Categorie: Biografii crestine
Sunt mirat cum un scriitor atât de prolific a găsit timp să călătorească peste tot prin Insulele Britanice. Chiar dacă dezvoltarea căilor ferate a facilitat mult călătoriile, totuşi călătoriile pe mare până la Insulele Canalului sau până în Irlanda nu erau pe atunci tocmai confortabile. Cu toate acestea, în perioada Guernsey, 1844-71, Kelly a fost deseori în ţară, în principal la Plymouth, şi apoi, în fiecare vară la Londra pentru o serie de prelegeri. Chiar şi în timpul acelor călătorii el găsea timp să scrie articole şi cărţi. În 1857, de la Bath, el contribuia la „Adnotatorul Creştin“. În 1868, fiind la Dublin, el scria prefaţa la cea de-a doua ediţie la lucrarea „Cea de-a doua venire a lui Hristos, premilenială“. Spre sfârşitul secolului, pe când era în vizită în Franţa pentru o convalescenţă extrem de necesară din cauza stării precare de sănătate, pana lui nu a lenevit, dar despre aceasta vom spune ceva mai târziu.
Când a locuit la Blackheath 1872-1906, el a călătorit în mod constant nu numai prin adunările de la Londra, ci şi într-un larg circuit prin multe adunări din toată Marea Britanie. Şi Irlanda a fost inclusă în programul încărcat al călătoriilor sale. Au fost strângeri la Belfast, şi acelea au fost la un nivel înalt şi, în scurt timp, au dus la tipărituri. Lucrarea lui a inclus şi participarea la conferinţe pentru studiu biblic. Iată câteva dintre conferinţele la care se ştie că a participat William Kelly: Londra 1845, Portsmouth 1860, Manchester 1873, Manchester 1876, Swindon 1882 şi Bornemouth 1885. Se spune că, la conferinţa de la Londra din 1886 (?), William Kelly l-ar fi ales pe Thomas Neatby pentru a fi vorbitor prima zi şi pe William Burbridge din Bexhill[1], un alt vorbitor talentat, pentru a doua zi. Kelly a participat apoi la conferinţele de la Exter în 1890, Blackheath 1893, Birmingham 1896 şi din nou Blackheath ân 1898 (când au participat aproximativ 600 de persoane), iar la ultima sa conferinţă a fost la Southampton în 1905. Au fost tipărite însemnări de la unele din aceste conferinţe. La prima şi a doua conferinţă de la Mancehster au fost mai multe „lumini“: Charles Stanley, Christopher McAdam[2] (socrul lui W.J. Lowe), J.E. Batten, J.B. Stoney, H.H. Snell şi W.J. Burton. Din cele paisprezece mesaje, Kelly a ţinut două prelegeri, una cu privire la Apocalipsa 3 .11 şi mesajul final de la Ioan 1 .29-43. Conferinţa de la Bournemoth din 1885 a fost consemnată de Albert Midlane (1825 - 1909), renumitul autor de cântări[3]. El a consemnat nu numai slujirea ci şi atmosfera de iubire frăţească ce a marcat acea săptămână de strângeri[4]. La această conferinţă Midlane consemna faptul că mulţi care nu au putut fi prezenţi la înmormântarea lui J.N.D. au mers să vadă mormântul în timpul pauzei de după amiază. Hocking spunea că Dl. Kelly a slujit cu regularitate înaintea unui public din diferite regiuni ale ţării. În 1882, turul lui obişnuit prin Midlands includea Birmingham, Worcester, Coventry şi Rugby. El avea întotdeauna scopul de a zidi şi a întări acele mărturii despre adevăr şi adunare. Erau continuu preocupări în legătură cu unele adunări în care convingerile slăbiseră şi tot timpul era pericolul ingerinţelor altor grupări în adunări cu scopul de a şi le aservi. Dar, pe lângă asemenea preocupări, era nevoie de vizite regulate.
