Categorie: Biografii crestine
Regiunea Guernesey, în care William Kelly a trăit timp de treizeci de ani (1842-1871/2) i-a oferit un câmp de activitate mult mai larg decât Sark pentru a-I sluji Domnului. La Valnord, St. Peter’s Port, era o mică adunare, şi acolo a ajuns la convingerea că trebuia să se dedice exclusiv în slujba Domnului. Avea convingerea că Domnul îi îndruma paşii spre Guernesey, şi aceasta l-a determinat să părăsească Sark. Primul lui cămin la Guernesey a fost în Mount Durand. Acel pas l-a făcut să găsească cea mai de preţ comoară din viaţa de pe pământ: o soţie bună. Aici a întâlnit-o pe Elizabeth Montgomrey din Cordier Hill, St. Peter's Port, de care s-a îndrăgostit. S-au căsătorit la 21 februarie 1848, la Greffe Ofice, St Peter's Port. Şi ea era, ca şi el, originară din Ulster, din ramura scoţiană a familie Montgomrey, de origine normandă. William Kelly a găsit în ea ajutorul potrivit pentru a întemeia un cămin în St. Peter’s ort, principalul oraş al insulei.
S-au aşezat la Millbrook cottage, Vrangue Road. Această unire a fost binecuvântată cu două fiice, prima, Frances Elisabeth născută la 15 noiembrie 1848, iar cea de-a doua, Mary, cu aproape un an mai târziu, la 5 noiembrie 1849. Casa lor, cu toate că era smerită, era primitoare. Dar obişnuitele treburi şi corvezi de-ale casei au fost curmate brusc. Tragedia a venit devreme în viaţa lui; Domnul i-a luat tânăra soţie în 1850, nu mult după naşterea fiicei lor Mary. Kelly a ajuns văduv la 29 de ani, dar această mare pierdere personală, cu toate că l-a încurcat în lucrările lui, nu l-a oprit. După acea pierdere era nevoie de ajutor în casă pentru ca slujirea lui să continue cu la fel de mult zel. În pofida responsabilităţilor cu ale casei şi a durerilor, el a descoperit că Domnul, căruia el îi slujea, era suficient pentru toate necesităţile lui. De atunci el nu a mai avut o slujbă remunerată.
Sora lui, Sarah Blackwood[1], i-a venit în ajutor la treburile casei pentru ca el să-şi poată lucrările. Acela a fost doar un aranjament temporar. În providenţa lui Dumnezeu, s-ar părea că pe parcursul călătoriilor lui pentru a ţine prelegeri, a întâlnit-o pe Elisabeth Emily Gipps[2] (1831-1884), o doamnă desăvârşită. Ceea ce s-ar părea că a fost o logodnă lungă, s-a finalizat prin căsătorie la începutul anului 1857. Ea era o femeie evlavioasă, deosebit de plină de har, a cărei familie[3], ca şi familia Montgomrey, a ajuns să fie strâns legată de mişcarea spirituală pentru care Kelly a fost unul dintre cei mai însemnaţi exponenţi.
În urma căsătoriei cu cea de-a doua soţie a lui, el s-a aşezat în Lisle Terrace, unde a locuit împreună cu cele două fiice ale sale şi cu fiul său, William Henry, care se născuse în St. Peter Port în 1858[4], şi cu un cuplu de servitori, aşa cum era obişnuit în acele zile. De acolo, familia s-a mutat într-o casă mai mare, Rohaise House, Upper Rohais Road. Acolo familia a crescut, Domnul dându-le patru fiice: Charlotte, Emma, Fanny şi Helen. Înafara de copii lor, cu ei au mai locuit şi doi nepoţi, James[5] şi Malcolm Montgomrey, în vârstă de 18 ani şi 15 ani, care veniseră din America. Menajul la o asemenea casă cerea trei servitori. În 1873 s-a născut ultimul său copil, George Pemberton. În acest mediu familial fericit îşi primea Kelly prietenii.
