Categorie: Biografii crestine
William Kelly a negat întotdeauna că ar fi un ecleziastic în sensul de episcop, bătrân sau supraveghetor (indiferent ce titlu ar prefera cineva pentru această funcţie). Dar, fiind un învăţător capabil al cuvântului, încă de la începutul slujirii sale a fost, în mod necesar, profund interesat de chestiunile ecleziastice. Studiul aprofundat al istoriei bisericii l-a făcut să fie familiarizat cu controversele din primele patru secole, de care clerul anglican era atât de ataşat, în timp ce interesul pentru disputele învăţaţilor era scos în evidenţă de conţinutul bogat şi selectat cu multă grijă al bibliotecii sale de 15000 de volume. O descriere a acesteia vom prezenta într-un capitol ulterior, care tratează şi transferul lor către Biblioteca Publică din Yorkshire la recomandarea Arhiepiscopului de York, MacLagan.
Revista pe care o edita el, Perspectiva, dar şi mai mult Tezaurul Bibliei, au fost remarcate pentru fidelitatea lor faţă de Scripturi şi pentru modul extraordinar în care William Kelly îmbina erudiţia cu spiritualitatea, reprezentând astfel o opoziţie formidabilă faţă de criticile distructive. El a editat Tezaurul Biblic pentru o perioadă foarte îndelungată. Această activitate l-a făcut cunoscut multor vajnici luptători din arena ecleziastică, deseori având alte convingeri, dar care l-au respectat întotdeauna pentru erudiţia lui. În multe situaţii ei îi cereau sfatul cu privire la anumite aspecte delicate ale traducerii. Fiind complet înafara controlului oricărei denominaţiuni, dar înţelegând şi acceptând deplin responsabilitatea lui personală, în calitate de slujitor, faţă de Capul bisericii, William Kelly şi-a urmat neînfricat cursul. Darurile lui de învăţător şi comentator, calificările lui ca învăţat şi exeget, ca şi titlul lui universitar, nu erau doar nişte titluri onorifice sau pretenţii, ci erau caracteristici care ieşeau în evidenţă în viaţa lui.
Comentariile şi criticile lui asupra Prelegerilor Bampton[1] au produs multă vâlvă, din vreme ce acestea apăreau anual şi, în cercurile erudite, de fiecare întâmpinau atât critici cât şi complimente. Şi corespondenţa prietenească cu Comitetul pentru Revizuirea Noului Testament, în care el critica cu toată libertatea descoperirile lor demonstrează consideraţia de care se bucura din partea învăţaţilor şi literaţilor contemporani pentru erudiţia şi raţionamentele lui. S-a spus că a fost invitat să ajute la pregătirea revizuirii din 1881 deoarece el era capabil să stea alături de învăţaţii acelei vremi. Cu toate acestea, el a evitat să se alăture comitetul de revizori şi a preferat să lucreze de departe, oferind din toată inima ceea ce ştia el oricui îl căuta.
Când scotea un volum nou, fie că era compus din prelegerile lui, fie cu articole preluate din Tezaurul Bibliei şi prelucrate într-o formă mai permanentă, sau cărţi pe o temă importantă, el obişnuia să scrie o prefaţă în care autorul apărea ca un critic al propriei sale lucrări. Deseori acestea conduceau la gânduri noi asupra subiectului tratat şi îl luminau mai mult pe cititor. Prietenul său, Dl. Delamore, îşi amintea cât de mult se bucura Kelly când cărţile lui îşi făceau lucrarea. Într-o prelegere ţinută la Southampton în 1945, el spunea: „Îmi amintesc cum cineva i-a scris răposatului domn Kelly, spunându-i că-i citise cartea de două ori şi că era pe cale să o citească a treia oară, iar Dl. Kelly a spus că dorea ca şi alţii să facă la fel“.
În perioada Guernsey, probabil cea mai prolifică dintre toate sub aspect literar, în primăvara anului 1868, a apărut un volum asupra celor cinci cărţi ale lui Moise, acesta fiind compus din ceea ce fusese prezentat ca prelegeri anul anterior, cu ocazia unei vizite la Londra. A urmat un volum şi mai remarcabil asupra celor doisprezece profeţi mici, căruia i-a fost adăugată o prefaţă lungă, în care el explică ceea ce recunoaşte ca fiind o deficienţă sub aspect literar. Într-adevăr, după cum au remarcat unii dintre cei mai apropiaţi prieteni ecleziastici ai săi, citind volumul: „Dacă doreşti să cunoşti ce gândea WK, să spunem cu privire la Biserică sau la evanghelie, ia Cei doisprezece profeţi mici, unde nici una, nici cealaltă nu apare în mod exegetic. În fapt, căutând să urmeze un curs drept, el a ajuns să facă multe digresiuni pentru a răspunde la întrebări, astfel încât cartea s-a extins cuprinzând toate convingerile lui religioase în general, care nu trebuie privite doar ca nişte meandre ale expunerii“.
Kelly a purtat pe umerii săi nu numai lucrarea de a ţine prelegeri, a scrie, a sluji şi a păstori numeroase adunări, ci s-a şi ocupat cu editarea noii cărţi de cântări, intitulată „Imnuri“, care a fost revizuită în 1894. A fost o antologie de 436 de cântări, editorul însuşii scriind douăsprezece, dintre care două au apărut chiar în acel volum. Acea ediţie nouă carte de cântări, „Imnuri pentru turma cea mică“, a apărut în mai multe ediţii şi a fost folosită în toată lumea în adunările în comuniune cu fraţii de la Blackheath. El a fost ultimul supravieţuitor al colectivului de redacţie care a lucrat sub G.V. Wigram[2] la „Imnuri pentru turma cea mică“ din 1856. În „Tezaurul Bibliei“ sunt note ample cu privire la lucrarea lui de redactor al cărţii de cântări revizuite. O relatare amănunţită a istoriei acelei cărţi de cântări se găseşte în lucrarea lui Frank Wallace, „Istoria cărţii de cântări «Imnuri pentru turma cea mic㻓. Dar, ca şi cum editarea unei antologii complete, având grijă ca să fie păstrată exactitatea doctrinară, nu a fost suficient, a găsit timp să scrie şi un volum de 88 de pagini – „Isaia – cartea cunoscută; în apărarea unităţii cărţii“.
