Categorie: Biografii crestine
11 Martie, 1882 - "A plecat cam acum o saptamână la Bournemouth, acompaniat de căpitanul Leslie, de tânărul Hewer şi de însoţitorul din Elveţia. A părut că-i este mai bine în primele două sau trei zile, iar căpitanul L. s-a întors; după aceea starea lui s-a înrăutăţit rapid şi Joi au venit la el Langton Hewer (cel bătrân) şi Stoney.
Stoney a rămas cam două ore, însa în timp ce se afla acolo, Darby a trebuit să fie dus sus în dormitorul său, iar el a ajutat la ducerea acestuia. Când au ajuns sus, Darby l-a sărutat, apoi s-a rugat pentru Biserica lui Dumnezeu şi pentru mărturie, iar sărmanul Stoney era cu totul copleşit. A ieşit grabnic din cameră cu lacrimile curgându-i pe obraji şi cu dificultate a putut fi convins să-l vadă din nou pe Darby. H.G.
Fragemente din însemnări
"Soţul meu s-a întors acasă noaptea trecută, după ora 22, foarte marcat. Avusese o vizită foarte plăcută, iar preţiosul om bolnav se bucurase mult să-l vadă. Dorise ca soţul meu să vină singur şi au avut discuţii pe orice subiect; apoi a propus un scurt timp de rugăciune pentru Biserică, lucru pe care l-a făcut într-un fel foarte mişcător. S-a rugat pentru slujitori ca aceştia să aibă în vedere slava lui Hristos, pentru soţul meu în mod personal, etc. La sfârsit s-a rugat pentru cei dinafară, ca să fie aduşi în unitatea mărturiei. Apoi l-a încredinţat în mâna Domnului pe soţul meu şi l-a sărutat. După ce acesta plecase, i-a trimis un mesaj şi l-a rugat să vină din nou, căci mai era încă ceva timp până la sosirea trenului. A urmat apoi mult mai mult, despre care poate că soţul meu îti va spune într-o zi. Dar, oh, inimile noastre sunt zdrobite mai mult decât pot să exprim - mai mult decât mă aşteptam."
9 Martie - Azi s-a ocupat foarte mult de odihna care rămâne. "Vedeţi deci că este odihna lui Dumnezeu". A vorbit frecvent despre bunătatea lui Dumnezeu, ca fiind bucuros de felul în care lucrarea progresa. Apoi a propus rugăciune pentru Biserică. S-a rugat foarte mişcător pentru slujitori, ca aceştia să meargă înainte pentru slava lui Hristos; şi apoi din nou pentru cei dinafară, ca să fie conduşi spre unitatea mărturiei.
De la Hammond către M.B., din Bournemouth
9 Martie - Vei fi întristat să auzi că starea sănătăţii dragului Darby pare să se înrăutăţească rapid. Stă afară în grădină atunci când poate; însă ieri a crezut că moare şi a pus la punct unele mici chestiuni.
Doctorul C. Wolston l-a întrebat dacă avea vreun gând special în vederea morţii. El a răspuns: "Sunt trei lucruri cu care m-am ocupat foarte mult în acest timp:
1. Dumnezeu este Tatăl meu, iar eu sunt darul făcut de El Fiului Său.
2. Hristos este dreptatea mea.
3. Hristos este obiectul vieţii mele şi bucuria mea pentru veşnicie".
Cu o altă ocazie el a spus: "Pot să afirm, deşi recunoscându-mi marea slăbiciune, că am trăit pentru Hristos. Nu există niciun nor între mine şi Tatăl".
Din însemnările lui A.H.Burton
"Crezi cu adevărat, frate Darby, că ne vei părăsi?" "O, da", a răspuns el, în felul său plăcut de a vorbi, "primăvara vieţii a trecut. Singurul lucru este însă că nu mi se pare o mare diferenţă, deşi nu mă îndoiesc ca ea va deveni clară atunci când Îi voi vedea faţa". Nu pot reda cuvintele sale, însă a vorbit despre extazul bucuriei care va fi. Apoi a spus că nădăjduia ca fraţii să fie tot mai mult ca o gradină după o ploaie de vară. Inima lui este îndreptată către iubiţii fraţi, ca aceştia să fie tot mai mult ocupaţi cu Hristos Însuşi, astfel că, deşi Domnul îi smerise, ei să fie învioraţi şi strălucitori ca după ploaie.
Duminică, 11 Martie, a trimis după noi, iar când am ajuns în camera lui, l-am găsit rezemat în patul său, având deasupra genunchilor o mică masă de pat, cu un sfeşnic şi o Biblie pe ea. Dorea "să avem o mică strângere înainte de a merge la culcare, atâta tot". Eram cu toţii uimiţi. Se pregătise cum putuse pentru această ocazie, dragul bătrân şi îşi strânsese toată puterea pe care o avea pentru a ne oferi un scurt cuvânt asupra celor Şapte Biserici.
Această cuvântare scurtă a fost foarte preţioasă. Dorinţa inimii lui şi continua povară purtată pe ea sunt pentru o mărturie mai strălucitoare şi mai limpede din partea sfinţilor, a acelora pe care Tatăl i-a dăruit în dragostea Sa lui Hristos, ca ei să pornească din prezenţa Lui pregătiţi pentru a-I face voia.
Îi place să vorbească despre Domnul şi despre toate în câte şi prin câte i-a condus pe fraţi. "Mâna Lui Însuşi a făcut aceasta".
Din nou a trimis după noi, pentru o mică strângere, având Efeseni 3 ca subiect. A fost minunat să-l ascultăm, arăta aşa de proaspăt şi de strălucitor. Era ca un bătrân general care spune adio şi dă ultimele instrucţiuni celor puţini care au mai rămas împreună cu el dintr-o întreagă armată, acum răsfirată; ori ca Pavel, bătrânul apostol, la plecarea sa, rostind un cuvânt de încurajare celor de care se despărţea.