La vreo doi ani după ce s-a mutat la St. Peter Port, Kelly, pe atunci în vârstă de douăzeci şi patru de ani, a fost într-o scurtă vizită la Plymouth, şi, pe când se afla într-o librărie[6] din Wimple Street, spre marea lui bucurie, l-a întâlnit pe omul a cărui viaţă avea să fie mult legată de a lui în următorii patruzeci şi şase de ani. De vreo doi ani Kelly era un student al lucrărilor lui John Nelson Darby, care pe atunci produsese senzaţie în cercurile ecleziastice. Aceasta l-a făcut să dorească să-l întâlnească pe autor, iar acea întâlnire din librărie a fost o zi mare în viaţa lui Kelly.
Ulterior el scria: “Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu JND, în vara anului 1845, la Plymouth. Cu toate că eram în comuniune de nişte ani, până atunci nu avusesem parte să-l văd pe acela faţă de care, datorită iubirii şi mărturiei sale pentru Hristos, aveam un profund respect şi o mare afecţiune. Pe atunci locuiam în Insulele Canalului, unde începusem să frâng pâinea împreună cu trei surori înainte de a fi avut ocazia de a vedea la faţă vreun frate. Ne-am întâlnit la J.B. Rowet, în Whimple Street, şi el m-a salutat foarte cordial.” Această întâlnire aparent întâmplătoare a reprezentat o referinţă spirituală în călătoria lui pe pământ, una dintre cele mai scumpe amintiri ale lui Kelly.
La scurt timp după primul contact cu J.N. Darby, a cărui purtare a adâncit impresiile pe care le căpătase în studiile sale, a avut ocazia de a participa la o mare conferinţă a fraţilor, la Londra, unde Kelly a avut ocazia să audă un mesaj public al celui pe care-l cunoscuse de curând şi care i-a fost prieten întreaga viaţă. Acel mesaj[7] al lui J.N. Darby a lăsat asupra lui o impresie de neuitat, astfel încât, la şaizeci de ani după aceea, depănându-şi amintirile înaintea lui Turner, el spunea cu emfază: “A fost o cuvântare foarte impresionantă”.
El a predicat şi a dat învăţătură prin insule şi a fost activ şi oferind ospitalitate şi îngrijiri pastorale când a fost nevoie. De exemplu, în 1851, a fost pe Insula Alderney[8] împreună cu Sir Lancelot Brenton (un traducător al Septuagintei)[9]. În luna septembrie a acelui an a avut un schimb de corespondenţă cu E.B. Elliott, recunoscut ca lider al şcolii protestante şi student al profeţiilor, care a vizitat Guernesey şi l-a vizitat adesea pe Kelly acasă. Elliott menţiona într-o scrisoare către prietenul său Will – aşa cum îl numeau prietenii – de obiceiul lui Kelly de a scruta zarea de pe câte o înălţime din Guernesey pentru a vedea vaporul cu care se aştepta să vină vreun prieten. Deseori veneau vizitatori acasă, şi nu era uşor să se gospodărească de unul singur, şi în acelaşi timp să şi facă slujba importantă pe care Domnul i-o dăduse. Printre cei care au gustat ospitalitatea lui Kelly a fost şi John Darby. În călătoriile lui către şi de pe continent, el petrecea ceva timp în mijlocul acelei scene de familie mare, cum, el, pentru Hristos, se hotărâse să nu-şi întemeieze o familie. Kelly îşi aminteşte cum, odată, când cina cu Dl. Darby, pe parcursul discuţiei, acesta i-a spus: “Aş vrea să-ţi spun cum trăiesc. Astăzi, datorită ţie, am avut mai must decât de obicei. Obişnuiesc să iau o masă caldă sâmbăta, mâncare rece în ziua Domnului, şi tot rece şi luni, marţi, miercuri şi joi. Vineri mă bucur să mai iau câte un cotlet sau o friptură, şi apoi se repetă ciclul”. În lucrarea lui, “JND, aşa cum l-am cunoscut”, aminteşte cum JND l-a vizitat tocmai când îşi aranja casa după ce se mutase, şi că “a cercetat o lingură”. Kelly scria: “Am trecut cu bine inspecţia şi nu mi-a spus nimic: erau suflate” (adică nu erau de argint masiv). Kelly scria că şi el, ca şi JND, fusese un creştin ascetic şi că renunţase într-o asemenea măsură la cele ce ţin de viaţa pe pământ încât un medic i-a prescris ca esenţiale lucruri la care el renunţase în lepădarea lui de sine.