În timpul unei scurte vizite în Europa, în 1897, William Kelly, fiind incitat de lucrarea Decanului Farrar – „Speranţa mai cuprinzătoare“ şi de contribuţia acestuia la „Biblia comentată“, a scos o nouă ediţie despre cartea Daniel, care cuprindea o critică aspră a aşa-numitei „critici elevate“[3]. El era un fundamentalist în adevăratul sens al cuvântului, care este deseori folosit cu conotaţii negative. Deci, din prefaţa redată mai jos nu rămâne nici un dubiu sau aspect discutabil:
„Aceste prelegeri asupra cărţii Daniel au fost consemnate sub formă de stenograme şi tipărite în urmă cu vreo patruzeci de ani, cu mici corecţii într-o ediţie ulterioară. Ar fi uşor să aducem mai multe detalii în completare şi să îmbunătăţim forma literară, dar, aşa cum se prezintă, scrierea a ajutat multe suflete, mai ales de când Marea Britanie şi Statele Unite, fiind amăgite, s-au lăsat antrenate în a urma acea vinovată nebunie care se auto-intitulează «critică elevată». Ce altceva este în principal aceasta, decât o revenire a vechii teologii britanice, dar sprijinită de argumente ale necredinţei din străinătate şi împodobită cu erudiţia germană modernă sau cu o imitaţie locală a ei? Dar acestea nu reuşesc să camufleze suficient ostilitatea faţă de inspiraţia divină a Scripturilor, nici efortul necontenit de a minimiza caracterul cu adevărat miraculos al adevăratelor profeţii, cât timp în această ţară oamenii încă nu le resping complet. Au fost abandonate binecunoscutele Eseuri de la Qxford, care în generaţiile anterioare au stârnit sentimente puternice, iar dizidenţii cochetează cu bisericile naţionale (episcopale sau presbiteriene), cu metodişti şi congregaţionişti, cu vechii ritualişti şi cu raţionaliştii declaraţi, arătându-se a fi nişte liber-cugetători la curent cu noutăţile, ca şi cum adevărul dat de Dumnezeu ca revelaţie ar fi ceva care ţine de înaintarea ştiinţei. Ce bucurie trebuie să fie acestea pentru necredincioşii declaraţi, care nu se poate să nu le salute ca pe un triumf a dispreţului faţă de cuvântul Lui! Şi aceasta o fac nu numai laici, ca în secolul al optsprezecelea, ci şi profesori de teologie şi demnitari ecleziastici din diferitele aşa-numite biserici din creştinătate, în special aceia care au poziţii în catedrele de teologie şi limbi vechi ale universităţilor şi colegiilor din toată lumea, care sunt din ce în ce mai rău afectaţi de această infecţie mortală. Vai! Această evoluţie este cu siguranţă antemergătoarea acelei apostazii despre care marele apostol, chiar de la începutul mărturiei sale scrise, spune că trebuie să vină mai întâi înainte de a veni ziua Domnului[4]. Să luăm ca exemplu (şi aceasta este doar unul dintre numeroasele aspecte ale conspiraţiei împotriva Scripturii), contribuţia Decanului de Canterbury (Frederick William Farrar 1831-1903) la Biblia comentată, cu privire la cartea lui Daniel Autoamăgirea poate ascunde multe lucruri victimelor sale, dar nici un credincios nu se cuvine să ezite în a concluziona că: «Un vrăjmaş a făcut aceasta». În timp ce susţine că această carte îşi are, indiscutabil, locul în Canon, ia gândiţi-vă ce orbire este aceea să negi direct autenticitatea ei! «Nu a contat câtuşi de puţin pentru aprecierea mea faptul că ea nu poate fi privită ca o istorie adevărată sau ca o tradiţie veche». Asemenea persoane spun că au ca motivaţie a lor dragostea faţă de adevăr, dar se încurcă în lipsa de dragoste generată de îndoială. Vai, cum sunt ei conduşi de un duh de rătăcire! (1. Ioan 4 .6) Sau sunt aşa cum avertizează Iuda: «hulesc tot ce nu cunosc; iar în tot ce înţeleg din fire, ca animalele fără raţiune, în aceste lucruri se strică» (v 10). Fie ca aceia care se mărturisesc creştini să ţină cuvântul lui Hristos şi să nu tăgăduiască numele Lui!“
În 1903, grija vigilentă a lui Kelly faţă de adevăr l-a condus să scrie „Inspiraţia Scripturilor“ (publicată de Thomas Weston în 1903). Lumea ecleziastică era plină de invenţii teologice care pregăteau calea pentru ca Reverendul R.T. Campbell să scoată groaznica lui „Teologie nouă[5]“ la Templu peste câţiva ani. Aclamat de unii şi deplâns de alţii, se răspândea un fel de panteism, care, în formele exagerate, ducea la ignorarea distincţiilor morale. Protopopul Peter Forsyth (1848 - 1921) descria acest curent ca fiind „neelaborat şi expus cu stângăcie“, iar jurnalistul William Robert Nicoll (1851 - 1923), într-o serie de articole din „Săptămânalul britanic[6]“, la care era redactor, a denunţat panteismul cu toate implicaţiile lui.