Cu o ocazie, m-am aventurat să fac o remarcă fără noimă, cum că vom fi lăsaţi aici fără el, iar calea este una întunecoasă. "Nu eu sunt important", a spus el, "Domnul este acelaşi".
10 Martie - A intervenit o îmbunătaţire minunată a sănătăţii sale, de Duminică încoace. Apa din ţesuturi a scăzut rapid, iar el se simte mai bine din orice punct de vedere. Şi-a spus că, probabil, Domnul intenţionează să-l lase aici mai mult timp, acum când îşi aruncase un pic privirea în lumea cealaltă. Aseară el a predicat. Îţi aduci aminte că a spus, înainte să părăsească Londra, că dacă ar fi fost în vreun fel spre îmbărbătarea sfinţilor să-l mai aibă între ei, Domnul avea să-l mai lase.
Schimbarea în rău a fost rapidă, căci chiar Sâmbătă a fost trimisă o telegramă doctorului Wolston cu mesajul că starea lui se deteriora. Doctorul spusese că probabil va mai fi cu noi nu mai mult de patru, cinci zile, sau că ar putea să plece în orice moment.
15 Martie - Este tot mai slăbit, însă conversează într-un mod foarte sclipitor. A spus către E.: "Nu am nicio stare de extaz, ci un simţământ profund al slavei". A repetat adesea: "Hristos la care merg acum este acelaşi cu Cel pe care L-am cunoscut în toţi aceşti ani". Îşi sfătuieşte fraţii să citească scrierile lui Ioan.
22 Martie - Crede că se simte mai bine şi se consideră atât de leneş, în ce priveşte notiţele sale. A stat treaz compunând cântări.
25 Martie - A comentat Psalmul 23 celor care stăteau în jurul patului său, repetându-l verset cu verset şi comentând pe fiecare în parte. Este aşa de vesel şi de plin de pace - o pace fără nori îi umple sufletul. A spus că nu se preocupă de moarte deloc. Îl avusese pe Domnul cu el aici, şi avea să-L aibă şi acolo. Aceasta era singura diferenţă, A spus unui frate: "Ţine-te alipit de Domnul şi de fraţi". Într-o noapte, în unul din momentele sale de inconştienţă, a exclamat: "El dă viaţa cui vrea".
16 Martie - P. Scrie:
"Dragul frate Darby a supravieţuit şi astăzi, deşi în mare slăbiciune, având însă momente de energie. A dictat o scrisoare cu adevărat frumoasă tânărului Hewer, către cineva din vestul Angliei, tulburat de cele întâmplate la Ramsgate. N-ar fi trebuit să facă acest efort, după părerea mea, însă nu numai că l-a facut, dar l-a facut bine.
16 Martie - A. scrie:
Dragul J.N.D. a dorit ca până Luni fraţii să vină şi să fie cu el. Pentru a-i îndeplini dorinţa, cu câteva zile înainte de a se întoarce la Londra ca să-şi viziteze prietenii, J.B.S şi H. au venit la el, cel din urmă oferind informaţia că se simţea mult mai rău. J.B.S. s-a întors după două ore. Ziua următoare, A., A.P. şi F.C., care este executorul testamentar al lui J.N.D., au sosit. Le-a vorbit în răstimpuri în mod binecuvântat, iar apoi, lăsându-şi gândurile să cutreiere, a spus unde dorea să aibă loc înmormântarea şi că nu vroia să fie nimic legat de ea care să bată la ochi. Sâmbăta trecută, seara, spre surpriza fraţilor aflaţi în casă, el i-a chemat în camera sa, unde se afla rezemat în pat. Le-a spus că dorea să le vorbească din capitolul 3 al epistolei către Efeseni - Hristos locuind în inimă prin credinţă. Avea o voce clară şi a părut viguros pentru moment, rostind câteva gânduri frumoase. Spunea mereu că avea încrederea că fraţii vor arăta ca "strălucirea soarelui după ploaie", după tulburările şi exerciţiile de suflet prin care trecuseră. A vorbit despre bucuria negrăită de a merge să fii cu Hristos.
17 Martie - Nu ai spune că moartea este atât de aproape, văzându-l atât de liniştit şi de fericit, şi vorbind de ea în cel mai natural mod posibil, făcând el însuşi toate aranjamentele necesare. A stat treaz compunând cântări.
Doi fraţi, căpitanul Thomson şi G., care nu-l văzuseră de când plecase la Bournemouth, au venit ca să-şi ia rămas bun de la el, însă s-a considerat că era prea slăbit ca să-i poată vedea. N-au stat decât două minute şi n-au putut să distingă tot ce a spus, însă privirea lui era plină de afecţiune şi părea foarte strălucitor şi fericit. Asta s-a întâmplat Vineri (17 Martie).
19 Martie - A făcut o remarcă despre faptul că-i părea rău că îi supusese pe fraţi la efortul de a veni să îl vadă murind, căci nu credea că o să moară chiar acum.
21 Martie - Fratii încă sosesc din toate părţile pentru un ultim cuvânt din partea lui, iar el a putut să îi primească pe toţi, ceea ce ar sugera că s-a mai întremat puţin... Îi place să stea la fereastra deschisă; se simte mai confortabil acolo şi arată mai bine.
E.J.A. scrie:
"Îmbunătaţirea sănătăţii lui Darby continuă încă. Poate să doarmă când îl biruie somnul. Totuşi el priveşte asta ca o amorţeală şi luptă împotriva ei. Noaptea trecută a fost una bună, până pe la ora patru, dar a căzut în inconştienţă. Dimineaţa ştia că aşa s-a întâmplat.
22 Martie - Darby a rostit un mesaj cu privire la Park Street (pe data de 19). A fost vorba despre "dragostea Lui şi a ne ţine aproape de Hristos, detectând astfel tot ceea ce a fost greşit, aşa încât să cunoaştem ceea ce înseamnă El pentru inima noastră". Inima lui întreagă se îndreaptă către fraţi şi tânjeşte să-L sublinieze pe Hristos tot mai mult sufletelor lor, şi spune că dacă ei s-ar păstra într-o atitudine de smerenie, Dumnezeu ar avea multe binecuvântări păstrate pentru ei.
