text Biografii crestine

"Dragoste de fraţi. Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

 

Dragoste de fraţi

Albert iubea pe toţi copiii lui Dumnezeu, căci "...oricine Îl iubeşte pe Cel care a născut îl iubeşte şi pe cel născut din El" (1. Ioan 5:1 ). Desigur, era legat într-un mod deosebit de cei care mergeau acelaşi drum în ce priveşte adunarea, nevoind cu niciun preţ să fie membru în vreo organizaţie omenească, fie chiar religioasă. Nu voia să se strângă decât în Numele Domnului Isus - şi aceasta, nu numai ca mărturisire, dar şi în practică. Odată, când a fost invitat la o strângere de rugăciune la Schwelm, Doctorul Becker i-a vorbit în acest fel: "Spune-mi, frate Winterhoff, cum se face că ţi-ai părăsit copiii? Cu mine nu-ţi merge. Mergi acasă, îngenunchează şi roagă-te pentru copiii tăi; ce cauţi la această strângere?" Aceasta era o aluzie la drumul pe care mergea Albert, cu "fraţii". Albert nu avea nicio teamă în prezenţa fraţilor cunoscuţi şi onoraţi. Îi iubea pe toţi, dar nu era dispus să-i însoţească pe căile care nu corespundeau cu voia lui Dumnezeu.

De când şi-a abandonat ocupaţia profesională, a dedicat mai mult timp pentru studiul Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a stărui mai mult timp în rugăciune şi pentru a vizita pe cei care erau singuri. Participa la conferinţele biblice, în măsura posibilităţii. În timpul unei conferinţe unde se dezbăteau probleme serioase, s-a ridicat dintr-o dată şi a zis: "Cântăm cântarea: "Pentru că sunt un miel al lui Isus"". Avea totdeauna dorinţa ca fraţii să nu facă teologie, ci să lase Cuvântul lui Dumnezeu să le vorbească.

Cu o altă ocazie, el trebuia să citească textul biblic; dar, după fiecare verset citit, exprima gândurile sale cu privire la acel verset; rezultatul a fost că data următoare fraţii au rugat un alt frate să citească textul biblic. Albert nu s-a supărat pe fraţi; era conştient de lipsurile sale în ce priveşte învăţătura Scripturii. În pauzele conferinţelor, se retrăgea adesea şi se ruga pentru pace între fraţi. Odată şi-a exprimat gândul că fraţii sunt în pericol de a fi dependenţi de bani în loc de Domnul şi numai de El. Acest gând îl întrista adesea, astfel că se ruga mult pentru fraţii săi, încredinţându-i harului Domnului.

În timp ce el căuta pacea între fraţi, două incidente s-au produs în Wurtemberg şi Frisia orientală. În timpul unei vizite pe care a făcut-o la fraţii din sudul Germaniei, i-au fost prezentate plângeri cu privire la fraţii din Frisia orientală: "Acolo, în nord, fraţii fumează. Acest lucru este împotriva voiei Domnului". Albert a răspuns: "În adevăr, este un lucru nepotrivit, dar când cineva este dedat consumului excesiv de vin, trebuie să fie atent când judecă prea aspru pe alţii". Căuta în toate împrejurările să menţină armonia între fraţi, chiar dacă avea un alt gând în anumite situaţii. Astfel, în multe cazuri, a contribuit la restabilirea păcii.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - - Misionari crestini

Modalități oficiale de sprijin pentru Misiunea Bucovina
Modalități oficiale de implicare în proiectele și activitatea Asociației Misiunea BucovinaAsociația Misiunea Bucovina desfășoară proiecte sociale, umanitare și educaționale dedicate copiilor vulnerabi... Citeste mai mult >>
"Deja deranjează" Ce am văzut cu ochii mei la Misiunea Bucovina
Reportaj din terenCând binele deranjeazăScris de un voluntar anonimVoi păstra anonimatul pentru că vreau să spun adevărul. În România anului 2026, oamenii nu mai reacționează la sărăcie. Au învățat să... Citeste mai mult >>
Copilul cu jucării făcute din crengi
Copilul cu jucării făcute din crengiO poveste despre nevăzut, despre copilăria furată și despre simplele gesturi care pot schimba o lumeÎntr-o dimineață răcoroasă, am pornit spre un sat îndepărtat, la... Citeste mai mult >>
L-am găsit orb, flămând și părăsit. Ce mi-a spus la final ar trebui să zguduie o țară întreagă.
L-am găsit orb, flămând și părăsit. Ce mi-a spus la final ar trebui să zguduie o țară întreagă. Trăim vremuri ciudate. Se discută mult despre progres, confort, tehnologie, drepturi și imagine. Oamenii... Citeste mai mult >>
Asociația Misiunea Bucovina - Biografie
Asociația Misiunea Bucovina este o organizație non-profit din România care desfășoară activități sociale, umanitare și educaționale, având ca scop sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații... Citeste mai mult >>
Un gând
Cele mai frumoase rugăciuni sunt acelea în care ești dornic să vorbești cu Dumnezeu.
Tragica evanghelizare a Coreei. Martirul misionar Robert Jermain Thomas
Știm că 11 din cei 12 apostoli ai Domnului au murit ca martiri, unii fiind executați chiar în țările unde au dus mesajul Evangheliei și au pus bazele Bisericii. Dar toți au trăit un timp ca să-și vadă... Citeste mai mult >>
Primul misionar creștin în Birmania, traducător al Bibliei
Adoniram Judson a fost un creștin congregaționalist american și mai târziu un misionar baptist special, care a slujit în Birmania timp de aproape patruzeci de ani. La vârsta de 25 de ani, Judson a fos... Citeste mai mult >>
"Ultimele 15 luni. Andreas Steinmeister"
Categorie: Biografii crestine  Ultima evanghelizareCu toate că se simţea slăbit, Albert a acceptat o invitaţie pentru strângeri de evanghelizare la Langenau în regiunea Siegen. Întărit de Do... Citeste mai mult >>
"Neobosit în lucrarea Domnului. Andreas Steinmeister"
Categorie: Biografii crestine  Neobosit în lucrarea DomnuluiDupă război s-au produs imediat unele schimbări: guvernul militar a redat libertatea de strângere tuturor organizaţiilor şi grupăr... Citeste mai mult >>