Prefaţa la „Inspiraţia Scripturilor“ spune:
„Nu există problemă mai mult disputată în creştinătate şi mai importantă decât adevăratul caracter şi autoritatea Scripturilor, iar autoritatea lor divină nu a fost nicicând mai mult negată în lumea întreagă decât în zilele noastre. Ba încă a fost negată nu numai de oameni care se declară sceptici, ci chiar de oameni care se mărturisesc creştini, practic din orice denominaţiune, şi de mulţi din cei mai distinşi reprezentanţi ai lor. Dar atunci când vrăjmaşul năvăleşte ca un potop, Duhul lui Dumnezeu nu se poate să nu-şi ridice stindardul împotriva lui. Dorinţa inimii mele este ca, prin acest volum, să dau ajutor sufletelor care caută lumina lui Dumnezeu, pe care inspiraţia o oferă celor care tremură la cuvântul Lui. Am prezentat dovezile pozitive că Dumnezeu vorbeşte fiecărei conştiinţe şi fiecărei inimi, în special celor din Israel în Vechiul Testament şi în special creştinului în Noul Testament, cu toate că toată scriptura este hrana credinciosului.
Oamenii pot să refuze să asculte sau să dispreţuiască, dar fac aceasta spre răul lor, pentru că Dumnezeu nu se lasă batjocorit. O asemenea necredinţă are o marcă şi mai profundă atunci când acei oameni au mărturisit numele Domnului decât atunci când cuvântul scris a fost încredinţat pentru prima dată responsabilităţii omului. Există un duh de apostazie răspândit de marele vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al omului, duh care se manifestă chiar înainte ca apostazia publică să fie un fapt împlinit, ceea ce va avea loc în curând. Având în vedere lucrurile atât de întunecate care se prefigurează, pe care Scriptura le anunţă ca fiind sigure (v. 2. Tesaloniceni 2 .3), mai peste tot pe pământ sunt copii ai lui Dumnezeu care recunosc cu mulţumiri fidelitatea Lui, care face ca atacurile şi vicleniile lui Satan să contribuie la întărirea credinţei lor şi care îi face să se bucure şi mai mult, atât de Scriptură cât şi de Hristos, care le este descoperit de Duhul Sfânt de pe paginile ei. Fie ca, prin har, cititorul să fie ajutat să aibă parte de privilegiul divin şi de cel mai bun antidot contra necredinţei care slăbeşte şi distruge puterea divină a oricărui adevăr revelat. Consider că tradiţia omenească nu are deloc importanţă, şi cu atât mai puţin au importanţă speculaţiile oamenilor pe temeiuri pe care ei le socotesc ca probabilităţi ridicate. După cum şcoala tradiţiei este una raţionalistă, aşa este şi neo-criticismul, cu deosebirea că una adaugă lucruri la cuvântul lui Dumnezeu, iar cealaltă scoate ceva din el, ambele însă spre necinstirea Lui. Critica legitimă este în slujba credinţei, urmărind să elimine erorile de transcriere, dar ea primeşte fără a pune la-ndoială cuvântul scris original. Ceea ce se pretinde a fi cercetare ştiinţifică se ridică cu mândrie deşartă împotriva autorităţii divine a lui Hristos, care a hotărât ceea ce ei îndrăznesc să nege“.
William Kelly va rămâne în amintire mult timp ca un mare cărturar. Ca şi arhidiaconul Denison, el a fost preţuit de mulţi, inclusiv de arhiepiscopul de Canterbury, Înalt Preasfinţitul Edward White Benson (1829-1896), care a lăudat lucrarea „La început“ (Geneza 1 , 2). David Beattie, în 1939, când a scris „Fraţii, istoria marilor redescoperiri“[7] a notat cum Kelly „a rămas în amintire printre fraţi ca un cpnducător … prin scrierile lui, în principal sub forma unor expuneri asupra Scripturii, deosebit de folositoare prin faptul că sunt, în acelaşi timp, şi profunde şi simple“. Beattie îl considera pe Kelly un „critic de text de prim rang“,
Chiar şi la sfârşitul secolului XX, Kelly a fost considerat un clasic strălucit. Prof. F.F. Bruce, fost Profesor de Critica Biblica şi Exegeză la Universitatea din Manchester, a scris în autobiografia lui: „modul în care William Kelly stăpânea limba greacă dă o valoare deosebită comentariilor sale, mai ales celor asupra epistolelor lui Pavel. «Şi ştiţi ce îl opreşte acum» spune RSV la 2. Tesaloniceni 2 .6, potrivit unor interpreţi din vechime. Această asociere a cuvântului «acum» cu «ceea ce opreşte» este descrisă de Kelly ca fiind un solecism[8], indicând că «acum» este folosit doar pentru a relua ceea ce se spusese anterior. Kelly are dreptate. Dar cum a descoperit că asocierea adverbului cu «ceea ce opreşte» este un solecism? Nici o carte de gramatică şi nici un dicţionar nu i-ar spune aşaceva, ci doar faptul că era foarte bun cunoscător al limbii i-a indicat aceasta, iar cunoaşterea a căpătat-o în urma unui studiu îndelung întreprins cu multă răbdare“. După părerea lui Bruce, Kelly a fost cel mai mare cărturar dintre Fraţi în secolul al XIX-lea. Potrivit compilatorului acestei lucrări, orice autor modern care nu face referire la Kelly în studiile sale greşeşte neglijând contribuţia lui importantă la înţelegerea Scripturilor.