26 Martie - A.P. scrie: "J.N.D. este tot mai slăbit; crede că în curând va pleca la Domnul. A citit Psalmul 23 . Este strălucitor şi limpede, însă foarte slăbit, iar nopţile sunt rele.
28 Martie - Starea lui continuă la fel. S-a crezut ceva mai bine şi a făcut însemnări în caietul lui de notiţe; însă cei din jurul său cred că starea lui se agravează din ce în ce. A spus el însuşi ca acum crede că Domnul îl va lua, dar nu ştie exact când.
Duminică a fost foarte slăbit; aproape au crezut că se va duce. Totuşi, dimineaţa următoare era trezit şi îmbrăcat înainte de ora 8. Mintea lui este limpede. A scris un mic articol, apoi a dat instrucţiuni cu privire la scrisorile sale şi la alte lucrări. Ţine fereastra deschisă din pricina respiraţiei sale, care uneori este dificilă. Crede că scrierile lui Ioan ar trebui studiate într-un mod special în acest timp.
30 Martie - Sora E. scrie: "Soţul meu E. l-a văzut pe Darby ieri dimineaţă şi a spus că faţa lui arată ca a unui copilaş. Avusese un somn bun în noaptea precedentă. Se crede că hidropizia lui ţine la distanţă paralizia. A întrebat de Parkstone şi i-a transmis dragostea sa. I s-a spus că fraţii s-au rugat pentru el şi că unul dintre ei a cerut ca să fie păzit de atacul vrăjmaşului. El a spus: "Spune-i că vrajmaşul nu s-a apropiat de mine". Fratele E. adaugă: "Continuă să rămână în Hristos. Gândurile sale nu sunt altceva decât interesele lui Hristos aici jos. Are înaintea ochilor frumuseţea şi slava lui Hristos spre care se îndreaptă. A scris scrisori celor din alte ţări şi celor care se îndepărtaseră într-un fel sau altul de mărturie. Se scoală şi îşi ia micul dejun la ora 8". Fratele E. a părut foarte înviorat şi înălţat după această întrevedere".
Vineri - Se simte mai bine în răstimpuri, însă în realitate este din zi în zi mai slăbit. Un frate a venit să-l viziteze săptămâna aceasta şi l-a găsit în balcon. A plecat imediat după ce şi-au strâns mâinile, însă Darby a trimis după el să se întoarcă şi a vorbit cu el; i-a spus în ce sertare să găsească anumite scrisori pe care dorea ca acesta să le aibă; mintea şi memoria îi sunt atât de limpezi. Fratele P. i-a citat ultimul verset din Psalmul 23 : "Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului zile îndelungate", iar el a răspuns, repetând întregul psalm, verset cu verset şi comentând pe fiecare în parte. În general se duce la culcare la 3 după amiază şi prinde câteva ore de somn seara. Noaptea este câteodată foarte grea din pricina respiraţiei lui dificile.
2 Aprilie - Lowe consemnează în jurnalul său zilnic despre J.N.D., anume că a stat lângă el în timpul ultimei sale îmbolnăviri, în casa regretatului H.A. Hammond, în Bournemouth. Nu este doar un document de mare interes, dar toţi cei care au fost privilegiaţi să-l cunoască pe Lowe vor recunoaşte cât de aproape a urmat sfatul înţelept al lui Darby: "După amiază, J.N.D. mi-a luat mâna şi m-a tras către el ca să mă sărute, mulţumindu-mi foarte călduros pentru ajutorul pe care i-l dădusem în lucrare, şi a spus: "Am lucrat împreună şi ne-am bucurat împreună. Dumnezeu să te binecuvinteze. Apoi după câteva momente: "Lucrează cu tinerii lucrători, ocupându-le inima cu Hristos". Apoi, la scurt timp: "Umblă cu Hristos şi cu fraţii". Eu am spus: "Singura cale de a umbla cu fraţii este să umbli cu Hristos, nu-i aşa?" "Da", a răspuns el, "şi viceversa ...Nu pot decât să te încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său".
3 Aprilie - Sora E. scrie: "Veştile de azi sunt mult mai sumbre. Noaptea a fost grea şi s-a simţit foarte rău; inima nu-i este într-o stare bună, iar hidropizia s-a accentuat. Nu s-a sculat ieri toată ziua, pentru prima oară. L-am văzut cu câteva zile în urmă, aplecat în rugăciune şi atât de liniştit. Soţul meu spune, scriindu-i lui H.T.: "Tot ce auzim despre el este atât de plin de farmec şi în total acord cu viaţa lui de devotament şi de slujire; întotdeauna spune, vorbind despre Domnul, "Este acelaşi lucru; El este acum exact aşa cum L-am cunoscut întotdeauna; nicio schimbare". Este foarte plăcută nădejdea strălucită pe care o are cu privire la mărturia Sa şi cu privire la fraţi, că umblarea lor va fi într-un fel mai adevărat şi mai strălucitor ca oricând, căutând mai mult un mers practic cu Domnul. Aşa că inima lui este bucuroasă înainte de plecare. A scris fraţilor din Franţa şi celor din Germania. Este un privilegiu să-l fi cunoscut; inimile noastre sunt legate de el; şi va fi o bucurie, aşa cum mi-a scris cineva, să-l vezi intrând în bucuria Stăpânului său - un slujitoar atât de adevărat şi de credincios cum a fost el. Foarte remarcabil este faptul că nu există nicăieri nicio urmă de întuneric - absolut niciun nor. Oricine îşi dă seama că alergarea lui, susţinută într-un mod atât de binecuvântat, şi lucrarea lui împlinită, se apropie acum de sfârşit, iar el nu face altceva decât să-şi schimbe locul, urmând să se alăture celor ce au plecat mai înainte, în curând urmat de cei care rămân. O, iar când aceasta se va împlini, va fi o mare bucurie într-adevăr!"
