"Daţi celor cărora le este foame - Lipsa de bani. Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

Daţi celor cărora le este foame - Lipsa de bani

Incidentul următor s-a produs în Essen. Albert mergea pe străzile din acest oraş, când a simţit că Domnul îi spune dintr-o dată: "Intră în această casă şi dă toţi banii tăi acestei familii". Albert fiind ascultător, a sunat la poarta casei. I-a deschis o femeie în vârstă. "Ce doriţi?", l-a întrebat ea. "Domnul meu mi-a spus că trebuie să vă dau banii mei". Apoi, el a vestit Evanghelia în această casă. A aflat că această femeie îngrijea de un bolnav care avea nevoie urgentă de un medicament. Atunci când a părăsit această casă şi a vrut să traverseze strada, l-a oprit un om, care i-a dat o sumă de bani şi apoi a plecat. Din inima lui Albert au ţâşnit îndată aceste cuvinte: "O! Doamne, cât de mult ar trebui să-ţi mulţumesc". Astfel de experienţe nu erau singulare. "Cine seamănă cu binecuvântări va şi secera cu binecuvântări" (2. Corinteni 9:6 ). Când Dumnezeu spune: "Dar nu uitaţi de binefacere şi de dărnicie, pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu" (Evrei 13:16 ), atunci El v-a răsplăti totdeauna aceste sacrificii.

Atunci când Rudolf Brockhaus, un conducător cunoscut printe "fraţi", a fost în vizită la Hagen-Haspe, l-a întrebat pe fratele Karl M.: "Spune-mi, este adevărat că Albert Winterhoff nu are nevoie de bani?". "Ai face mai bine să întrebi pe soţia lui", a răspuns imediat Karl Muller. Albert a rămas credincios principiului său spiritual: nu încredinţa niciodată altora nevoile tale financiare!

Odată, la sfârşitul orei de strângere, când punga era dată din mână în mână, Albert scotoci în buzunarul hainei sale şi a găsit un bilet de bancă. Fără să se uite la el îl puse în pungă. Când a revenit acasă, soţia l-a întrebat dacă ştie unde sunt banii pentru săptămâna următoare. "Ah, mămico, cred că sunt banii pe care i-am pus astăzi în buzunarul de la haina mea. I-am dat Domnului. Cu siguranţă, El ne va purta de grijă săptămâna următoare". Acest lucru se întâmpla deseori, căci avea obiceiul să viziteze credincioşii cu nevoi din comunităţile creştine din împrejurimi, se ruga cu ei şi le oferea bani. Datorită acestei situaţii, de multe ori trebuia să restrângă cheltuielile pentru alimentele familiei sale. Dar niciodată nu a cunoscut foamea.

Odată, când se întorcea de la strângerea de evanghelizare de la Essen, Clara Becker, care avea un magazin alimentar, i-a dat un pachet de cafea: "Du-l soţiei tale, şi beţi împreună câteva ceşti de cafea"; era dorinţa ei pentru această familie economă. Ajuns acasă, a vărsat din cafea într-o pungă şi zise soţiei sale: "mămico, am împărţit cafeaua într-un mod echitabil" şi i-a dat o pungă de cafea. "În împrejurimi sunt câteva femei nevoiaşe, cărora, fără îndoială, le-ar face plăcere o ceaşcă de cafea. Am pe inimă, deja, să le vizitez pentru a le vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, pot să le duc puţină cafea".

Albert acţiona totdeauna după principiul: "Aşadar, când avem ocazia, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinţei" (Galateni 6:10 ). În timp ce se întorcea acasă de la Konigsberg, Albert stătea alături de soţia sa în compartimentul unui tren. În faţa lor s-a aşezat o femeie cu un copil în braţe, care se vedea că este săracă. Albert a privit la această femeie şi s-a rugat pentru ea. Apoi s-a ridicat şi a plecat să caute o ceaşcă de cafea caldă. După ce i-a înmânat ceaşca, a găsit o ureche deschisă pentru evanghelie. După un timp mai lung, soţia lui i-a zis: "Albert, mi-ar fi plăcut şi mie o ceaşcă de cafea". La această remarcă, el răspunse: "Scumpă mămică, la următoarea oprire, voi merge să-ţi aduc un pahar de apă, cred că-ţi va fi suficient". Mămica a fost mulţumită? - întrebarea rămâne deschisă. Deviza sa era: cât de modest posibil pentru tine, destul de generos pentru alţii!