În perioada în care Kelly era încă în Guernesey, Domnul a mişcat lucrurile cu putere şi a dat o binecuvântare deosebită în Irlanda. Între 1859 şi 1860 a început o lucrare de trezire, ale cărei efecte se mai regăsesc în Ulster şi în zilele noastre. În 1859, Darby a vizitat Irlanda două rânduri, dar Kelly avea destul de mult de lucru în domeniul lui, fiind ocupat cu scoaterea primei ediţii a studiului asupra Apocalipsei. JND i-a scris din Irlanda, în 1859, pentru a-i răspunde la anumite întrebări cu privire la traducerea şi interpretarea capitolului şapte din Apocalipsa, după care, din nou, mai târziu, în 1860, i-a lămurit alte lucruri printr-o scrisoare trimisă din Chaux de Fonds, Elveţia.
Mutarea la Guernesey a lui Kelly a stimulat producţiile literare care au continuat timp de jumătate de secol. Fiind acolo, a fost invitat de învăţatul Dr. Samuel Prideaux Tregelles (1813-1875) să colaboreze cu el în calitate de critic al textului, ceea ce a fost o deosebită onoare pentru cineva atât de tânăr şi a reprezentat o apreciere deosebită a capacităţilor lui Kelly în acel domeniu special al studiilor sacre[10]. colo, în 1860, a apărut şi prima sa mare lucrare: Apocalipsa lui Ioan[11] (ediţia a doua fiind publicată în 1868/9) împreună cu o traducere independentă. Frederick Henry Scrivener (1813-1891), binecunoscutul apărător al Textus Receptus, în Introducere simplă la critica Noului Testament[12], menţionează cu un deosebit respect lucrarea lui Kelly de traducere a Apocalipsei. Când a publicat prima sa traducere nouă a Apocalipsei, Darby a scris în prefaţă: „Dacă cititorul va descoperi că traducerea mea seamănă extrem de mult cu cea a D-lui Kelly, eu nu pot decât să mă bucur, deoarece traducerea mea a fost făcută cu un an sau doi înainte ca a lui să fi fost publicată, iar el nu a văzut traducerea mea până în momentul la care scriu acestea…“[13] Lucrarea lui Kelly a fost vestită şi de Profesorul Georg Heinrich August von Ewald (1803-1875) din Gottingen, care o aprecia ca fiind „cea mai bună lucrare în engleză de acest gen pe care am văzut-o“[14].Aceea a fost prima lucrare în greacă tipărită vreodată în Guernesey[15]. Asemenea elogii şi o asemenea recunoaştere au făcut ca William Kelly să fie plasat curând în fruntea tinerilor scriitori pe teme sacre ale căror lucrări au atras atenţia lumii religioase din acel timp. Pana sa elocventă a produs în succesiune rapidă comentarii, articole, pamflete şi volume mai mari, toate purtând acea marcă a învăţăturii, clarităţii şi lucidităţii. Ajunsese să fie recunoscut ca un cărturar susţinător al învăţăturii biblice sănătoase şi un polemist extraordinar. Presa era plină de note şi comentarii favorabile despre expunerile lui. The Guardian declara: „Comentariile D-lui Kelly sunt de atâta timp înaintea lumii încât nu mai este nevoie să descriem mai pe larg ce fel de ajutor vor găsi cititorii în acest volum. Veţi găsi în general evlavie şi o înţelegere a sensului spiritual al Scripturii“. The Baptist Times scria pe atunci: „Dl. Kelly a fost un adevărat cercetător al Bibliei, un om cu o minte pătrunzătoare, evlavios şi cu aptitudini de învăţător … dacă nu a acceptat critica germană superioară, aceasta nu este pentru că ar fi neglijat să facă o evaluare a poziţiilor ei“. Şi liderii ecleziastici au comentat lucrarea lui. Episcopul de Durham nota cu privire la expunerea lui Kelly despre Evanghelia după Marcu: „Este o lucrare în care se îmbină, într-un mod rar se întâlnit, învăţătura, raţiunea pătrunzătoare şi credinţa evlavioasă în cuvântul scris al lui Dumnezeu“. Toate comentariile asupra acestei cărţi erau de acord că era „un geniu al expunerilor“. „El se supunea Duhului care ne-a dat Cuvântul şi deschidea paginile inspirate cu o deosebită dragoste faţă de Domnul despre care ele vorbesc… Este o bucurie să întâlneşti o asemenea lucrare care îmbină dulceaţa cu puterea“ – era mărturia din The Christian (1909). Între ianuarie 1854 şi aprilie 1857, el a contribuit cu aproximativ 120 de articole în Comentatorul Creştin[16], atrăgând o deosebită atenţie. Unele dintre articole au constituit contribuţii deosebite, care se cuvine să fie menţionate de un bibliograf competent. Multe dintre aceste articole au fost ulterior pregătite pentru lucrarea lui Reid, „Mărturia biblică şi comentarii pentru prezentarea şi apărarea adevărului descoperit[17]“, în trei volume, publicate în 1877, 1878 şi 1881.
O altă etapă din cariera lui Kelly a fost când a preluat rolul de redactor la Perspectiva[18] (1848-1850), la vârsta de douăzeci şi nouă de ani. Acea revistă avea subtitlul „Sunt aproape zilele şi împlinirea oricărei viziuni“ din profeţia lui Ezechiel (12.23), dedicată expunerii subiectelor profetice[19], care a fost destul de larg răspândită pe parcursul celor doi ani cât el a fost redactor, cu toate că era scoasă într-o formă şi având o dimensiune deloc atrăgătoare, la care se mai adăuga şi dezavantajul de a fi tipărită cu litere înghesuite. Revista s-a răspândit larg în Noua Scoţie, Irlanda, Franţa, Demerara (Guyana Britanică) şi Elveţia şi a stârnit interes în general în toată Marea Britanie. Ea a difuzat mai larg scrierile lui JND, JBS, JGB şi CHM, Sir Edward Denny (1796-1889), Jacques-Isaac-Benjamin Rossier[20] (tatăl lui Henri L. Rossier – 1835-1928), William Trotter (1818-1865) şi alţi autori remarcabili de scrieri despre profeţii din acea vreme. Revista a preluat corespondenţa de la mau mulţi, printre care George V. Wigram (1805-1879, al douăzecilea copil al negustorului bogat Robert Wigram), Andrew Jukes (1816-1901) din Hull şi Robert Cleaver Chapman (1803-1902) din Barnstaple. Este şi o scrisoare de la JND, trimisă din Montpellier, datată aprilie 1850, care nu se găseşte printre scrisorile publicate ale lui JND.
Acel periodic a fost publicat în Guernesey de tipograful Stephen Barbet din New Street. Era publicat în prima şi a treia zi de luni a fiecărei luni. Abonamentul trimestrial a fost în primul an vândut de Louis Konigsberg, Market Street, pentru un şiling şi un sfert, plătit în avans. În 1850, preţul a crescut la un şiling şi şase peni şi a fost vândut de William, de William Leeg, Market Street 24, ca şi de o mulţime de agenţi din Insulele Britanice[21].