5 Aprilie - Lowe scrie: "Preaiubitul om este cu siguranţă un pic mai bine. A spus ieri (Marţi): 'Dieu a arrete la mort', iar ieri şi astăzi a fost foarte tăcut. Criza puternică de Luni pare că a trecut. Nu m-ar surprinde să rămână ceva mai mult timp cu noi. Totul este în mâinile Domnului. Trebuie că gândurile noastre să fie la slava Lui şi la binecuvântarea şi întărirea sfinţilor Săi, lucruri pe care El întotdeauna le urmăreşte".
5 Aprilie - B. a spus că Darby a fost minunat de vioi şi de receptiv la toate lucrurile, deşi adesea a căzut în inconştienţă, mai ales noaptea. I-a vorbit cu afecţiune lui L, spunând: "Dacă este cu Hristos, este şi cu fraţii", apoi a spus: "Şi viceversa".
8 Aprilie - I-a îngăduit lui W.J. Lowe să-l hrănească. Dragostea lui pentru el este mare.
11 Aprilie - Câteodată îşi vorbeşte lui însuşi astfel: "Ei bine, va fi straniu să mă trezesc în cer; însă nu va fi un Hristos straniu - ci unul pe care L-am cunoscut de-a lungul acestor mulţi ani. Ce puţin Îl cunosc! Sunt bucuros că El mă cunoaşte. "Eu cunosc oile Mele"".
A spus de asemenea: "Niciodată n-am ştiut, nici nu m-am gândit, până ieri, că "Noi Îl iubim fiindcă El ne-a iubit întâi" se referă la Dumnezeu, nu la Hristos, aşa cum mi-am imaginat. Acest lucru este limpede din context".
23 Aprilie - Starea sănătăţii dragului J.N.D. se înrăutăţeşte tot mai mult ... Picioarele îi sunt foarte umflate, iar respiraţia se face adesea cu dificultate ... Toată grija posibilă este acordată dragului pacient - nimic nu-i lipseşte. C., însoţitorul din Elveţia, doarme în aceeaşi cameră cu el în timpul nopţii. Casa este într-o rânduială aşa de minunată şi totul se desfăşoară într-o aşa linişte încât, dacă n-ai ştii, n-ai zice că este un bolnav acolo. Fratele K., din Folkstone, l-a vizitat în urmă cu câteva zile, însă el n-a putut spune celor din jurul patului său decât atât: "Îl cunosc". De fapt, este dificil să-i înţelegi cuvintele uneori.
Sora H. intră în camera lui câteodată. Cu o ocazie, el i-a spus: "Nu sunt un om care se exteriorizează, însă am o pace adâncă, adâncă, lucru pe care îl ştii". Odată a întrebat-o la ce s-ar gândi dacă ar urma să plece în curând la Domnul. Ea a răspuns: "Mă tem că la copiii mei". Atunci el i-a spus despre cineva care putuse să-i încredinţeze grijii Domnului, şi apoi a intrat într-un fel atât de delicat şi de blând în simţămintele ei. A spus recent, când C. se afla în camera lui pentru a dormi acolo: "Ce este justiţia lui Dumnezeu?" C. a raspuns: "Presupun că faptul de a te fi aşezat pe acest pat de boală". "O, nu, nu, nu", a spus el, "aceasta este dragostea lui Dumnezeu".
Într-o seară i-a vorbit cam dur lui C. Dimineaţa a întrebat despre ce s-a vorbit la adunare. I s-a spus: "Despre a rămâne în Hristos". El a spus: "Eu nu am rămas în Hristos când i-am vorbit lui C. seara trecută. Însă C., dacă mă mai vezi făcând ceva care nu se potriveşte lui Hristos, mustră-mă. Ai grijă să faci asta".
Copie a unei scrisori de la A.H.B., din Sundridge, Bournemouth, 29 Aprilie 1882
"Este greu să comunici veşti care ştii că vor aduce durere în inimile celor care le vor auzi. Probabil că vei fi aflat, înainte ca această scrisoare să ajungă la tine, că Darby a intrat în bine meritata sa odihnă în această dimineaţă, la orele unsprezece şi cinci. Starea lui se deteriorase în mod evident în ultimele 36 de ore, nu mai vorbise deloc, nu mai mâncase, nu mai recunoştea pe nimeni şi părea a fi într-o stare de semiconştienţa. L-am întrebat ieri dacă mă cunoaşte, la care el a deschis ochii şi a zâmbit. Nu se poate să nu îţi dai seama că dragostea adevărată nu poate face altceva decât să se bucure că el este acum departe de trup şi acasă la Domnul. Ce bucurie pentru el! Ce pierdere pentru noi! O viaţă de devotament şi de întreagă consacrare faţă de Hristos. Ar fi imposibil să descriu simţămintele, gândurile, amintirile şi anticipările care mi-au străbătut în goană inima în timp ce-l priveam trecănd în prezenţa Mântuitorului pe care l-a iubit şi Stăpânului pe care L-a slujit într-un fel atât de real, de simplu şi de lipsit de ostentaţie. L., H. şi cu mine eram în cameră la zece şi jumătate. Respira foarte repede, aşa cum făcuse de ceva timp; mucoasa din gâtul său îl deranja foarte mult, însă era prea slăbit ca să mai poată tuşi. Deodată am sesizat o schimbare în respiraţia lui şi m-am apropiat de el. Atunci inima i s-a oprit şi respiraţia a încetat.
I-am chemat pe toţi din casă, însă el a început să respire din nou. Totuşi, respiraţia a devenit din ce în ce mai dificilă, până când în cele din urmă s-a întrerupt, s-a oprit cu totul, iar noi am rămas în tăcere privind la cortul său pământesc, fără viaţă acum.