Modul minunat cum Domnul se îngrijea de nevoile sale îl vedem şi în împrejurarea următoare. Ca întotdeauna, Albert se ocupa cu râvnă de suferinţele celor nevoiaşi. Era duminică. "Mămica" voia să gătească ceva bun pentru familie, dar nu avea nimic în casă. Albert a mers cu fiica sa, Hannes, în camera alăturată, şi au îngenuncheat rugându-se Domnului pentru situaţia respectivă. Ridicându-se din genunchi, a mers în bucătărie şi iată că dintr-o dată sună soneria de la poartă. "Mimi", spuse o voce, "am invitat astăzi o familie, dar nu a venit; de aceea, am fi bucuroşi să împărţim cu voi friptura de porc şi varză roşie. Vă dorim poftă bună". Mulţumind, "Mimi" a primit ce i s-a dat. Lui Albert i-a venit în minte acest verset: "Şi va fi aşa: înainte de a chema ei, Eu voi răspunde şi, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi" (Isaia 65:24 ).

Odată, când se întorcea de la o evanghelizare din Berlin, nepoata lui a gătit gogoşi. Când s-au aşezat la masă, înainte să înceapă să mănânce, s-au rugat. Dar Albert nu a luat decât un sfert de gogoaşă. L-au privit cu toţii miraţi şi l-au rugat: "Albert, mai ia una". Dar el a răspuns: "Eu am venit de la Berlin şi am văzut transportul aerian care aduce alimentele necesare pentru berlinezi. Este o mare foamete la Berlin. Nu pot să mănânc mai mult când mă gândesc la berlinezi noştri". Compasiunea pentru persoanele sărace îl apăsa foarte mult, în special în acele vremuri de mare lipsă.

Când nepoata sa, Marianne, şi soţul său au venit în vizită, au vrut să ajute la spălatul vaselor, dar Albert a luat repede cârpa de spălat vase în mână şi zise: "Scumpii mei, lăsaţi-mă pe mine. Când sunt acasă, îmi place să o ajut pe "mămica" mea. Voi sunteţi musafiri. Staţi liniştiţi". Deşi cunoştea bine pasajul din Tit 2:5 , care se referă la învăţătura biblică despre locul soţului şi al soţiei, avea o mare dorinţă să ajute pretutindeni în casă unde era posibil.

Nu trecea nicio duminică, fără să meargă în vizită la bunica sa cu cei mai mici în braţe. Era atât de preocupat pentru fraţi şi surori, fie că erau din familie sau nu, săraci sau bogaţi, cunoscuţi sau necunoscuţi, ataşaţi de bisericile oficiale sau de bisericile libere, dacă mergeau pe acelaşi drum sau nu. El se îndura chiar şi de comuniştii nevoiaşi, atunci când cunoştea lipsurile lor, dar întotdeauna vorbindu-le despre Mântuitorul lumii. Viaţa sa vorbeşte şi astăzi cu o voce la care nu poţi să rămâi surd.

După o strângere de evanghelizare la Hesse, fraţii şi surorile au uitat să-i dea bani, astfel că soţia unui frate a luat cinci mărci din colectă voind să-i ofere. Dar Albert a refuzat. Era un fapt caracteristic, atitudinea lui faţă de bani. Cu toate că în 1. Corinteni 9:14 se spune: "Tot aşa a rânduit şi Domnul celor care vestesc Evanghelia: să trăiască din Evanghelie". Albert accepta bani doar atunci când avea convingerea că vin din partea Domnului. În acest fel, învăţase, "În orice şi în toate sunt deprins şi să fiu sătul şi să fiu flămând, şi să fiu în belşug şi să fiu în lipsă" (Filipeni 4:12 ).

Poziţia sa faţă de starea financiară a unui slujitor al Domnului era aceasta: Domnul va purta de grijă slujitorului Său, îngrijorările cu privire la bani nu trebuie să fie o preocupare. Dimpotrivă, modestia, dărnicia şi altruismul trebuie să caracterizeze pe slujitor. El trebuie să trăiască în totul prin credinţa în Dumnezeu. Pentru Albert, pericolul cel mai mare pentru slujitorii Domnului era să depindă de banii credincioşilor. Niciodată nu a vrut aşa ceva. "Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele; după care unii, umblând, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri. Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea"(1. Timotei 6:10-11 ).

Principiul său spiritual era: dă la săraci şi Domnul va purta de grijă din belşug pentru nevoile tale. Dumnezeu a binecuvântat acest fel de a acţiona şi l-a ferit să devină slujitorul oamenilor. Siguranţa că Domnul va purta de grija sa şi a familiei sale a trebuit să caracterizeze viaţa sa ulterioară. Aşa a făcut experienţa mâinii protectoare a lui Dumnezeu, atunci când mergea pe jos de la Volmarstein la Gevelsberg. S-a întâlnit cu un om care l-a ameninţat, spunându-i: "Dă-mi banii sau te omor!". Albert a scos portmoneul din buzunar şi i-a dat banii. Atunci când hoţul a luat banii, Albert l-a privit direct, şi i-a zis cu voce fermă: "Iubit prieten, Tatăl meu, Dumnezeul cel viu, Te-a văzut". Speriat, hoţul a lăsat banii, şi a fugit.

sursa: https://comori.org/