Nu a fost emis nici un avertisment pentru încetarea revistei, nici nu a fost prezentat vreun motiv pentru aceasta, dar există indicii că publicaţia a încetat din cauza unor constrângeri financiare. În scrisoarea din 8 noiembrie 1849, el scria: „Poate Domnul îmi va da posibilitatea de a continua «Perspectiva» fără a mă îngloda în datorii, aceasta este tot ce aştept“. Mai departe, el scria: „Suntem cam tulburaţi de furtunile din Anglia“. Din câte pot deduce, necazurile din acele zile de la Plymouth şi Bristol au avut ca efect încetarea bruscă a publicaţiei în septembrie 1850. Pe deasupra, el fiind un văduv tânăr şi cu doi copii mici, nu putea să se achite de toate responsabilităţile lui şi să şi slujească Domnului cum ar fi dorit. I s-a oferit o nouă ocazie de a edita o revistă atunci când Profesorul Alexander W. Wallace era pe punctul de a renunţa la responsabilitatea de a publica Tezaurul Bibliei[22], şi l-a invitat pe Kelly, în 1856, să contribuie la o serie de scrieri, predându-i lui periodicul în 1857. Aceasta a fost de la început un succes prin care el şi-a găsit şi şi-a păstrat publicul său ecleziastic timp de jumătate de secol. Pentru cineva aşa de tânăr a fost un mare pas făcut prin credinţă, dar „paşii omului bun sunt rânduiţi de Domnul“ (Psalmul 37 .23 - KJV), şi Tezaurul Bibliei a ajuns curând să fie scump inimii cititorilor lui. Arhidiaconul Denison din Taunton, exprimându-şi opinia la câţiva ani după aceea spunea: „Este singura revistă religioasă pe care mai merită să o iei“. Cu toate acestea, redactorul nu a cruţat nicidecum şcoala teologică reprezentată de venerabilul arhidiacon atunci când adevărul cerea să nu-l cruţe. În primul număr scos ca redactor, Kelly îşi afirma deschis ţelul: „Numele periodicului nu este unul pe care l-aş fi ales eu deoarece are un aer de preţiozitate, cel puţin pentru un ochi neprietenos, dar proiectul nu mi-a fost cunoscut până la apariţia primului număr, şi nici chiar când cel de-al doilea număr a ajuns în mâinile cititorilor. Cel de-al treilea număr a fost primul din seria la care am contribuit eu, iar de la al optulea număr eu am căpătat responsabilităţi de redactor, care în scurt timp mi-au revenit în întregime numai mie. Cu toate că niciodată nu mi-a plăcut titlul – chestiune de gusturi şi de sentimente -, nu am găsit suficiente argumente împotriva titlului pentru a-l schimba, deoarece schimbarea lui ar fi putut produce confuzie. Dacă lucrarea este totuşi un tezaur cam sărac, cum nu se poate să nu simt că şi este, totuşi Biblia este, prin harul lui Dumnezeu, o resursă inepuizabilă de bogăţii“.
În 1868 a scris următoarea autoapreciere: „În timp ce cuvântul profetic nu a fost neglijat în ultimii unsprezece ani, pot spune că înşişi cititorii pot mărturisi că am avut tot timpul dorinţa de a ne hrăni din toate părţile Scripturii, fără a evita vreunul dintre adevărurile pe care Dumnezeu le-a descoperit spre învăţătura noastră. Persoana şi lucrarea lui Hristos, speranţele Israelului din vechime, perspectivele lumii, speranţa creştinului şi a Bisericii, dispensaţiunile şi Împărăţia lui Dumnezeu, toate aceste subiecte le-am tratat, multe dintre ele fiind prezentate de diferiţi scriitori, aceasta fiind cu scopul de a fi de folos în mod practic pentru suflete“.