Apoi S. s-a rugat şi i-a mulţumit Domnului pentru ceea ce însemnase viaţa lui şi pentru toate lucrurile pe care cu toţii le primesem prin el, ca ele să rămână. H. s-a rugat şi el, apoi L., însă lacrimile l-au podidit şi nu a putut să continue. Nu voi uita niciodată acele momente. A fost minunat să-i văd chipul, plin de o linişte calmă şi demnă. O, ce va fi când se va scula potrivit cu asemănarea Lui, fiind făcut asemenea cu chipul Fiului lui Dumnezeu! Aceasta vom împărtaşi cu toţii atunci când Hristos va veni. Însă există o slavă şi o bucurie care sunt speciale (1. Tesaloniceni 2:20 ).
Chemaţi de Tine cu-acel tainic nume
Plăcut cum nu se poate spune,
A lepădarii şi ocară plată,
Gravat în dragoste pe-o albă piatră.
2 Mai 1882- A fost o zi tristă, foarte tristă, cea în care l-am dus la ultimul său loc de odihnă pe pământ; şi totuşi nu pe el, căci el era "departe de trup şi acasă la Domnul". Spusese Joia trecută: "Mă simt ca o pasăre gata să-şi ia zborul"; iar Sambătă, 29 Aprilie, la unsprezece şi cinci, a plecat "la Domnul unde este cu mult mai bine".
Fiincă multe inimi din multe locuri din lume ar dori să audă amănunte despre această zi, vom face tot posibilul ca să le oferim; deşi nu va fi decât partea de suprafaţă, căci torentul adânc a curs în linişte înăuntru şi doar Cel ce a plâns la mormântul lui Lazar îl poate contempla în întregime.
La reşedinţa plăcută şi retrasă a dragilor noştrii frate şi soră Hammond, în Bournemouth (unde pentru exact ultimele opt săptămâni ale vieţii sale pământeşti, dragul J.N.D. a fost vegheat şi îngrijit cu multă dragoste), toţi câţi au putut s-au strâns pentru rugăciune la ora douăsprezece fără un sfert. Pentru a ajunge în camera unde se ţinea strângerea de rugăciune, toţi au trecut prin camera mare unde se afla sicriul cu inscripţia:
JOHN NELSON DARBY
Născut la 18 Noiembrie 1800
Mort "în Domnul" la 29 Aprilie 1882
Aveam înainte un lucru solemn şi trist: el s-a dus; un mare om a adormit. Vasul ales al lui Dumnezeu, care se ostenise şi lucrase pentru a hrăni turma şi pentru a desfăşura adevărurile şi gloriile Cuvântului Său şi ale lui Hristos, intrase în odihna sa - lucrarea lui era terminată. În această cameră, unde ultimele sale cuvinte la o strângere de studiu au fost auzite cu privire la ultimele versete din Efeseni 3 , "Ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre", cam 150 de sfinţi întristaţi stăteau înaintea lui Dumnezeu în tăcere, cu multă durere manifestată şi cu un simţământ binecuvântat al prezenţei Domnului.
Liniştea tristă a fost întreruptă de Charles Stanley, care a pus o cântare compusă chiar de J.N.D. - "Odihna sfinţilor de sus". Din pricina întristării generale, cântarea nu a putut fi dusă până la capăt. Bărbaţi puternici plângeau ca nişte copii şi multe capete erau plecate, marcate de o tristeţe inexprimabilă, din pricina celui iubit care fusese luat dintre ei. Apoi, un frate bătrân, McAdam, i-a condus pe sfinţi în mulţumire faţă de Dumnezeu, mai întâi pentru slava strălucită care ne aşteaptă şi care nu poate fi luată de la noi, apoi pentru atotsuficienţa lui Hristos şi pentru certitudinea prezenţei Sale binecuvântate de-a lungul întregului drum prin pustie. După aceea, H.H. Snell s-a rugat ca plecarea dragului nostru frate să fie folosită spre binecuvântarea noastră, în a ne conduce să ne ocupăm mai mult cu Hristos şi să-I fim mai devotaţi. Apoi s-a rugat W.J. Lowe, într-un mod foarte binecuvântat şi mişcător, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru darul Său făcut Bisericii; pentru administrarea plină de credincioşie a slujitorului Său şi pentru viaţa sa devotată şi consecventă. Era atât de afectat încât n-a putut să-şi încheie rugăciunea. Pentru câteva momente tăcerea a fost întreruptă doar de suspinele multora dintre cei prezenţi, căci nu era aproape nimeni căruia să nu-i curgă lacrimile. După acesta, căpitanul Kingscote, cu multă mulţumire pentru binecuvântarea ce el fusese pentru întreaga biserică a lui Dumnezeu, s-a rugat ca moartea sa să fie folosită pentru a vorbi inimilor tuturor sfinţilor care-l cunoscuseră; şi ca scrierile sale să fie mult binecuvântate pentru credincioşi în general, şi de asemenea pentru nevoile legate de cimitir şi de numărul mare al celor veniţi pentru înmormăntare, ca toate să fie aranjate şi făcute spre slava Domnului. Apoi s-a rugat din nou fratele McAdam, cu o încredere smerită în Dumnezeu, iar aceasta preţioasă, deşi tristă şi solemnă, strângere de rugăciune şi mulţumire s-a încheiat cu propunerea făcută de el pentru intonarea cântării "Tu, izvor ascuns de odihnă". Cu aceasta s-a încheiat adunarea.
