"Convertirea. Andreas Steinmeister"

Categorie: Biografii crestine
 

Convertirea

La vârsta de 17 ani, Albert s-a întâlnit cu un credincios, August Hedtmann, papetar. Acesta îl slujea de mult timp pe Dumnezeul Cel viu şi-L cunoştea pe Domnul Isus ca Mântuitorul şi Domnul său. El avea pe inimă într-un mod particular aducerea rudelor sale la Domnul. Se ruga adesea pentru ca rudele sale apropiate şi mai îndepărtate să poată fi convertite!

"Ascultă-mă, iubitul meu Albert", i-a spus el într-o zi, "trebuie să te converteşti, trebuie să te pocăieşti de întreaga ta viaţă înaintea Dumnezeului Cel viu". "Ah! August", răspunse Albert, "lasă-mă în pace, eu sunt în ordine şi nu am făcut rău nimănui. Fiecare are modul lui propriu de a fi fericit. Lasă-mă în pace, te rog". Dar August Hedtmann nu l-a lăsat. Se ruga pentru Albert, fără a neglija să-i adreseze cuvinte de înduplecare (2. Corinteni 5:11 ).

Într-o zi, Albert primi un tractat suedez cu privire la sfârşitul lumii. Lucrul acesta l-a făcut tare neliniştit şi, în tristeţea sa, s-a îndreptat spre August Hedtmann. Acesta i-a explicat că teama sa nu era decât consecinţa lipsei sale de pace cu Dumnezeu şi că oamenii nu pot prezice sfârşitul lumii. În orice caz, Scriptura spune cu privire la viitorul pământului şi al oamenilor: "Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; în ea cerurile vor trece cu vuiet mare şi elementele, arzând cu căldură, vor fi descompuse, şi pământul şi lucrările de pe el vor fi arse în întregime" (2. Petru 3:10 ). "Ele vor pieri, dar Tu rămâi; şi toate se vor învechi ca o haină şi le vei face sul ca pe un veştmânt şi vor fi schimbate" (Evrei 1:11,12 ). "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nicidecum nu vor trece" (Matei 24:35 ). "Şi am văzut un mare tron alb, şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele" (Apocalipsa 20:11 ). "Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata" (Evrei 9:27 ).

Albert a meditat intens la aceste cuvinte, şi a ajuns la concluzia următoare: "Dacă aceasta este adevărat, ce voi face eu? Mă voi înfăţişa la judecată, căci am făcut multe păcate: minciună, furt, neascultare, voinţă proprie; iată, fără îndoială, păcatele din viaţa mea, dar în cele din urmă, ele se găsesc la toţi oamenii. Să le mărturisesc cu o inimă sinceră Dumnezeului Cel viu sau să mă comport ca un laş? Este scris în Apocalipsa 21:8 : "Dar cât despre fricoşi şi necredincioşi şi păcătoşi şi urâcioşi şi ucigaşi şi curvari şi vrăjitori şi idolatrii şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi pucioasă, care este a două moarte". Laşitatea, necredinţa, minciuna, toate acestea se găsesc în viaţa mea, fără îndoială, şi atunci eu voi merge în locul de pedeapsă! Este drept? Vai de mine dacă aceasta este adevărat! Simţea foarte clar starea sa păcătoasă, şi laşitatea pentru a-L mărturisi pe Hristos înaintea altora.

Lacrimile curgeau pe faţa sa. S-a aplecat încet, apoi a îndoit genunchii şi cuvintele următoare au venit pe buzele sale: "O, Dumnezeule, am minţit, sunt un laş, sunt necredincios, ai milă de mine, te rog, viaţa mea nu este decât păcat, din talpa piciorului până în creştetul capului. Oh! Te implor, iartă-mi vinovăţia, salvează-mă, răscumpără-mă, te rog, te rog".

Şi atunci, Albert a putut citi în Biblie: "...te-am chemat pe nume, eşti al Meu" (Isaia 43:1 ); "Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi" (Evrei 10:14 ); "Nicidecum nu-Mi voi aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor" (Evrei 10:17 ); "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate" (1. Ioan 1:9 ).

Pentru Albert, era tot ce avea nevoie. Avea acum o nouă viaţă, era o nouă creaţie, Hristos era acum viaţa sa, Domnul Isus a plătit la cruce toată datoria sa. Ce bucurie izvora din inima sa: "Pentru Tine, Mare Dumnezeu, se cuvine recunoştinţa inimii mele, pentru că L-ai dat pentru mine la moarte pe Fiul Tău, şi pentru că L-ai înviat. De acum vreau să Te slujesc. Domnul Isus doresc să fie modelul vieţii mele". Astfel, la 17 ani, Albert a găsit pacea cu Dumnezeu, primul din marea familie Winterhoff cu 14 copii ai săi, la care s-au adăugat 2 copii de la asistenţa socială.

Această bucurie putea fi văzută de cei din jurul lui. Mai întâi, părinţii, fraţii şi surorile sale au fost martorii lucrării lui Dumnezeu în el, apoi, a dorit să facă parte de viaţa cea nouă colegilor de muncă şi în cele din urmă locuitorilor din Gevelsberg-Vogelsang, care trebuiau să audă vestea bună a Evangheliei. El a citit în Faptele Apostolilor 1:8 "Şi veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului". Aşa că tânărul Albert a împărţit tractate, şi a început slujba sa de evanghelizare din casă în casă. Cei din familia sa l-au ascultat, dar nu au fost convinşi imediat; colegii de muncă au fost avertizaţi că a devenit puţin nebun; cu privire la locuitorii din Vogelsang, unii erau uimiţi de noua preocupare a lui Albert, iar alţii au început să râdă de el. Nicio casă nu a scăpat de anunţul evangheliei. Vrând-nevrând, fiecare familie a auzit vestea bună din gura tânărului slujitor al lui Dumnezeu. Această slujbă a fost însoţită de o viaţă de rugăciune stăruitoare şi de un studiu al Bibliei. Totdeauna se adresa oamenilor pe care-i întâlnea, rugându-i să vină la Domnul Isus şi în fapt, Dumnezeu Îi acorda roade vizibile. Cu timpul, toată familia sa a venit la credinţă, ca şi mulţi locuitori din Vogelsang.

În scurt timp a citit toată Biblia, învăţând şi memorând versete. "Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi şi nu stă pe calea păcătoşilor şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului şi cugetă la legea Lui zi şi noapte. Şi el este ca un pom sădit lângă pâraie de apă, care îşi dă rodul la timpul lui şi a cărui frunză nu se veştejeşte; şi tot ce face prosperă" (Psalmul 1:1-3 ). "Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul şi a cărui încredere este în Domnul! Pentru că el va fi ca un copac plantat lângă ape şi care îşi întinde rădăcinile spre un râu şi nu va vedea când va veni arşiţa, ci frunza lui va fi verde; şi nu se va îngrijora în anul de secetă, nici nu va înceta să dea rod" (Ieremia 17:7-8 ).

sursa: https://comori.org/