În vestul ţării erau adunări cu un caracter mai ferm. În călătoriile lui, Kelly a ajuns acolo în 1883, întâi la Ilfracombe, apoi la Exter, unde s-a bucurat de ospitalitatea lui Heyman Wreford. Fiul lui Samuel Wreford[5], Heyman a fost remarcat de C.H.M. de timpuriu ca având un dar de evenghelist. Tânărul Heyman îl întrebase unde ar fi cel mai bine să predice pe străzile din Scarborough, iar predicatorul veteran l-a trimis într-un loc potrivit pentru slujirea în aer liber, iar el în scurt timp a strâns mulţi copii cărora le-a cerut să se strângă la ora opt, după care, spre marea lui mirare, la acea oră, a găsit strada blocată de o mulţime de oameni[6]. La 30 de ani, Dr. Wreford şi-a început lucrarea de evanghelist în vestul ţării. Adunarea din Exter a crescut de la 300 la 2000 într-un deceniu, aceasta în principal în urma unor sârguincioase eforturi de evanghelizare, dar, de-a lungul timpului, W.K. i-a scris prietenului său Heyman pentru a-l face să simtă importanţa iubirii pentru evanghelie şi Hristos dar şi pericolul unei evanghelii „divorţate“ de adevărul adunării[7].
Indiferent dacă era mare sau mică, W.K. se ducea în orice adunare unde era nevoie de slujirea sa ca învăţător sau predicator. În 1883 el spera să includă în itinerariul său adunarea de la Crediton, dar chestiunea depindea de starea de sănătate a soţiei sale[8]. Vigoarea lui era cu adevărat remarcabilă. După Devon, în acelaşi an, a mers să ţină prelegeri în Scoţia. În Montrose el a vorbit în Bridge Street Hall, mesajul acela fiind ulterior publicat de John Leng. Subiectele abordate au fost: venirea Domnului, Ziua Domnului, mântuirea prin har şi plinătatea lui Hristos. Cea de-a treia prelegere a fost un bun exemplu al darului său de predicator al evangheliei. El întreba: „Ştiţi cum se face că în nouăzeci şi nouă de cazuri din o sută oamenii se înşeală cu privire la învăţăturile Bibliei? Aceasta este pentru că ei greşesc cu privire la evanghelie şi nu au o bază sănătoasă“.
Erau adunări în estul Angliei care era nevoie să fie vizitate, aşa că, în aprilie 1884, planul călătoriilor lui includea Essex şi Suffolk, unde el i-a întâlnit pe credincioşii de la Brentwood, Chelmsford, Colchester, Ipswich, appi, în mai, a mers la Sudbury. „Nu e uşor să fii plecat de acasă,“ scria el în acel an. Problemele mai grave de sănătate ca şi faptul că îşi pierduse soţia şi că nu întotdeauna copiii săi erau sănătoşi trebuie că-l afectau mult. Dar trebuia să-I slujească Domnului şi alor Săi, însă nu în detrimentul afecţiunilor sale faţă de familia lui, la care se referea adesea în corespondenţa purtată, printre chestiunile cu privire la activităţile lui şi la slujire. În iunie 1884, „abia revenit din Midlands şi meditând la vizita din Insula Wight (fusese acolo la sfârşitul lunii). Von Poseck este în scoţia, George (Kelly)[9] are dureri în gât şi abia dacă pot spune când voi putea fi la Exter“. Pe dea altă parte erau lucrări de făcut şi la Blackheath. În iubie 1884, el l-a invitat pe Dr. Wreford să vină la adunările de evanghelizare. Cu toate că avea să fie plecat, Kelly a aranjat ca adunările să fie anunţate şi a îndemnat fraţii şi surorile din adunare să aducă fiecare cel puţin câte doi necredincioşi pentru a auzi predicile. „Dacă Domnul îi va atrage, atunci continuaţi mai multe seri succesive,“ îi scria el lui Heyman. Au fost convertiri, şi, în octombrie, Heyman Wreford a fost din nou la Blackheath la mai multe strângeri.
În vara lui 1992 el a fost la Burton on Trent, Manchester, Rochdale[10], apoi la Sheffield, unde locuia George Rymer[11], încheind la Londra (probabil la Oake Room, Clapham) cu o strângere înainte de a reveni la Blackheath. Mai târziu, în cursul aceluiaşi an, la începutul iernii, a fost din nou plecat, mergând la Edinburgh, Leith şi apoi Glasgow. Apoi a mers la Perth, din nou la Montrose şi spera să meargă şi la Aberdeen, plănuind să revină în sud-estul Londrei la sfârşitul lui noiembrie. Au urmat apoi strângeri în vest, la Bath şi Bristol, apoi in sudul Ţării Galilor, la Monmouth, Newport şi Haverfordwest, revenind în Anglia pentru o adunare la Gloucester, apoi la Swindon, unde slujea cu fidelitate prietenul său Alfred Bull, după care a mers în final la Oxford.
Tururile pentru adunări au continuat, şi au fost nu numai strângeri pentru zidire, ci şi înmormântările au fost ocazii pentru a le oferi celor îndureraţi mângâierile evangheliei. La începutul lui 1879, confidentul apropiat al lui J.N.D., G.V. Wigram, a murit la vârsta de 74 de ani. Plecarea lui a fost, cu adevărat, o experienţă emoţionantă pentru mulţi dintre fraţii care au cunoscut profundul lui devotament faţă de Hristos şi interesul lui pentru mărturia dată de adunare. El a fost înmormântat la cimitirul Paddington, Willesden Lane, London NW. Nu a existat nici un fel de aranjament pentru o anumită slujire, absolut nici un fel de rânduială. Adunarea a început cu o tăcere aproape dureroasă, care a fost întreruptă de Dr. Cronin, care, într-o rugăciune scurtă, marcată de ardoare şi cu un caracter înalt, a vorbit despre simplitatea emoţionantă cu care George Wigram L-a urmat pe Hristos timp de aproape cincizeci de ani. Kelly, împreună cu alţii (Christopher McAdam, Thomas Blackburn Baines, R.F. Kingscotte şi J.B. Stoney) au participat cu rugăciuni scurte. John Beaumont a slujit vestind Cuvântul lui Dumnezeu.
Prietenul său, Dl. Alexander Young, de la Friars, unde a stat cu ocazia vizitelor la Braintree, Essex, a murit la sfârşitul lui decembrie 1893, în vârstă de 63 de ani. William Kelly şi căpitanul Henslow au fost cei doi fraţi care au oficiat la înmormântare la 2 ianuarie 1894. Kelly a fost găzduit deseori la Friars şi a avut strângeri în acea casă unde s-a bucurat de mângâiere şi de comuniune. Dl. Boyley din adunarea de la Braintree a amintit că, după prelegere, Kelly sta treaz tot timpul scriind. Odată a făcut ceva zgomot în miez de noapte, şi, când cineva s-a dus să vadă ce era, cerându-şi scuze, Kelly a explicat: „Îmi pare rău, dar puneam cărbuni pe foc“.
O altă înmormântare memorabilă a fost cea a lui von Poseck. Într-o scrisoare datată 11 iulie 1896, Kelly scria: „Scumpul domn von P s-a stins rapid după plecarea soţiei sale şi după un accident care nu a părut tocmai grav pe moment. A murit lunea trecută la ora două dimineaţa, iar înmormântarea a avut loc ieri, la cimitirul Lewisham înainte de patru. Au venit oameni din toate părţile Londrei şi din ţară, din nord şi din sud, în special din adunările din vecinătate. W. din Lewisham a propus cântarea 316 - «De Hristos suntem răscumpăraţi» -, aceasta fiind la mormânt, unde am venit cu toţii fără a folosi capela, iar eu m-am rugat şi am citit 1. Corinteni 15 .55-57 şi am vorbit şi pentru sfinţi şi pentru păcătoşi, potrivit situaţiei. Altcineva a propus cântarea 266 – «Hristos Domnul va veni din nou» -, după care W. s-a rugat. La sfârşit a fost rostită o binecuvântare. D-ra von P. era prezentă ca şi multe alte surori. Totul a fost atât de fericit cât poate fi în asemenea ocazii, din vreme ce fratele nostru iubit a plecat spre a fi împreună cu Hristos“.
Şi anul 1899 l-a găsit făcând tururi, de astă dată la nord, până la Middlesborough. Toate acestea le-a întreprins fără a avea vreun răgaz. Când era acasă ţinea prelegerile săptămânale la Blackheath, şi ocazional adresa câte un mesaj la Lewisham şi în alte adunări din suburbii. Participa şi la studiul biblic lunar din Plum Lane[12], Plumstead Common. Prima lui vizită la prietenul său, Dl. William Scott[13], din Plum Lane se poate să fi fost prezent când a ţinut prelegerea „Venirea Domnului şi Ziua Domnului privite sub aspect moral“, la 2 iunie 1871. Această prelegere a fost publicată pe baza notiţelor luate în stenogramă în acea seară. W. H. Broom din 28 Paternoster Room, Londra, a fost primul care a publicat-o. Când îl vizita pe Scott, Kelly lua trenul de la Blackheath până la Woolwich Arsenal, de unde îl lua dl. Frost din 2 Plum Lane, vizitiul lui Scott, spre a-l urca dealul abrupt până la Plumstead Common. În acea zonă erau grupate mai multe adunări. Primul local de adunare (1845) a fost în şcoala D-lui Stephenson, în Prospect Row, în apropiere de Woodland Terrace, Woolwich. Mai târziu fraţii s-au mutat la Albion Hall, Woolwich, unde, în seara unei zile de joi, la 18 martie 1873, Kelly a ţinut, înaintea fraţilor din localitate, prelegerea asupra cărţii Estera, altă lucrare care se mai tipăreşte încă, după mai bine de un secol. Prin anii 1900 el a mers mai multe duminici la Plumstead[14], ceea ce a făcut să se spună că el nu mai era în Bennet Park din Blackheath. Acea perioadă trebuie că a fost foarte benefică pentru adunarea din Plumstead[15]. Erau mai multe locuri unde se strângeau fraţii şi multe ocazii pentru lucrare[16].
Sarcinile nu scădeau niciodată pentru Kelly, dar era mereu o bucurie pentru el să fie susţinut continuu de Domnul în truda lui. În septembrie 1884 a mers în Franţa şi Elveţia în principal din motive de sănătate. Fiind bronzat de soare, ceea ce dădea o înşelătoare impresie de sănătate, el scria: „Iată că am revenit după vizita noastră în Franţa, Elveţia etc. Am fost acolo numai pentru a respecta ceea ce mi-au prescris medicii, şi sunt numai cu puţin mai bine, cu toate că, judecând după faţa mea bronzată, ai zice că sunt mult mai bine. Sper ca fiicei mele celei mai mari să-i fi prins şi mai bine. Altfel, toate sunt bune“. Era întristat de îmbolnăvirile frecvente ale fiicei sale. Ea se îmbolnăvise după întoarcerea de la Bournemuth, în iunie 85, luând o răceală în timpul călătoriei cu trenul, care a dus la o hemoragie. În iulie, un specialist i-a prescris să meargă în Noua Zeelandă. „Este grav,“ scria el pe 13 septembrie, „se apropie o nouă încercare, pentru că, din cât pot vedea, cele două fete mai mari pleacă în data de 24, pe Chusan, spre Australia şi Noua Zeelandă. Este greu pentru mine sub toate aspectele, dar sper să fie spre binecuvântarea celei al cărei bine îl doresc în principal“. Cei doi copii iubiţi ai săi au plecat de la Tilbury, după ce o adunare destul de mare i-a încredinţat Domnului spre a fi păziţi în călătorie. În noiembrie el se simţea singur şi scria: „Sunt singur, cele două fiice fiind plecate … Chusan ajungând la King George’s Sound ieri“ (În sud-vestul Australiei).
La sfârşitul primăverii şi începutul verii lui 1886, el a mers mai departe ca niciodată, întreprinzând lunga călătorie pe mare până în America de Nord.
A călătorit pe Umbria. Călătoria nu a dus la pierdere de timp, deoarece el a putut studia şi medita. Când era în mijlocul Atlanticului el se ocupa cu nevoile celor pierduţi şi scria un mesaj de evanghelizare bazat pe 1. Ioan 5 .6[17]. A mers la cele „o mie de insule“, vizitând rude la Kingston Ontario, probabil pe cele ale surorii sale Sarah. Apoi a mers la Montreal şi în statele din Noua Anglie ajungând până la Portland. Pe când era la St. John’s, New Brunswick, el a primit o grea lovitură când o telegramă i-a adus vestea că iubita lui fiică Charlotte murise la 19 mai la Colombo, Ceylon (în prezent numită Sri Lanka).