Lucrările publicate de acest lucrător talentat ocupă patru pagini mari în catalogul Bibliotecii Britanice, şi mult mai multe decât cele cuprinse în catalog se mai tipăresc încă, după mai bine de un secol. Probabil că William Kelly poate fi considerat cel mai important autor şi editor dintre fraţi. Nu numai că s-a angajat în a face să curgă un şuvoi de cărţi, pamflete şi broşuri, ci a şi editat Tezaurul Bibliei, o revistă lunară voluminoasă, care a apărut din 1850 până în 1906. El a editat şi Culegerea de scrieri ale lui John Darby, el fiind unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai învăţăturilor lui Darby. Prin această lucrare, care a implicat cercetări ostenitoare timp de mulţi ani (34 de volume 1867 - 1883), ale unor scrieri în diferite limbi, William Kelly a adus servicii importante bisericii lui Dumnezeu, pe care cu greu s-ar fi găsit alţii care să le împlinească astfel[9]. Într-o scrisoare pe care Darby i-a adresat-o lui Kelly în 1865, el spunea:
„Mult iubite frate,
… Am uitat lucrarea ta şi sunt speriat văzând cât de mare este volumul publicaţiilor. Cred că unele note este nevoie să fie revizuite, dar nu am nici un fel de obiecţiuni dacă ele sunt de folos tipărite sub formă de Note. Până şi predicile conţin lucruri pe care nu le-aş accepta; acestea au fost publicate cu o notă că nu le-am revizuit. Unele din primele publicaţii ar cere câte o notă sau două pentru a avea o lumină mai clară, dar ar fi mai bine să nu fie schimbate“.
Kelly a tradus din franceză Sinopsis-ul lui Darby şi multe alte lucrări (cum ar fi „Speranţele bisericii lui Dumnezeu“[10]).
Pe deasupra, Kelly a editat şi o bună parte a lucrărilor lui J.G. Bellet (1795-1864). În aprilie 1870, când discuta reproducerea scrierilor lui Bellet şi cât de important este ca acelea să fie editate cu grijă pentru ca să fie transmis complet ceea ce este „dulce şi întăritor“, el scria: „Mi-au trecut prin mâini mai multe scrieri ale lui JGB decât a văzut oricine altcineva, aşa că mi se poate permite să-mi spun părerea“.
Unele dintre cele mai bune cărţi ale lui William Kelly sunt o serie de prelegeri asupra cărţilor Bibliei. A scris două cărţi despre Apocalipsa. Şase prelegeri despre Biserica lui Dumnezeu au fost prezentate sub forma unei cărţi care a ajuns la opt ediţii înainte de chemarea lui acasă şi care este tipărită şi în prezent de trei edituri de pe trei continente. Prelegerile lui despre „Doctrina Duhului Sfânt în Noul Testament“ au fost publicate, despre ele William Reid (1822-1881) spunând: „asemenea scriere nu veţi găsi nicăieri altundeva, care să prezinte vederi scripturistice asupra Duhului Sfânt ca o componentă vitală în confruntarea cu vrăjmaşul“.
Fie că a scris direct pentru publicare sau că a editat notele stenografice luate de soţia sa la prelegerile lui, Kelly s-a arătat un lucrător neobosit. Valoarea cărţilor este demonstrată nu numai de lista semnificativă de lucrări de învăţătură produse în timpul vieţii sale, ci şi de faptul că aproape toate au fost continuu tipărite după aceea şi au avut un număr de cititori din ce în ce mai mare de pe toate continentele. Cărţile lui în engleză sunt în prezent publicate în Canada, India, Olanda, Marea Britanie şi Statele Unite. Scrierile lui Kelly au fost şi traduse în numeroase limbi[11], printre care cehă, daneză, franceză, germană, norvegiană[12], portugheză, română, rusă, spaniolă şi suedeză[13], contribuind du folos la zidirea mulţimilor de cititori din întreaga lume astăzi.
Caracterizând literatura aşa-numiţilor „fraţi de la Plymouth“, slujitorul presbiterian[14] William Reid, de la 1 Cambridge Street, Castle Terrace, Edinburgh, rămânând presbiterian, observa în februarie 1875: „puteţi începe cu lucrările lui Kelly. El are o serie Introducere la Noul Testament şi la Vechiul Testament, şase volume care au fost publicate de W.H. Broom, 25 Paternoster Square, Londra, care se pot găsi la şase penny fiecare“. Un an mai târziu, Reid a venit în comuniune cu fraţii. William Horner din 27 Paternoster Square a publicat cele două cărţi ale lui „Timpul cincizecimii“ şi „Cântarea cântărilor“ în 1876[15], în anul în care Reid a mers în Suedia împreună cu Dl. şi Dna. Hedman. Ei s-au stabilitt la Gothenburg pentru a începe publicarea lucrărilor fraţilor în limba suedeză (Samuel a murit în 1880, la vârsta de 38 de ani, iar văduva lui, Susie, născută Cronin, a continuat lucrarea până în vara lui 1946, când a fost chemată acasă la Domnul).
Reid dă o listă impresionantă de lucrări ale lui Kelly şi remarci că acestea sunt însoţite de o traducere nouă a cărţilor Isaia[16], Daniel, Matei, Romani, Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni[17], ca şi a Apocalipsei[18]. El spunea: „este singura carte cu privire la Apocalipsa pe care cineva trebuie să o citească“. Mai departe, Reid spunea: „Kelly are multe prelegeri, tratate şi pamflete. Printre lucrările lui mai recente se află «Trei prelegeri despre închinare», care pătrunde adânc în subiect; „Slujirea creştină, pe care trebuie neapărat să o citiţi deoarece cuprinde concepţia lor în legătură cu acest subiect prezentată cu cea mai mare exactitate şi claritate şi în mod complet, şi anume acţiunea Duhului Sfânt în Adunare (prelegeri asupra 1. Corinteni 12 şi 14); prelegeri care au fost ţinute la Edinburgh despre Cina Domnului; şi despre rugăciunea Tatăl nostru[19]. Faimoasa prelegere despre cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel a fost ţinută la Seymour Hall, în Londra şi a fost publicată cu promptitudine de W.H. Broom în 1876, şi până acum s-a vândut bine[20]“.
