text Biografii crestine

"Copilăria şi tinereţea. Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

 

Copilăria şi tinereţea

A fost o mare bucurie în casa băcanului Carl Winterhoff - primul comerciant înscris în registrul oficial din Schwelm - când soţia sa, Henriette, a adus pe lume la 29 martie 1875 al şaselea copil al său, micuţul Albert. Fraţii şi surorile sale erau nerăbdători să vadă cu cine seamănă mai mult micuţul lor frăţior. Ei priveau în pătuţul unde era culcat şi din care îşi cerea laptele într-un mod insistent. Minune divină: micuţele mâini, picioruşele, căpşorul, toate erau bine alcătuite. Cum era aceasta posibil? Marele Dumnezeu şi-a pus mâna Sa asupra micuţului Albert: "Ochii Tăi au văzut fiinţa mea neîntocmită şi în cartea Ta au fost scrise toate mădularele mele: zi de zi se formau când nu era încă niciunul" (Psalmul 139:16 ).

Albert era al şaselea copil din a doua căsătorie şi alţi patru au mai urmat. Astfel a crescut Albert în sânul familiei sale. El se juca liber cu prietenii săi de care nu se distingea cu nimic. La vârsta de şase ani a mers la şcoala publică din Gevelsberg-Vogelsang pe care apoi a părăsit-o pentru a merge la colegiu. Îi plăcea foarte mult să studieze, gândind cu siguranţă că într-o zi o să devină un comerciant renumit ca şi tatăl său.

Totuşi, un lucru nu-i era încă clar şi nu l-a experimentat decât mai târziu: Albert avea nevoie de un Mântuitor care să-l curăţească prin sângele Său de numeroasele sale păcate, cunoscute sau ascunse. El nu se gândea la aceasta în acea perioadă, dedicând cea mai mare importanţă studiului, jocului şi armoniei familiale prin prezenţa împreună la biserică sau prin ascultarea citirii zilnice a Bibliei.

După ce a terminat studiile la colegiu, a început un curs comercial în cadrul firmei August Borkey din Gevelsberg, pentru a urma cu zel exemplul tatălui său. Ca ucenic conştiincios primeşte admiraţia superiorilor. Înţelege repede noţiunile noi, arătând practic calităţile sale de comerciant. Viitorul se înfăţişa deja clar în faţa sa, cu un loc cu totul secundar pentru Dumnezeu. Mai târziu, când va înainta în vârstă, va putea să se ocupe şi de existenţa lui Dumnezeu, dacă împrejurările îl obligă. Va avea timp şi pentru aceasta. Pentru moment, se preocupă să înveţe cât mai mult în meseria sa cu ambiţie, zel şi energie, gândind că aceasta ocupă locul principal în viaţa omului. A fi onest, consecvent, plin de zel şi înţelept, iată ce era important pentru viaţa sa. Cu aceste calităţi va putea să stea în faţa lui Dumnezeu când va veni ziua. S-a gândit vreodată tânărul Albert că şi un tânăr poate muri subit? Ce s-ar întâmpla atunci? Dar Marele Dumnezeu avea îndreptate privirile Sale spre acest tânăr, nelăsându-l să meargă pe căile sale proprii.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - - Misionari crestini

Modalități oficiale de sprijin pentru Misiunea Bucovina
Modalități oficiale de implicare în proiectele și activitatea Asociației Misiunea BucovinaAsociația Misiunea Bucovina desfășoară proiecte sociale, umanitare și educaționale dedicate copiilor vulnerabi... Citeste mai mult >>
"Deja deranjează" Ce am văzut cu ochii mei la Misiunea Bucovina
Reportaj din terenCând binele deranjeazăScris de un voluntar anonimVoi păstra anonimatul pentru că vreau să spun adevărul. În România anului 2026, oamenii nu mai reacționează la sărăcie. Au învățat să... Citeste mai mult >>
Copilul cu jucării făcute din crengi
Copilul cu jucării făcute din crengiO poveste despre nevăzut, despre copilăria furată și despre simplele gesturi care pot schimba o lumeÎntr-o dimineață răcoroasă, am pornit spre un sat îndepărtat, la... Citeste mai mult >>
L-am găsit orb, flămând și părăsit. Ce mi-a spus la final ar trebui să zguduie o țară întreagă.
L-am găsit orb, flămând și părăsit. Ce mi-a spus la final ar trebui să zguduie o țară întreagă. Trăim vremuri ciudate. Se discută mult despre progres, confort, tehnologie, drepturi și imagine. Oamenii... Citeste mai mult >>
Asociația Misiunea Bucovina - Biografie
Asociația Misiunea Bucovina este o organizație non-profit din România care desfășoară activități sociale, umanitare și educaționale, având ca scop sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații... Citeste mai mult >>
Un gând
Cele mai frumoase rugăciuni sunt acelea în care ești dornic să vorbești cu Dumnezeu.
Tragica evanghelizare a Coreei. Martirul misionar Robert Jermain Thomas
Știm că 11 din cei 12 apostoli ai Domnului au murit ca martiri, unii fiind executați chiar în țările unde au dus mesajul Evangheliei și au pus bazele Bisericii. Dar toți au trăit un timp ca să-și vadă... Citeste mai mult >>
Primul misionar creștin în Birmania, traducător al Bibliei
Adoniram Judson a fost un creștin congregaționalist american și mai târziu un misionar baptist special, care a slujit în Birmania timp de aproape patruzeci de ani. La vârsta de 25 de ani, Judson a fos... Citeste mai mult >>
"Ultimele 15 luni. Andreas Steinmeister"
Categorie: Biografii crestine  Ultima evanghelizareCu toate că se simţea slăbit, Albert a acceptat o invitaţie pentru strângeri de evanghelizare la Langenau în regiunea Siegen. Întărit de Do... Citeste mai mult >>
"Neobosit în lucrarea Domnului. Andreas Steinmeister"
Categorie: Biografii crestine  Neobosit în lucrarea DomnuluiDupă război s-au produs imediat unele schimbări: guvernul militar a redat libertatea de strângere tuturor organizaţiilor şi grupăr... Citeste mai mult >>