După o vizită încurajatoare la Brooklyn şi New York, care spera să fie începutul unei lucrări mai mari în Canada şi Statele Unite, el s-a întâlnit cu oameni de seamă dintre fraţi, printre care F.W. Grant. Această întâlnire a avut loc marţi, 9 mai, şi i-a impresionat pe toţi cei prezenţi, care au propus să aibă loc o conferinţă. Aceasta a fost stabilită pentru 9 iunie, şi cam o mie de fraţi s-au strâns la Plainfield, New Jersey. Acolo el a fost pe post de observator, foarte interesat, dar detaşat, cu toate că mai mulţi lideri au fost dornici să-l consulte şi să-şi asigure aprobarea pentru vederile lor cu privire la reunirea lor. El dorea mult să vadă ce se putea face pentru a vindeca ruptura din America, dar conferinţa a fost pentru el o experienţă dureroasă, aşa că s-a întors întristat în Marea Britanie, fără a putea întrevedea o cale de refacere a comuniunii.
În octombrie 1889 el îi scria bunului său prieten Thomas Weston că nu s-ar opune, ba chiar făcuse eforturi pentru a se întâlni cu Grant. Kelly îl considera pe F.W. Grant un bun scriitor şi abil în controverse, dar i-a spus clar lui Frederick Grant că nu-i plăcea nici una din inovaţiile lui. „Ei ştiu că eu resping particularităţile specifice ale amândoura (FWG şi CES), cu toate că dezaprob categoric exagerările grosolane ale opozanţilor lor“. Kelly spera sincer că, într-un mod evlavios, urmau să fie înlăturate acele pietre de poticnire pentru ca să se poată bucura deplin de o părtăşie normală.
În mai multe scrisori interesante adresate D-lui Henry Glanvil, el s-a exprimat foarte deschis. Părerea lui era că, deşi corespunzătoare din punct de vedere al numărului de participanţi, conferinţa nu a adus nimic deosebit de important. Unul dintre acei fraţi se întreba cum că, în locuri ca America, atât de puţini păreau să fie de acord cu Kelly. Un altul a sesizat cu abilitate situaţia şi a remarcat: „Este din cauza că nu a făcut un tur al ţării ţinând discursuri pentru cauza lui, ca un politician[18]“. De fapt, în Istoria lui Blair Neatby, el notează: „Am refuzat să fac o campanie ca un sergent de recrutare“. Rareori a călătorit în afara Isuslelor Britanice şi a refuzat constant compromisurile şi nu s-a depăratat de la ceea ce era convins că era calea Scripturii pentru biserică, credinţă şi ordine.
Un familist, dar ocupat cu binele tuturor celor care sunt ai Domnului, mintea lui era plină de bogăţii spirituale, şi, în acelaşi timp, disciplinată. Ştiinţa lumii îngâmfă, dar cunoaşterea spirituală zideşte şi luminează. El a fost de mult folos pentru binecuvântarea sufletelor, dar deseori a băut cupa amară. În 1889 îi scria lui Thomas Weston că fiica lui cea mai mare era foarte bolnavă în Noua Zeelandă şi aceea era „o încercare grea“. Sănătatea ei s-a deteriorat continuu până în iulie 1892, când el scria că fiica lui cea mai mare, Elisabeth Frances „este pe moarte la Auckland, dacă nu cumva a şi murit deja. În luna februarie a anului următor „D-na Colquhoun a rămas epuizată în urma unei naşteri“. În martie el scria despre ea că era foarte incapacitată, dar în aprilie erau semne de ameliorare, deoarece el scrie că se refăcea încet.
În aprilie 1897 a călătorit la Paris pentru a-l vizita pe fratele Pierre Compain, pe care îl cunoscuse la Guernsey şi cu care s-a mai întâlnit apoi la Cannes[19]. Fusese acolo din cauza sănătăţii sale şubrede, dar tot a s=a străduit şi a scris nota introductivă la studiul cărţii lui Daniel înainte de o binemeritată perioadă de odihnă în Italia, scurtă însă. Una dintre fiicele sale a fost acolo atunci, dar chiar şi aşa el tot la lucrare se gîndea.
Am încercat, în măsura în care este posibil într-o lucrare de acest gen, să cuprind cât mai mult din lucrările şi călătoriile lui, dar, faţă de Darby[20] şi alţii, el a fost considerat legat de casă. Eforturile lui şi necontenitele lui lucrări literare nu au fost de natură să îmbunătăţească starea lui de sănătate la bătrâneţe. Ca un altul din vechime era „bolnav şi aproape de moarte pentru evanghelie“. Îi scria unui prieten pomenind de durerile de spate pe care le avea când scria noaptea târziu, care nu-i permiteau să se refacă prin somn[21]. Într-o scrisoare din iunie 1884 el scria că de ani de zile avea obiceiul de a lucra până la miezul nopţii. Cu ani mai târziu, în 1900, el tot mai călătorea, pe atunci traversând Canalul Mânecii vineri noaptea de la Southampton şi ajungând sâmbătă dimineaţa în insule pentru a petrece acolo câteva zile[22]. Chiar şi spre sfârşitul lui 1904 el făcuse „obişnuitul tur larg de vizite şi lucrări în nord, este, vest şi sud“ şi scria: „sunt la Londra şi mă încing spre a mă apuca de lucrarea atât de scumpă, dar amânată de mai multe ori, de a prezenta epistolele lui Ioan, nu numai oral, ci spre a însoţi în acelaşi volum evangheliile şi Apocalipsa“. În scrisoare el continua: „Dacă nu împlinesc aceasta în al optzeci şi patrulea an de viaţă, atunci va trebui să abandonez, dar am încredere că Harul îmi va da putere[23]“. În aprilie 1905 scria: „Am avut satisfacţia de a vedea ieşirea de sub tipar nu numai a Epistolelor lui Ioan ci şi a Epistolei către evrei în perioada de trei luni în care am fost ţinut în casă de bronşită, un atac prelungit dar nu de natură să mă împiedice să lucreze în fiecare zi până aproape de miezul nopţii“.
În ciuda neputinţelor trupeşti din ce în ce mai pronunţate din cauza vârstei şi bolii şi a unui accident din cauza unui biciclist care a mers pe partea neregulamentară a drumului la Blackheath, care a avut efecte de durată, Kelly a fost continuu interesat de adunări. Dacă nu putea călători, el menţinea legăturile prin intermediul familiei sale. Copii săi care au supravieţuit s-au răspândit pe tot globul şi toţi îi transmiteau veşti din câmpul de lucru, de care el se interesa mult. Fraţii care-l vizitau îi aduceau ştiri. E.B. Dolamore[24] consemnează cum, la întoarcerea din Indiile de Vest, cam prin 1900, el îşi asumase să aducă lui William Kelly ştiri despre fraţii de acolo. William Kelly avea grijă pastorală pentru fraţii din Indiile de Vest cu toate că el personal nu fusese niciodată în Caraibe, iar lucrarea lui era foarte apreciată pe acele ţărmuri îndepărtate. Cărţile lui au fost tipărite local în Barbados de Agenţia de Aprovizionare cu Biblii şi Cărţi din 10 Broad Street, Bridgetown, fiind puse la dispoziţie local la un preţ redus. În 1902 ei au scos o co-ediţie a lucrării lui Kelly „Prelegeri asupra Bisericii lui Dumnezeu“, cu depozitul ân 230 New South Road, Demerara şi mai multe alte depozite în Trinidad, Grenada, St. Vincent şi St. Lucia[25]. Mărturia asociată cu numele lui Kelly continuă până astăzi în Indiile de Vest. În prezent sunt zece adunări în Barbados şi zece în St. Vincent. În afară de acestea, prin toate celelalte teritorii din Caraibe, sunt peste 50 de adunări în comuniune cu cele din Barbados şi St. Vincent.
[1] n. a.) Neatby şi Burbridge au editat revista Christian Testimony (Mărturia creştină), publicată de Walters la Londra şi de Weston la Dublin, primul volum prin 1883
[2] n. a.) În 1877 avea adresa 42 Cambridge Gardens, Notting Hill, London NW
[3] n. a.) Midlane a fost un comerciant de articole de fierărie din Insula Wight, care a scris peste 1000 de cântări, în prezent traduse în 50 de limbi, în principal pentru lucrări de evanghelizare şi pentru copii. În 1873 adresa lui era 16 Union Street, în apropiere de Union Street Rooms, Newport. Lista de adunări din 1877 dă adresa Forest Villa, St. John’s Road
[4] n. a.) Copii ale acelor note pot fi achiziţionate de la editor
[5] n. a.) În 1873-77 a locuit la 83 Fore Street. Mormântul lui este la Exter, alături de cel al fiului său.
[6] n. a.) See a Message from God (Iată un mesaj de la Dumnezeu), iunie 1914
[7] n. a.) Vedeţi scrisorile din 21 mai 1887 şi 13 decembrie 1889. „Evanghelia divorţată de Adunare nu este ceva care să fie binecuvântat de Dumnezeu printre noi, cu excepţia cazului când oamenii văd binecuvântarea numai în convertire. Aşaceva se cufundă într-un fel de evanghelicism. Şi cu aceasta ne confruntăm noi în lucrarea de la Londra, acesta fiind un pericol mai mare aici decât în ţară … unul din cele mai rele aspecte ale acestei mişcări distructive, ca în toate lucrurile, este tendinţa de a câştiga popularitate depărtându-se de adevăr“
[8] n. a.) Vedeţi scrisoarea din 13 octombrie 1883
[9] n. a.) Fiul său cel mai tânăr, George Kelly, a fost angajat la o bancă prin 1890
[10] n. a.) Cu acea ocazie nu l-a vizitat pe prietenul său, Henry Pontis, în Rotham
[11] n.a.) În 1873-77 el avea adresa la Sherwood Gardens, Mansfield Notts.
[12] n. a.) Sala de adunare din Plum Lane a fost construită pe cheltuiala Dl. Scott prin 1865. Se spune că JND şi GVW au luat parte la strângerile de acolo (surse – conversaţii cu răposata D-na Thomson din adunarea din Inverness Place, Plumstead, prin 1975, şi Dl. Chapell din Willenhall Room). Am vizitat adunarea din Inverness Place când era dărăpănată, înainte de demolare. Descrierea din lucrarea „Fraţii“ a lui Beattie, p. 105-6, sugerează că aceea era adunarea pe care o frecventa de obicei în copilărie.
[13] n. a.) W.G. Scott (1811? – 1901) s-a convertit la Hristos în urma predicării lui C.H. Spurgeon şi s-a alăturat fraţilor la nu mai mult de un deceniu după aceea. După ce a participat la un studiu biblic cu câţiva fraţi din localitate, el a spus că nu mai putea merge în altă parte. El şi familia lui sunt îngropaţi în cimitirul Charlton.
[14] n. a.) Probabil în acea perioadă, care s-ar putea să fie de aproximativ un an, H.E. Harris din Plumstead a făcut cele mai cunoscute fotografii ale lui Kelly.
[15] n. a.) Alte adunări din sud-estul Londrei, care nu sunt menţionate mai sus, erau Kennington, Peckham, Bermondsey, Brockley, Forrest Hill, West Norwood, Old Kent Road, Deptford, Lee şi Lewisham. În 1881, Kelly spunea că la Londra erau vreo douăzeci de adunări. În 1892, pe Lista de adunări de la Londra, erau 25, iar astăzi sunt doar o jumătate de duzină în Londra.
[16] n. a.) Părinţii lui William Barefoot , J.P., primul primar socialist al Woolwich, au frecventat adunarea din Plum Lane. El probabil că a deprins principii egalitariste, dar nu creştinismul ca atare. El a fost prieten apropiat al reverendului John Wilson din Woolwich (1854 - 1947).
[17] n. a.) v. Gospel Gleanings (Spicele evangheliei), vol 25, p. 22-24
[18] n. a.) v. Noel – History of the Brethren, vol. 1, p. 304
[19] n a.) Într-o scrisoare publicată sub titlul „Strânşi în numele Lui“ scria despre un mic grup care se strângea la Cannes într-o cameră potrivită din casa unei surori.
[20] n. a.) Până în 1876 Darby a fost de cinci ori în America
[21] n. a.) scrisoare din 9 iunie 1884
[22] n. a.) 9 iulie 1900
[23] n. a.) 7 octombrie 1904
[24] n. a.) A lucrat în St. Vincent 15 ani, începând în 1896, şi apoi şi în alte ţinuturi din Caraibe
[25] n. a.) Tipărită la Londra de Alfred S. Rouse, 15 Paternoster Square
sursa: https://comori.org/