Anul următor a apărut „Cărţile lui Moise şi criticii lor“, publicată de Broom, ca şi multe alte proiecte de publicare a celor mai bune lucrări ale lui Kelly. Volumul mare de lucrări produse nu a scăzut nici chiar când el a ajuns la o vârstă înaintată. Aria de cuprindere a lucrărilor sale poate fi constatată din lista scoasă în 1907 de editorul lui, F.E. Race, dar nici chiar acea listă nu este completă. Asemenea lucrări au o mare influenţă, care se manifestă dincolo de limitele adunărilor fraţilor şi a avut efecte chiar şi dincolo de cercurile evanghelice care îmbrăţişează unul sau altul dintre punctele lor de vedere asupra doctrinei biblice. De exemplu, a avut efecte şi în lumea politică asupra câtorva mari oameni de stat. Unii vor fi surprinşi să afle că până şi în acea înaltă societate scrierile fraţilor au avut oarece efecte.
Fraţii au observat cu mult interes evoluţia din orient. Revista locală a fraţilor de la Blackheath, „Steaua de dimineaţă“ (începând din 1894) cuprindea numeroase articole despre perspectiva întoarcerii israeliţilor în ţara lor. Scriindu-i lui William Gladstone în 1896, Kelly spunea: „Profeţii spun că, în harul Lui suveran, Dumnezeu va restaura pe Israel“. Interesul pentru a înfiinţa un stat al lui Israel a luat avânt în 1897, când Theodor Herzl (1860 - 1904), a înfiinţat Organizaţia Sionistă.
La 28 noiembrie 1901, Kelly scria exclamând cu bucurie: „Dragul meu J … a apărut «Isaac» …“. Peste două zile el trimitea o copie din ultima sa lucrare „onorabilului A.J. Balfour, însoţit de rugăciunile autorului, de la Verner Lodge, Belmont Park, Lee“. A.J. Balfour[21] locuia la Carlton Terrace, Westminster. „Isaac“ a fost publicat de prietenul său irlandez de la Paternoster Row, Londra EC. La cincisprezece ani după aceea, la 2 noiembrie 1917, speranţele Sioniste au fost aproape de a se împlini atunci când ministrul de externe al Marii Britanii, Arthur Balfour (1843 - 1930) a declarat: „Guvernul Majestăţii Sale este favorabil întemeierii în Palestina a unei patrii a poporului evreu“. Aceste fapte sunt tulburătoare şi par să arate că fraţii au avut asupra lumii mai multă influenţă decât ar înţelege[22] majoritatea oamenilor.
Faptul de mai sus îmi aminteşte de un aspect interesant cu privire la mişcarea fraţilor, şi anume că, cu toate că ei s-au abţinut de la a se angaja în politică, au avut asupra politicii mondiale o influenţă care nu poate fi subestimată. Înainte de a fi luat sfârşit viaţa extrem de activă a lui Darby, acesta a făcut cinci călătorii prin America şi a fost auzit de câţiva oameni foarte influenţi. Sunt convins că aceasta a contat mult în a determina atitudinea favorabilă a Statelor Unite faţă de Israel. Această afirmaţie extraordinară poate fi prezentată pe larg într-un articol din revista americană „Creştinul azi“ (octombrie 1998). În mod interesant, în aceeaşi lună (la 16 octombrie 1998), „Cronica evreească“[23] a publicat un articol de o jumătate de pagină pe aceeaşi temă şi a făcut legătura dintre vizita din 1862 a lui J.N. Darby în America şi interesul special al Statelor Unite faţă de Israel.
În 1904, Walter Scott, care a scris şi el o prezentare remarcabilă a cărţii Apocalipsa, scria: „Dl. W. Kelly este unul dintre cei mai capabili comentatori încă în viaţă“. E.E. Whitfield[24], care s-a bucurat de prietenia lui Kelly în ultimii treizeci şi cinci de ani ai vieţii acestuia, a scris o scurtă schiţă biografică „Conducători între fraţi“, revizuind expunerile lui Kelly asupra epistolei către evrei şi a epistolelor lui Ioan, făcea observaţia că puţini scriitori ar fi fost capabili să producă asemenea scrieri. El îl descria pe Kelly ca ultimul supravieţuitor al unei generaţii de oameni ai lui Dumnezeu tari în Scripturi. Aceasta arată că W Kelly era un lucrător care nu avea de ce să se ruşineze.
Unii dintre cititori sunt interesaţi să afle cum a continuat „Tezaurul Bibliei“. Cu câteva zile înainte de moarte, Kelly şi-a exprimat dorinţa ca F.E. Race să continue ca editor. Aceasta a fost o mare povară, mai ales în perioada primului război mondial, dar Race, originar din Yorkshire, de la Harrogate, care locuia în George Lane, Lewisham, a fost omul pe măsură. El a fost un om foarte citit şi cultivat şi a recunoscut cât de mult datora aceasta prieteniei sale cu Dl. Kelly.
