text Biografii crestine

"Henri Rossier"

02 mai 2025

Categorie: Biografii crestine
 

 

Henri Rossier s-a născut pe 25 Ianuarie 1835 în Vevey ca al patrulea copil al lui Jacques Isaac Benjamin Rossier. Tatăl său a aparţinut primilor fraţi din Elveţia, care s-au adunat după gândurile lui Dumnezeu. După ce a studiat medicina în Zürich şi Würzburg, tânărul Dr. Henri Rossier s-a stabilit în anul 1859 ca medic în Vevey, unde a început o munca plină de sacrificii, care a continuat mai mult de cincizeci de ani. În slujba sa, el a adus pacienţilor săi bolnavi nu doar alinarea suferinţelor lor trupeşti, ci şi mângâierea Cuvântului lui Dumnezeu.

Pe 10 Mai 1862, Henri Rossier s-a căsătorit cu Madelaine de Graffenried din Berna. Le-au fost dăruiţi şase copii.

Deja ca tânăr îl cunoscuse în casa părinteasca pe John Nelson Darby. Mai târziu l-a întâlnit în Lausanne în timpul perioadei sale ca medic asistent în spitalul cantonului şi cu multe alte ocazii. Însă el a cunoscut şi alţi fraţi din vremurile de început din Anglia, îndeosebi pe G. V. Wigram şi pe William Kelly, care în anul 1866 s-a aflat o data în vizită la Vevey.

Deja înainte de anul 1870 a avut pe inimă dorinţa să viziteze diferite adunări. Acestei slujbe i s-a dedicat din ce în ce mai mult. El a luat parte la numeroase conferinţe şi a vizitat adunări în Elveţia franceză şi germană, în sudul Franţei şi în Germania.

Deasemenea, deja de timpuriu a început să traducă în limba franceză scrierile lui J. N. Darby. La aceasta ar fi de menţionat în mod deosebit “Studii practice asupra Psalmilor”.

Ca editor a dat dovada de o putere de creaţie neobosită. În primul rând a controlat ediţiile traducerii Bibliei în limba franceza de J.N. Darby, care au apărut complet pentru întâia dată în 1881 (Noul Testament fusese tipărit deja în 1859 în Vevey). În responsabilitatea lui s-a aflat şi editarea “Etudes sur la Parole” (Studii asupra Cuvântului lui Dumnezeu), pe care J. N. Darby le scrisese în limba franceză şi care abia mai târziu au fost traduse în limba engleză sub titlul “Synopsis”.

În afară de aceasta, Henri Rossier a scris comentarii la aproape toate cărţile Bibliei, în mod deosebit asupra cărţilor istorice ale Vechiului Testament şi micilor profeţi, Psalmii, Proverbe, precum şi scurte rezumate ale profeţilor Isaia, Ieremia şi Ezechiel. În Noul Testament s-a ocupat în scrierile sale mai ales cu epistolele lui Pavel şi ale lui Petru. El a scris un scurt studiu despre Apocalipsa precum şi cărticica “Limbajul simbolic al Apocalipsei”. Revenirea Domnului Isus i-a fost deosebit de preţioasă; asupra acestei teme a compus diferite scurte prezentări. Multe dintre cărţile lui au apărut şi în limba germană, unele şi în engleză (n. tr. şi în limba română).

Henri Rossier a avut şi un frumos dar de poet şi a compus numeroase poezii şi cântări. 28 din cele 212 numere din cartea „Hymnes et Cantiques”, folosită în adunările vorbitorilor de limba franceză, provin de la el (sunt numerele 25, 39, 42, 43, 44, 46, 64, 113, 114, 117, 122, 132, 134, 154, 155, 156, 158, 166, 169, 174, 175, 176, 179, 185, 191, 206, 207, 209). Unele dintre cântările sale au fost traduse şi în engleză şi germană (n. tr. şi în română). Henri Rossier a fost implicat decisiv la revizuirea şi întregirea acestei cărţi de cântări. Anexa de la nr. 154 a fost alcătuita de el în 1910.

În fine, timp de 58 de ani el a fost redactor al “Messager Evangelique” (Mesagerul Evangheliei), o revistă lunară pentru zidire, care se răspândea în toate ţările de limbă şi cultură franceză. La aceasta a contribuit de-a lungul anilor cu un număr mare de articole. Se relatează că unele din scrierile lui au luat naştere în trăsură, în timp ce era condus la pacienţii săi.