„Expuneri ale Scripturii – privind texte din Vechiul şi Noul Testament -, au avut, şi sper că vor avea întotdeauna un loc important. De asemenea, am discutat şi chestiunile zilei, cu comentarii şi remarci asupra cărţilor care le tratează. Nu am neglijat nici îndemnurile pentru creştini, nici chemarea la pocăinţă adresată necredincioşilor. Se poate să nu prezinte atât de mult interes dificultăţile criticilor, erorile din textele din greacă şi ebraică, amendamentele la traduceri şi corecţiile la interpretările cele mai răspândite, dar acestea au avut şi ele întotdeauna un loc important, deoarece scopul pe care l-am urmărit dintotdeauna s fost acela de a ne adresa creştinilor care doresc să înainteze în cunoştinţa lucrurilor lui Dumnezeu. Iar erorile din diferite versiuni sau din exegeză prezintă interes pentru cineva în măsura în care acea persoană preţuieşte cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta face ce toţi cei care preţuiesc Cuvântul mai mult decât orice altceva să preţuiască mult orice nouă înţelegere asupra sensurilor lui şi să considere că este important să fie înlăturată orice piedică. În ceea ce-i priveşte pe scriitor, indiferent cât de mult interes ar prezenta pentru credincios unele chestiuni, sau ce semnificaţie ar avea pentru gloria lui Hristos, ei vor exclude sau se vor sustrage de la discuţii ale unor chestiuni nefolositoare ca şi vor elimina pe cât posibil orice discuţii purtate în scopul de a întreţine controverse. Scrierile de un real folos pentru orice creştin vor fi, bineînţeles, acceptate, cu excepţia celor despre care avem cunoştinţă ca au practici rele, sau care, prin indiferenţă faţă de Hristos, strică mărturisirea Numelui său. Fie ca Domnul cel plin de har să folosească tot mai mult această lucrare pentru edificarea sufletelor şi spre gloria Sa, «pentru că va veni vremea când nu vor putea suferi învăţătura sănătoas㻓.
Perioada Guernesey din viaţa lui Kelly, cu toate că a fost plină de activităţi externe, a fost una în care nu a fost niciodată neglijată viaţa adunărilor locale în legătură cu care a fost Kelly. Întotdeauna, cu modestie, a refuzat să fie numit presbiter, episcop sau supraveghetor al turmei, însă avea cea mai mare plăcere să slujească pentru oile păşunii lui Dumnezeu, şi mulţi au recunoscut că el le oferea hrana spirituală cea mai potrivită.
Kelly s-a ocupat cu toate responsabilităţile de rutină care au venit asupra lui, cum ar fi predicile în aer liber şi înmormântările, fapt care a rămas încă în amintirile celor care se strâng în adunarea din Guernesey. Andrew Miller[23] (1810-1883), în cartea „Fraţii“, scriind despre lucrarea evangheliei, spunea: „Dl. Darby vorbeşte cu plăcere despre predicile lui în aer liber, în grajduri şi oriunde se gaseşte câte un loc, fiind preocupat cu îngrijirea şi învăţătura credincioşilor“. Şi mai adăuga: „Dl. Kelly, care ne este cunoscut mai ales ca învăţător, obişnuia să predice în aer liber la Guernesey, unde se strângea o mare adunare“.
Odată a fost în situaţia de a-i prezenta evanghelia unui criminal crud. John Charles Tapner[24], care aştepta să-i vină rândul la execuţia publică. Împreună cu alţi slujitori, Kelly i-a acordat asistenţă acelui criminal, însă el nu a dat nici un semn că ar fi ajuns să aibă pace. Ziarul local consemna că Tapner şi-a mărturisit crima şi că „spera că, prin îndurarea lui Dumnezeu, avea să ajungă într-o lume mai bună“. Pamfletul „Autorităţile, sursa autorităţii şi obligaţiile creştinului, cu remarci privind pedeapsa capitală[25]“, a fost publicat pe insulă în acelaşi an, probabil în urma execuţiei. În acea broşură el arăta că există o deosebire esenţială între îndurarea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi prin evanghelie şi sistemul judiciar pe care se bazează guvernarea.