În general s-a presupus că acea lucrare editorială îi revenea direct lui Cornisham William John Hocking, CVO[25], CBE[26] (1864 - 1953). Dar Turner consemnează clar că Dl. Race a fost editorul până la câteva luni înainte de a muri, în 1920. Dl. Hocking, care la vârsta de 19 ani a părăsit adunarea congregaţionalistă pentru a se alătura fraţilor, şi, în acelaşi an, a ajuns la Monetăria Regală, unde, cu timpul, a avansat până la rangul de şef al Departamentului Operaţiuni . Prin 1892 el se bucura de atât de multă trecere printre adunări încât a ajuns editor asociat al lui F.E. Race la redactarea catalogului de adunări în comuniune[27]. În 1896 el a scos revista pentru tineri creştini intitulată „Revista lunară a credinciosului“, care a continuat până în 1900. Walter Kelsey din Hackney a ajutat această lucrare printr-un curs biblic prin corespondenţă pentru cititorii tineri ai revistei. Kelly era de părere că: „Nu prea avem nevoie de Revista lunară a credinciosului, dar o serie bună de evanghelizare este un deziderat, şi sper că fraţii vor sprijini din toată inima «Spicele Evanghelice»“. Din 1901 Hocking era angajat şi în editarea periodicului de evanghelizare «Spicele evangeliei». Această revistă de evanghelizare era încurajată puternic de Kelly, care a contribuit cu multe articole, „Festus ispitit“ şi „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta“. D-ra. Catherine Helena von Poseck, pe când era în China (din 1904 până în 1912 cel puţin[28]), a contribuit cu articole, ca şi fratele cu un har deosebit, Samuel Tomkins, care se ocupa în principal de cei care desfăşurau lucrări în adunările britanice. Cu toate acestea, Kelly a fost dezamăgit de Hocking deoarece a inclus un extras dintr-un ziar care spunea despre distrugerea oraşului Pompei, şi i-a scris o scrisoare în legătură cu aceasta.
În 1908, W.J. Hocking a făcut o lungă călătorie pe mare până în Australia pentru a ajuta la lucrările de emitere de monede acolo. Lipsind de acasă de la 26 iunie până la 15 noiembrie, el nu a avut mai deloc timp pentru lucrări editoriale, cu toate că s-a întâlnit, la Melbourne, cu autorul E. J. Thomas.
Cu toate acestea, călătoria a fost pentru el un prilej pentru o întâlnire deosebită. Cu câtva timp înainte, fiica lui Kelly din prima lui căsătorie emigrase în Australia împreună cu soţul ei, şi acolo avuseseră cinci fiice şi doi fii, ultimul dintre ei decedat în decembrie 1981, la vârsta de 90 de ani. Ei locuiau la Melbourne şi ea, mai ales având în vedere că Hocking era o cunoştinţă apropiată de-a tatălui ei, s-a bucurat să-l vadă pe acesta în dupamiaza zilei de 17 septembrie, când a venit în vizită. WJH scria în jurnalul lui: „Nu a mai fost nevoie să mă prezint fiicei D-lui Kelly“.
W.J. Hocking „de la monetărie“ era considerat de mulţi ca fiind succesorul spiritual al lui William Kelly. În 1905, Kelly l-a numit ca executor pentru lucrarea din depozitul de carte. El a avut relaţii bune cu Dl Kelly şi cu familia lui, aşa că a părut normal ca el să preia responsabilităţile legate de Tezaurul Bibliei, dar el era destul de ocupat cu responsabilităţile legate de Monetăria Regală[29]. Din 1920 până în 1953, el a editat succesorul Revista Biblică Lunară[30]. Mormântul lui este alături de cel al soţiei sale, în cimitirul Nunhead, nu departe de F.E. Raven şi Napoleon L. Noel.
Publicarea de literatură de calitate a fost o preocupare serioasă a D-lui Kelly, şi din multe scrisori ale lui reiese în mod evident că a avut un profund interes în publicarea lucrărilor fraţilor. Politicile şi modul de lucru al diferiţilor publicişti dintre fraţi l-au preocupat destul de des. Contribuţia lui Kelly la această lucrare vitală din prima linie a slujirii nu a fost numai cu literatură ci şi de natură financiară, după cum ne arată corespondenţa lui. El dorea foarte mult să aibă un publicist de încredere, care să rămână loial adevărurilor pe care le învăţase din Scriptură. Aceasta a fost o preocupare constantă de prin 1880 până ce l-a găsit întâi pe Thomas Weston, şi apoi pe F.E. Race, care erau amândoi şi dornici să-şi asume lucrarea şi capabili să o execute cu conştiinciozitate şi profesionism. În scurt timp ei au scos un catalog al cărţilor importante ale lui Darby, Bellet, Miller, Trotter şi Wigram. Încercase diferiţi publicişti încă din vremea când cărţile sale erau publicate de George Morrish. Unele cărţi au fost tipărite ocazional deoarece a ţinut o prelegere în acea localitate, iar alţii, cum ar fi Cheverton şi Horner, au fost de folos pentru o perioadă mai lungă publicând lucrările fraţilor în formate pe hârtie ieftină pentru a asigura o circulaţie largă, dar, în mod trist, şi-au schimbat comportamentul spre sfârşitul carierei lui. Kelly sperase că William Walters din Birmingham avea să fie acela prin care să fie transmisă lucrarea lui în formă tipărită, dar şi el s-a depărtat de adevărurile Bisericii. Această îndepărtare pare să fi început a se manifesta atunci când unele din lucrările lui nu au arătat acea atenţie faţă de detaliu pe care se cuvenea să o arate un publicist. Kelly nu a fost mulţumit că expunerea lui asupra cărţii Faptele apostolilor (în două volume) a fost tipărită fără a indica unde începea capitolul al doilea.
Deşi Kelly a fost dezamăgit de el, William Walters a avut o contribuţie deloc neglijabilă în tipărirea de literatură creştină sănătoasă. Dar sufletul lui a fost tulburat de o altă problemă: cunoştea faptul că majoritatea locuitorilor Marii Britanii, chiar şi în zilele când creştinismul era la apogeul lui, cunoştea foarte puţin di Cuvântul lui Dumnezeu. În 1888, când era într-o vizită în adunarea Oak Room, de la Clapham Junction, a început Misiunea Textului Scripturii. El a continuat fondând, în 1882, Misiunea Darul Scripturii, cu sediul în Eccleston Place, Londra, continuând exerciţiul de a strânge mulţimi care aveau nevoie de Scriptură. Până la sfârşitul vieţii sale el a dat 300.000 de broşuri pe săptămână. A urmat o nouă direcţie. Necesităţile Misiunii darul Scripturii au impus ca el să renunţe la a mai publica lucrările fraţilor şi la privilegiul de a fi cunoscut ca acela care publica scrierile lui JND şi CHM, responsabilitate pe care a lăsat-o altuia.
Kelly nu era un singuratic, ci aprecia părtăşia şi căuta să o stimuleze, mai ales unde inimile erau dispuse să promoveze mărturia creştină potrivită cuvântului lui Dumnezeu. Gândirea lui nu era atât de angajată în cele cereşti încât să nu ştie că era nevoie să se ia măsuri practice pentru a-i sprijini pe lucrătorii din adunări. Scrisorile lui arată cât de interesat era de situaţia celor cu care lucra. În octombrie 1889, el scria: „Vom face colecta noastră [la adunarea din Blackheath] la semestru pentru lucrătorii din ţară. şi nu-l vom uita pe iubitul P“. Dacă inimile unora s-au răcit în generozitatea lor din cauza încercărilor din adunare, Kelly tot se gândea la nevoile lucrătorilor. Mai târziu, în iunie 1893, el scria: „Te rog să le spui celor din Exter (şi de oriunde va mai fi) că suntem de acord să recurgem la vechiul apel pentru a face o colectă pentru lucrătorii din străinătate, pentru aceasta urmând să fie un anunţ în prima duminică din iulie, iar colecta să aibă loc în cea de-a doua. Aşa va reîncepe Londra, şi sper că apoi şi provincia, ceea ce noi la Blackheath nu am încetat niciodată, indiferent ce dezbinări au avut loc. De ce oare acele lucruri nepotrivite să ducă la întreruperea a ceea ce se cuvine să facem noi? Sper că cei care pribegesc să nu întârzie în a împlini acea îndatorire pe care au neglijat-o“. Anul următor, într-o scrisoare din martie spunea: „Acum suntem de acord că nu trebuie să mai amânăm sau să renunţăm complet, aşa că, de acum înainte, în ianuarie pentru lucrătorii din ţară, în iulie pentru cei din străinătate şi în octombrie pentru distribuirea gratuită către creştinii de afară, ne propunem să facem anunţul în prima duminică a lunii respective, iar colecta în cea de-a doua. Dl. C. împreună cu doi fraţi (B şi S) se ocupă de ceea ce este necesar pentru cei din ţară, Dl. G., de asemenea (B şi G), se ocupă de cei din străinătate, iar Dl. P. de fondurile pentru distribuire gratuită. Sigur că nu se fac presiuni asupra nimănui, dar fiecare dintre sfinţi se cuvine să aibă ocazia de a ajuta la aceste obiective comune, şi, în acelaşi timp, cu adunările din alte locuri“. În februarie 1895, el îi scria prietenului său Heyman Wreford: „Nu uita că Exterul nu şi-a arătat comuniunea cu nevoile lucrătorilor din ţară, o îndatorire care nu se cuvine nicicând să fie uitată, după cum nu trebuie uitaţi nici cei din străinătate în iulie“.
Au avut loc schimbări, dar nevoile lucrătorilor au rămas. În octombrie 1901, Kelly scria: „Dragul nostru S[ameul]T[omkins] este pe cale să facă vechea voastră slujbă pentru lucrătorii care sunt în nevoie. Este nevoie de un bătrân care îi cunoaşte şi este aproape de ei în încercările lor şi care nu are nici preferinţe, nici antipatii, şi nu cunosc altul mai potrivit ca el. Spun aceasta pentru că ştiu că te va interesa şi te va bucura“.
[1] n. tr.) John Bampton (1690 - 1751), a inaugurat în 1780, la Oxford, serii de prelegeri anuale pe teme teologice, pe care le-au continuat diferiţi predicatori până în secolul XX
[2] n. a.) A locuit la 3 Howley Place, Paddington (1873)
[3] n. a.) Publicarea de către Loizeaux Bros. Din New York a lucrării lui Kelly „Note asupra cărţii Daniel“ (ediţia a opta în 1952), a fost descrisă ca „o expunere extrem de valoroasă şi de lucidă asupra profeţiilor cuprinse în această carte, cu aplicaţii practice ale învăţămintelor morale“
[4] n. tr.) V. 2. Tesaloniceni 2
[5] n. a.) Publicată de Chapman and Hall, Londra, 1907
[6] n. tr.) The British Weekly
[7] n. tr.) Brethren, the Story of a Great Recovery
[8] n. tr.) solecism – termen din greacă ce desemnează erori gramaticale. Termenul a derivat din faptul că dialectul celor din colonia greacă Soli, din Cilicia, pentru grecii din alte părţi prezenta multe greşeli gramaticale
[9] n. a.) Cea mai mare parte a scrierilor lui Darby a fost culeasă până în momentul când Kelly a fost chemat acasă la Domnul, şi totuşi au mai rămas multe scrieri neculese, needitate şi care nu au fost traduse. Cunosc doi fraţi care stâng acele scrieri, dar încă mai este nevoie de un editor.