Mai înainte ca Domnul să îl ia acasă pe 20 Martie 1928, el a mai făcut apeluri serioase către generaţiile următoare, prin care le-a îndemnat să stăruie în dragostea faţă de Domnul Isus, despărţiţi de plăcerile lumeşti şi de neglijarea principiilor sfinte şi să păzească Cuvântul Său.

Dupa moartea lui, în “Mesager” a apărut următoarea comunicare:

“Către cititorii Mesagerului Evanghelic.

Cu lacrimi, însă şi cu buze care binecuvântează sfântul Nume al Dumnezeului şi Tatălui nostru, facem cunoscut cititorilor noştri fideli, ca domnul Dr. Henri Rossier, la vârsta de 93 de ani, a fost primit în odihna şi bucuria prezenţei Sale, după ce a fost 58 de ani redactor al Mesagerului Evangheliei. În timpul vieţii sale lungi şi pline de muncă, el a luptat fără încetare pentru adevăr. Dumnezeul său cunoaşte ostenelile sale.

Ne bucuram să publicăm în cele ce urmează ultimul său mesaj, pe care a dorit să îl lase în urmă fraţilor lui. Dorim să îl ascultăm şi să fim gasiţi credincioşi.

„ Către fraţii mei. 16 Noiembrie 1921

Gândul de a pleca acasa la Domnul meu îmi este foarte dulce şi nu este tulburat de nimic. Este pacea cu Dumnezeu. În ciuda legăturii familiale foarte fericite, nu îmi pare rău de nimic, iar Dumnezeu ştie, că îi iubesc pe toţi ai mei şi pe toţi fraţii şi că preţuiesc afecţiunea lor. Dacă nu simt nicio amărăciune la gândul de a părăsi aceste persoane, atunci cu atât mai puţin la gândul de a părăsi lucrurile de pe acest pământ. Singurul lucru care mi-ar putea provoca un anumit regret, ar fi întreruperea lucrului început. Însă referitor la slujba mea deosebită pentru Adunarea Sa am încredere deplină, că Domnul se va îngriji, prin faptul că El până la revenirea Lui va pregăti unelte potrivite pentru aceasta misiune. El S-a îngrijit deja de cea mai importantă ediţie, aceea a Sfintei Scripturi. Cu bucurie constat, că din „Studii asupra Cuvântului lui Dumnezeu” doar încă un volum mai este de terminat şi de îmbunătăţit după ultima ediţie în limba engleză. Astfel şi aceasta muncă este de aici înainte uşoara, iar în funcţie de necesitate se poate limita la simpla reeditare a diferitelor volume ale acestei lucrări.

Un lucru doresc totuşi să realizez tot mai mult ca început al fericirii veşnice, acesta este prezenţa personală a Domnului într-o vreme în care noi nu Îl vedem încă - prezenţa Lui, care se exprimă prin cuvintele: „Tu eşti cu mine”. Cred că noi toţi ar trebui să căutam aceasta.

Las în urmă tuturor fraţilor mei acest cuvânt: 3:13-15 . Las în urmă fraţilor care sunt preocupaţi cu lucrarea, un alt cuvânt: Romani 12:3 .

În ceea ce mă priveşte, doresc să vă mulţumesc pentru sprijinul dvs. îndelungat şi pentru afecţiunea statornică, ce se înalţă încă prin toată afecţiunea dvs. faţă de cei dragi ai mei.

În cele din urmă aş dori să-mi cer iertare tuturor acelora, pe care în timpul lungii mele vieţi i-am rănit sau i-am ofensat sau celor cărora nu le-am fost adesea ajutorul necesar.

Domnul să trezească dintre fraţii tineri pe aceia, a căror inimi să fie pline de dăruire, care să se hrănească din Cuvântul Său, care cu rugăciune stăruitoare să se lase folosiţi în lucrarea Sa ca adevăraţi slujitori ai Adunării şi care să rămână păziţi fără poticnire până în ziua lui Hristos. În sfârşit aş dori să îi atenţionez pe fraţi în mod special de două pericole: asemănarea cu lumea, care se arată astăzi în interesul faţă de lucrurile acestei lumi şi conform cu aceasta în slăbirea interesului pentru Cuvântul lui Dumnezeu; în al doilea rând de duhul de libertinaj, care ar fi distrugerea absolută a mărturiei, pe care Domnul ne-a încredinţat-o. Adevărata dragoste de fraţi trebuie să se lege cu umblarea pe calea îngustă, adică ascultarea strictă faţă de întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Aceasta este dorinţa fierbinte a slabului dvs. frate în Hristos

H. Rossier.”

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise