulţi predicatori veniţi din împrejurimi se întrebau: "Cine va face inaugurarea, ce se va cânta, ce pasaj va fi ales pentru prima predică?" La toate aceste întrebări, Albert răspundea: "Nu ştiu, Domnul este în mijlocul nostru, El va hotărî". El a citit în Scriptură: "... dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. Dar fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos" (1. Corinteni 12:6-7 ).

Un predicator, care era prezent, n-a vrut să creadă că poate fi posibil aşa ceva. El a spus: "Este imposibil să fie o strângere fără o predică scrisă şi pregătită dinainte. Aşa ceva este la darbyşti". Bătrânul frate Pilgram, dintr-o biserică liberă, se plângea că Albert respingea orice planificare omenească. Câţiva predicatori i-au cerut dacă arvrea să colaboreze la o organizaţie sub conducerea bisericii libere. Albert a refuzat categoric, căci pentru el devenise clar că Trupul lui Hristos nu este o organizaţie, ci un organism viu care nu poate fi condus într-un mod centralizat prin oameni.

Imediat după începerea strângerii, soţia sa i-a zis: "Albert, tu nu trebuie să participi la slujire astăzi; te rog să stai jos. Dacă ai să vorbeşti, eu am să plec". Strângerea a început şi toţi predicatorii şi vizitatorii stăteau liniştiţi pe locurile lor; un frate s-a ridicat brusc şi a zis: "Am să citesc Psalmul 117 , poate că fratele Albert va avea câteva lucruri de spus cu privire la acest subiect". A citit psalmul şi s-a aşezat. Tremurând, Albert se ruga Domnului: "Ah! Doamne, lucrează Tu acum". I-a fost clar lui Albert că el trebuie să expună acest Psalm în puterea Duhului Sfânt. A vorbit foarte natural asupra versetelor care au fost citite şi Domnul a confirmat cuvântul spus prin cântări şi rugăciuni. În discuţiile care au urmat cu fraţii, Albert a spus: "Fraţilor, nu este minunat că putem cu adevărat să-I încredinţăm Domnului chiar desfăşurarea strângerilor?" În ce o priveşte, soţia sa a rămas aşezată, căci a simţit călăuzirea lui Dumnezeu de o manieră evidentă.

De mai mult timp Albert era preocupat să cunoască cu adevărat dacă oamenii au dreptul să hotărască în strângerile sfinţilor cine trebuie să slujească şi cine nu. Cercetând 1. Corinteni 14 , a fost surprins că nicăieri nu se spune că un om sau oameni stabiliţi să decidă cine poate vorbi, ce subiect şi în ce moment. În adevăr, trebuie încredinţat totul Duhului Sfânt, care vrea să călăuzească strângerile sfinţilor. Nu se spune clar în 1. Corinteni 14:26 : "Ce este deci de făcut, fraţilor? Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute spre zidire"? În altă împrejurare, un verset l-a mişcat şi l-a înviorat, cel din Matei 18:20 . Atunci când suntem strânşi în jurul Lui, nu se va îngriji Domnul de toate? Pentru a realiza aceasta practic, trebuie o credinţă mare şi o încredere deplină în Dumnezeu că El va conduce efectiv totul.

În acest mod, credincioşii din Vogelsang au început să se strângă doar în Numele Domnului Isus. În mijlocul lor, Duhul Sfânt trebuia să fie Cel care conduce şi foloseşte darurile. Albert credea în aceasta, şi "...cel care se încrede nu se va grăbi" (Isaia 28:16 ). Dorinţa sa cea mai mare era de a se strânge în totul după principiile date de Dumnezeu - indiferent ce ar crede oamenii despre el.

sursa: https://comori.org/