[10] n. tr.) The Hopes of the Church of God
[11] n. a.) Compilatorul acestei lucrări caută să întocmească o listă completă a materialelor traduse. Vă rugăm să oferiţi informaţiile de care dispuneţi cu privire la acestea.
[12] n. a.) „Prelegeri asupra Apocalipsei“ în biblioteca de stat a Norvegiei, scrisă cu caractere gotice
[13] n. a.) „En Kropp och en Ande“ (Un singur trup şi un singur duh), 1879, Hedman. Dacă ar fi fost disponibile în suedeză şi norvegiană mai multe din scrierile lui Kelly, poate că situaţia mărturiei în Scandinavia ar fi fost diferită
[14] n. a.) Autorul lucrării „Literatura şi misiunea aşa-numiţilor fraţi de la Plymouth“ (1875) nu trebuie confundat cu omonimul său care a scris o critică proastă despre fraţi. W Black notează despre slujitorul presbiterian că „ prin predicile lui a determinat întreaga sa congregaţie să iasă afară“ înainte de a părăsi denominaţiunea lui
[15] n. a.) Adresa lui Horner în 1873 era în Manchester, 93 Bloomsbury
[16] n. a.) Isaia a apărut prima dată în „Tezaurul Bibliei“, în 1864, sub titlul „Note asupra cărţii Isaia“ , apoi, în 1871, a fost revizuită şi publicată ca „Prelegeri asupra cărţii Isaia“, Kelly scriind la aceasta o prefaţă în iulie, când era la Cheltenham. O expunere asupra cărţii Isaia a fost publicată în 1897, aceasta cuprinzând o versiune corectată şi comentarii mai ample
[17] n. a.) La această listă ar mai putea fi adăugate Ieremia, Ezechiel, 1 şi 2 Corinteni, 1 şi 2 Tesaloniceni, 1 şi 2 Timotei, Tit, Filimon, Iacov şi Iuda
[18] n. a.) Rev. W.T. Turpin, Magister Artium la St Gilles, Glasgow, recomanda această carte în Veghetorul Spiritual (The Spiritual Watchman), la 1 august 1865 ca fiind „probabil cea mai bună lucrare publicată cu privire la Apocalipsa“
[19] n. tr.) Termenul din engleză este Lord’s prayer, ceea ce înseamnă „rugăciunea Domnului“, dar consider, aşa cum spunea şi Kelly, că ceea ce s-ar putea numi pe drept „rugăciunea Domnului“ este cea din Ioan 17 , fapt pentru care am folosit expresia consacrată în limba română pentru textul din Matei 6 .9-13
[20] n. a.) Aceasta îmi aminteşte de un incident necunoscut de W.K., care a avut loc după plecarea lui acasă la Domnul. C.A. Hammond, care pe atunci publica lucrarea lui Kelly, tocmai luase un stoc nou de tipărituri, când un preot anglican a intrat în depozitul de carte de la 11 Little Britain, şi, văzând titlul, a spus: „nu ştiam că Daniel are ceva săptămâni“. Una dintre domnişoarele Hammond s-a îngrijit să-i facă cunoscute lucrurile şi i-a sugerat să predice despre acelea în biserica lui.
[21] n. a.) Fost prim ministru al Irlandei în 1887 – 1891, ministru de finanţe 1891 – 1902 şi prim-ministru al Marii Britanii în 1902 – 1905. Se spune că mama lui era evanghelică. Sentimentele lui religioase le găsim în cartea „Cum fac ritualiştii rău bisericii“, publicată în 1899
[22] n. tr.) În mod trist, există cercuri în care fraţii, şi în principal Darby, sunt condamnaţi pentru conflictul din Palestina. Şi la fel de trist este faptul că există şi cercuri creştine sioniste, care ar fi în favoarea sprijinirii cu arma a israeliţilor împotriva arabilor. Potrivit Scripturii, considerăm că Domnul va da ţara rămăşiţei credincioase a lui Israel atunci când va considera El, iar luptele din prezent se aseamănă cu zbaterea lui Iacov pentru a-şi asigura prin propriile forţe binecuvântarea lui Dumnezeu.
[23] n. a.) În prezent sunt peste şase milioane de evrei răspândiţi prin Statele Unite, iar forţa lor financiară este proverbială. Printre americani s-ar putea ca peste 10% din populaţie să aibă vederi dispensaţionaliste
[24] n. a.) Whitfield a publicat trei ediţii excelente ale lucrărilor lui Kelly însoţite de notele lui, prezentări ale evangheliilor după Marcu, Luca şi Ioan. A fost anunţată publicarea unei ediţii adnotate a evangheliei după Matei, dar nu am văzut vreun exemplar
[25] n. tr.) Chief Value Officer
[26] n. tr.)Commander of the British Empire – Comandor al Imperiului Britanic
[27] n. a.) F.E. Race – A Character Sketch (Un portret)
[28] n. a.) Vedeţi Letters of Interest as to the Lord’s Work (Scrisori importante cu privire la lucrarea Domnului), editată de W.J. Lowe, unde este o scrisoare datată 27 iulie 1912
[29] n. a.) W.J. Hocking era cea mai înaltă autoritate în numismatică şi a scris două lucrări standard în acel domeniu, care până şi astăzi mai sunt consultate. Editura Chapter Two sau departamentul de carte de la Spink s-ar putea să mai aibă copii ale acelor lucrări
[30] n. tr.) orig. Bible Monthly
sursa: https://comori.org/