L-a sugestia fratelui McAdam, au fost citite ultimele cuvinte ale lui Darby adresate fratilor săi, mai întâi de către Higgins, apoi din nou de Hammond. Ele au fost acestea:
"Preaiubiţii mei fraţi,
După ani de părtăşie petrecuţi în slăbiciune, nu mai am putere trupească să vă scriu decât câteva rânduri, mai mult de afecţiune decât de orice altceva. dau mărturie despre dragostea nu numai a Domnului, întotdeauna credincios, ci şi a iubiţilor mei fraţi, manifestată faţă de mine, şi asta în toată răbdarea; deci cu atât mai mult dau mărturie despre ea, ca din partea lui Dumnezeu, fără nicio prefăcătorie. Totuşi, pot spune: Hristos a fost singurul meu obiect; şi de asemenea, mulţumesc lui Dumnezeu, dreptatea mea. Nu sunt conştient de nimic de care să mă dezic, şi am foarte puţin de adăugat acum. Ţineţi-vă strâns de El; bazaţi-vă pe harul Lui abundent pentru a-L reproduce în puterea dragostei Tatălui; şi fiţi veghetori aşteptându-L pe Hristos. Nu mai am nimic de adăugat, doar afecţiunea mea sinceră şi recunoscătoare în El". J.N. Darby
(Spus şi notat mai târziu):
"Adaug, nu lăsaţi ca scrierile lui Ioan să fie uitate insistând asupra celor ale lui Pavel. Unul oferă dispensaţiile în care Dumnezeu se manifestă; celălalt, ceea ce este manifestat".
"Obiectez în mod deosebit împotriva oricărui atac făcut asupra lui William Kelly".
Datată 19 Martie 1882:
"Dragi fraţi,
Sunt convins că dacă există recunoaşterea mâinii lui Dumnezeu asupra noastră şi totodată o încredere smerită în scopul Tatălui de a-L slăvi pe Fiul Său, va exista o mare doză de binecuvântare, precum şi o răspândire a mărturiei prin uşile pe care El le va deschide".
Prânzul a fost luat la Landsdown Rooms, prin amabilitatea unui frate.
La orele 14:30 a sosit un tren special din Londra, aducând între două sau trei sute de fraţi, iar în curând s-au strâns cam o mie de credincioşi, incluzând pe unii din Irlanda, Scoţia şi din părţile îndepărtate ale Angliei, cu toţii doritori să ia parte la evenimentul prin care trupul slujitorului era încredinţat în mâinile preaiubitului Stăpân care l-a cumpărat.
Puţin după ora trei, trupul a fost dus la carul mortuar de către opt fraţi, şi cu acesta a fost transportat către cimitir, care se află la o distanţă considerabilă de casă. N-au existat trăsuri funerare, doar câteva din cele obişnuite pentru transportarea celor care nu puteau străbate distanţa pe jos. Majoritatea celor care se adunaseră acasă au mers către cimitir pe un alt drum, aşa încât să existe cât mai puţin posibil din ceea ce ar putea atrage ochiul lumii, căci preaiubitul nostru frate îşi exprimase dorinţa ca înmormântarea sa să fie făcută într-un mod foarte discret. Deşi nu s-a format nicio procesiune, fraţii - şi multe surori de asemenea - au mers în masă în urma trupului. Felul cum totul decurgea a fost uimitor. Se vorbea doar în şoaptă şi nu se auzea nimic decât zgomotul paşilor pe caldarâm, aproape la fel de regulat ca pasul cadenţat de la o înmormântare militară.
Timpul fixat pentru înhumare era 15:30, şi cu cinci minute înainte carul mortuar se afla la poarta cimitirului unde multe sute de persoane erau strânse. Trupul a fost luat din car şi, printr-un aranjament înţelept şi plin de amabilitate prin care douzeci şi patru de fraţi deodată au putut să participe la purtarea lui, sicriul a fost dus la marginea gropii; purtătorii au fost schimbaţi de câteva ori, astfel încât numeroşilor fraţi care doreau să aibă privilegiul să-i ducă trupul la groapă, să li se satisfacă dorinţa. Aproximativ o sută de fraţi au luat parte la aceasta. Trupul nu a fost dus în capela cimitirului.
În jur de o mie de sfinţi întristaţi, unii veniţi din Scoţia şi din Irlanda, stăteau grupaţi în jurul mormântului, şi după un scurt timp de tăcere înainte lui Dumnezeu, strângerea de la cimitir a început cu întonarea cântării "O, ferice zi, când Domnul va veni", propusă de fratele McAdam.
A fost cântată cu multă însufleţire de către toţi. C.E. Stuart, din Reading, a citit apoi Matei 27:59-61 şi a spus: "Ce contrast între înmormântarea Stăpânului şi cea a slujitorului Său, pentru care atât de mulţi dintre noi ne-am adunat aici în această zi. Iosif din Arimateea a găsit un loc pentru trupul Domnului în propriul său mormânt nou, unde, cu ajutorul lui Nicodim, l-a aşezat cu reverenţă; dar cât de puţini au asistat, doar două femei umile. Ce mult ilustrează acest lucru realitatea smeririi Domnului! Noi suntem astăzi întristaţi în jurul mormântului slujitorului, dar cu cât mai mare a fost întristarea celor care au plâns la mormântul Stapânului, şi ce diferită în caracter! Inima le era pustiită şi cuprinsă de amărăciune şi de o durere de nemângâiat, caci îngropau în acel mormânt nou, aşa cum credeau ei, toate nădejdile lor odată cu trupul Său. Ei crezuseră că El era cel care avea să răscumpere pe Israel. Dar acum era mort, iar toate speranţele lor pentru viitorul poporului lor erau prin urmare spulberate. Pentru moment ei nu ştiau nimic despre înviere; avem acest lucru în capitolul următor, precum şi bucuria inimilor lor din pricina ei. Acum însă noi suntem în jurul mormântului slujitorului, ştiind că Stăpânul a înviat, că El este cu noi aici în întristarea noastră, şi că va veni din nou ca să ne ia pe toţi pentru a fi cu El în cer. Cum ar fi fost posibil să venim aici şi să-l aşezăm în mormânt pe iubitul nostru frate cu încredere, dacă nu am fi conştienţi de nădejdea binecuvântată a învierii? Când ne gândim la toate câte decurg din învierea Lui, ce bucurie se împleteşte cu durerea noastră! În prezenţa morţii nu se cuvine să-l elogiem pe cel mort. Un singur nume, dintre toate ale celor care au umblat pe acest pământ, este vrednic să fie pomenit, anume al Aceluia care a nimicit moartea şi pe cel ce avea puterea ei, şi care, nu ştim cât de curând, va chema din morminte trupurile sfinţilor Săi adormiţi şi-i va lua împreună cu cei vii pentru a-i avea cu El pentru totdeauna. Stăpânul a murit, a fost îngropat - însă acum este viu. "Hristos, cel dintâi rod, apoi cei ce sunt ai lui Hristos la venirea Lui". Punem în mormânt trupul preaiubitului nostru frate, cu aceasta nădejde binecuvântată care ne mângâie şi ne bucură inimile îndurerate".
Aceste câteva cuvinte spuse într-un mod atât de simplu au ajuns la urechile celor care au putut sa le audă (căci cercul din jurul mormântului devenise foarte mare, format din peste 700 de persoane) cu o putere deosebită. A urmat apoi o rugăciune fierbinte a lui H.A. Hammond pentru binecuvântarea Domnului asupra celor ai Săi, pentru întărirea inimilor noastre în El şi pentru resursele Sale păstrate nouă în această nevoie prezentă; încheind cu un cuvânt mişcător de recunoştinţă pentru viaţa lungă de slubă devotată faţă de Biserica Sa a celui luat din mijlocul nostru, fiind făcută o referire binecuvântată la alergarea sa care, prin har, pentru ochiul omului fusese fără abatere. Rugăciunea a dat expresie la mare parte din ceea ce era în inimile celor adunaţi.
A urmat apoi, aducând multă înviorare şi mângâiere inimilor noastre triste, cântarea 286, dată de fratele Blyth.
"Curând din nou Tu vei veni,
Isuse, Domnul nostru!
Ce fericiţi atunci vom fi,
Isuse, Domnul nostru!
Atunci noi faţa-Ţi vom privi,
Ca Tine cu toţii vom fi,
Pe veci nu ne-om mai despărţi,
Isuse, Domnul nostru".
Cristopher Wolston a luat apoi cuvântul şi a spus: "Să citim împreună trei locuri din Scriptură. Pe primul îl vom găsi în capitolul 48 din Geneza, versetul 21: "Şi Israel a zis lui Iosif: "Iată, eu mor; şi Dumnezeu va fi cu voi şi vă va aduce din nou în ţara părinţilor voştri". Fără îndoială că erau lacrimi în ochii celor ce stăteau în jurul patriarhului atunci când acesta a spus: "Iată, eu mor"; şi dacă n-ar fi fost lacrimi, ar fi fost nefiresc. Dar ce mângâiere în cuvintele care au urmat: "Dumnezeu va fi cu voi". La fel şi cu noi astăzi, iubiţi prieteni, e nomal ca lacrimile să ne curgă, în timp ce stăm în jurul mormântului acestui onorat slujitor al lui Dumnezeu. N-ar fi normal să nu simţim durere pentru plecarea lui; căci ce a însemnat el, ca instrument al lui Dumnezeu, pentru noi toţi, nu mai este nevoie să spun. Dacă glasul lui ar putea răsuna iarăşi, n-ar fi oare doar pentru a ne spune: "Dumnezeu va fi cu voi"? În acest adevăr inimile noastre se pot odihni, şi într-adevăr se odihnesc. Fratele nostru iubit a plecat de pe pământ, Dumnezeul nostru însă nu. Când a sosit telegrama, pe care un frate a avut amabilitatea să mi-o trimită, care anunţa moartea sa, acesta şi încă două alte locuri din Scriptură au vorbit cu putere sufletului meu şi, deşi sunt doar un tânăr frate, am simţit că ar fi bine să le citesc aici astăzi, cu speranţa că Duhul lui Dumnezeu va mângâia inimile voastre prin ele, aşa cum mi-a mângâiat-o pe a mea. Cel de-al doilea este în capitolul doi al epistolei către Filipeni:"Aşadar, preaiubiţii mei, după cum întotdeauna aţi ascultat, nu numai ca în prezenţa mea, ci cu mult mai mult acum, în absenţa mea, lucraţi cu teamă şi tremur mântuirea voastră. Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere" (Filipeni 2:12,13 ). Avem acelaşi adevăr scump aici. Pavel era departe - închis în temniţă - însă Dumnezeu nu era departe, iar apostolul în lanţuri conta pe o ascultare a lor, acum când era absent, mai mare decât cea manifestată de ei în prezenţa lui. Absenţa lui oferea o oportunitate mai mare, ca să zicem aşa, lui Dumnezeu pentru a-Şi manifesta harul şi puterea, iar acest lucru mângâia inima lui Pavel. Cel de-al treilea pasaj îl vom gasi în Apocalipsa 1:17,18 : "şi El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, şi Cel din urmă, şi Cel viu; şi am fost mort şi iată, sunt viu în vecii vecilor; şi am cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor". Ce au însemnat aceste cuvinte pentu apostolul Ioan? Nu sunt ele pline de o putere vie şi pentru noi astăzi, iubiţi fraţi? Cu siguranţă că da! Într-o lume a morţii, aşa cum este aceasta, nu cunosc altă bucurie şi mângâiere pentru inimă ca aceasta. Noi Îl cunoaştem, Îl iubim şi ne ţinem alipiţi de Cel care nu va mai muri niciodată. A murit pentru noi, binecuvântat să fie numele Său sfânt, şi prin moartea Lui avem viaţă - viaţa veşnică. Totuşi ne aflăm aici unde moartea ne produce întristare adesea, ca în această zi, însă ce mângâiere şi sprijin avem noi! "Nu te teme", spune El, şi într-adevăr, de ce ne-am teme? Toate trec, una după alta. Acest om preaiubit este luat, apoi va fi altul; sprijinul acesta se duce şi altul după el. Însă El trăieşte, şi trăieşte ca să nu mai moară niciodată. Ce învăţăm deci din asta? Că inimile noastre se pot îndrepta către El şi se pot aduna liniştite în jurul Lui, fără teama că mâna aspră a morţii le va mai putea ajunge vreodată. Da, fraţii mei, El trăieşte şi trebuie să fie tot mai mult obiectul celui mai adânc devotament al vieţii noastre. Şi cred că ceea ce Dumnezeul nostru vrea să ne înveţe prin luarea acasă a fratelui nostru, este nu numai să-l urmăm pe el aşa cum el L-a urmat pe Hristos, ci, mai presus de toate să facem din Domnul Însuşi obiectul nostru şi în El să ne găsim toate izvoarele. Nu avem nevoie de mai mult, oricare ar fi nevoile de pe cale, dacă inimile noastre se bucură cu adevărat de cuvintele sfântului din vechime: "Dumnezeu va fi cu voi"".
După aceste cuvinte, el s-a rugat ca Dumnezeu să ne dea harul să cunoaştem mângâierea deplină a prezenţei Sale în timp ce deplângem plecarea slujitorului Său, şi ca ea să ne mărească devotamentul faţă de Hristos şi faţă de interesele Sale. Cântarea 286 a fost cântată din nou.
Fratele Charles Stanley a citit apoi: "Să nu vi se tulbure inima; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi" (Ioan 14:1-3 ). "Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au speranţă. Pentru că, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus. (Pentru că vă spunem acestea prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trambiţa lui Dumnezeu, va coborâ din cer; şi întăi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul. Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.)" (1. Tesaloniceni 4:13-18 ).
El a spus: "Adevărurile scumpe conţinute în aceste părţi ale Scripturii şi în altele ca ele, au devenit familiare acum pentru mii de credincioşi în biserica lui Dumnezeu. Însă unii dintre noi care ne aflăm în jurul acestui mormânt ne putem aminti de timpurile în care aceste adevăruri importante erau uitate şi necunoscute. Da, ne amintim de vremea când nu exista nicio persoană în felurite zone din care suntem veniţi azi, care să cunoască adevărul binecuvântat al venirii Domnului ca să-Şi ia biserica, sau al prezenţei Duhului Sfânt pe pamânt. Dorim să recunoaştem, în prezenţa morţii, în vreme ce încredinţăm Domnului acest trup preţios aşezând-ul în mormânt, cât de mare a fost bunătatea Dumnezeului şi Tatălui nostru, care l-a folosit pe iubitul nostru frate ca instrument al Său pentru a readuce la lumină aceste adevăruri binecuvântate, şi altele împreună cu ele, redându-le bisericii. Şi ce mângâiere şi motiv de recunoştinţă pentru faptul că Domnul, care l-a ridicat şi l-a dat ca dar al Său, este în continuare cu noi. Cuvântul Său rămâne cu noi. Duhul Sfânt rămâne cu noi. Rugăciunea noastră să fie ca Domnul să folosească moartea sa pentru binecuvântarea întregii biserici a lui Dumnezeu".
El a încheiat rugându-se ca venirea Domnului, această nădejde imediată a celor credincioşi, pentru reafirmarea căreia fratele plecat fusese instrumentul folosit de Dumnezeu, să fie mai mult ca niciodată un adevăr viu şi lucrător în inimile noastre.
După aceea Cristopher Wolston a dat cântarea 324, "Doamne Isuse, vino!". Strălucirea şi apropierea venirii Lui a fost foarte prezentă pentru inimile multora din cei strânşi.
Apoi sicriul a fost coborât în groapă. Fratele T. Roberts din Worcester l-a încredinţat în grija Domnului, în vederea dimineţii strălucitoare şi binecuvântate a învierii, rugându-se ca să fim cu toţii păstraţi pe calea Sa până "în ziua aceea".
O ultimă cântare propusă de E. Carter a încheiat strângerea, iar cei prezenţi au început să se risipească. O ultimă privire de rămas bun a fost aruncată de către cei mai mulţi în mormânt, cu sentimentul că nu aveam să-l mai vedem aici în slujba sa neobosită pentru Stăpânul său pe acela la care cu toţii putusem să găsim un sfat atunci când treceam prin dificultăţi, mângâiere în necazuri, ajutor şi înviorare în orice timp şi în orice împrejurare; de-acum însă trebuia să ne obişnuim cu gândul că el se afla în prezenţa iubitului său Domn şi Stăpân.
Un frate a îngrijit ca cei prezenţi să poată bea un ceai, împrejurare în care a fost citită din nou ultima sa scrisoare, pentru mulţi care nu o auziseră prima oară. Un tren special a dus inapoi la Londra un mare număr de persoane la ora 18:30, iar cei ramaşi au mers la Landsdown Room la orele 19:30 pentru o strângere. Wolston a dat cântarea 79, "Odihna sfinţilor de sus". H.H. Snell a citit 1. Samuel 17:50-58 , prezentându-L pe Domnul Isus Hristos înaintea celor credincioşi. Apoi s-a rugat. A urmat Charles Stanley, care a citit Neemia 13:4-13 şi Fapte 20:28-38 , făcând referire la plecarea la Domnul a lui Darby, la adevărul readus prin el şi la faptul că Dumnezeu i-a pus pe fraţi în poziţia responsabilă de a răspândi acest adevăr care le-a fost oferit. A fost intonată apoi cântarea 228.
A urmat T. Roberts, care a citit Fapte 20:17-28 , accentuand mult pe "în mâna lui Dumnezeu şi a cuvântului harului Său", precum şi pe credincioşia Sa. Strângerea s-a încheiat cu o evidentă călăuzire a Domnului în rugăciune prin C.E. Stuart. Wolston a făcut referire la o remarcă a lui Darby: "Secretul pentru a avea pace înauntru şi putere în afară, este să fii ocupat întotdeauna şi în exclusivitate cu ceea ce este bine"
sursa: https://comori.org/