Deseori s-a remarcat surprinzând că, fiind atât de erudit, putea totuşi să fie atât de simplu în slujirea publică, fie că era vorba de prezentarea evangheliei, fie de lucruri mai avansate. Lucrările lui au ajuns să aducă roade, aşa că, prin 1872, la Guernesey erau patru adunări mari, la: Val Nord, Torteval, St. Sampson Quay şi Carteret. Mai era o adunare la Jersey, la Minden Hall (care în 1877 s-a mutat la Belmont Hall). Se spune că în adunarea din Val Nord erau opt sute de persoane în comuniune şi că era loc pentru nouă sute de persoane. Nu ştiu dacă adunarea de la Sark a încetat, nici dacă, în urma eforturilor de evanghelizare, a început o adunare la Alderney[26].
Reluăm firul biografiei. William Kelly detesta preţiozitatea intelectuală şi volubilitatea, pe care le considera nedemne şi fără valoare. Slujirea lui publică şi conversaţiile lui private erau, în egală măsură, marcate de cuvânt de înţelepciune şi un bun simţ sfinţit. Era conştient de pericolele acelei perioade post-tractariene, cu urmările dezertării lui Newman şi al trecerii lui Manning de la biserica oficială la romano-catolicism.
Reverendul Dr. Edward Bouverie Pusey (1800 – 1882, regius profesor de ebraică şi canon al lui Hristos), John Klebe şi alţii de la începuturile mişcării au rămas, dar Frederick Denison Maurice (1805 - 1872) şi Charles Kingsley (1819 - 1875) şi discipolii lor, care au dobândit ulterior influenţă, se ocupau cu prezentarea evangheliei liberale şi sociale, în aceasta având şi aprobarea pe faţă a Decanului de Westminster, Arthur Stanley (1815 - 1881). Creştinii evanghelici păreau să-şi fi pierdut sarea şi mult din influenţa pe care o avuseseră, şi, în aceeaşi perioadă, fraţii erau în necazurile primei mari dezbinări. Anterior ei tulburaseră cercurile ecleziastice, atât cel al bisericii oficiale cât şi cele dizidente, deoarece mulţi clerici şi slujitori li se alăturaseră. Pe atunci însă era mare confuzie şi se cerea ca o voce clară să reafirme inspiraţia divină a Scripturilor şi caracterul ne-lumesc al creştinismului autentic.
Însuşi Dr. Pusey a simţit cât de periculoasă era situaţia şi a dat o mărturie îndrăzneaţă cu privire la acele chestiuni, chiar dacă adus învăţături patristice şi medievale. Dl. Kelly poate fi citat ca unul dintre învăţaţii care, la începutul deceniului al şaselea al secolului al nouăsprezecelea, a luat atitudine faţă de acele puncte de vedere.
„Am folosit publicaţia Dr. Pusey cu privire la profeţii mici. Cercetările lui asupra idiomului ebraic sunt demne de tot respectul, dar el este mult prea mult influenţat de comentatorii patristici şi medievali. Am acelaşi respect ca şi el faţă de Sfintele Scripturi, dar umila mea părere este că el eşuează tocmai în domeniul în care şi-ar fi închipuit cel mai puţin: în loc să consider că are despre biserică nişte concepţii mult prea înalte, eu mărturisesc faptul că am impresia că are nişte concepţii mult mai puţin înalte decât ceea ce ne învaţă Noul Testament, în special faţă de ceea ce prezintă apostolul Pavel cu privire la taina cu privire la Hristos şi Biserica Lui. Deoarece înaltele concepţii ecleziastice moderne nu sunt decât un efort de a revigora prima abatere de la învăţătura apostolilor, cea pe care o găsim la aşa-numiţii părinţi ai bisericii“.
În această perioadă a început William Kelly să facă excursii la Londra pentru a ţine prelegeri şi a predica, ceea ce în anii şaizeci l-a făcut să aibă legături cu sute de persoane care cunoşteau deja scrierile lui şi abia aşteptau să-l vadă şi să-l audă. Prima din aceste vizite pare să fi avut loc spre sfârşitul primăverii anului 1866, între 31 mai şi 20 iunie, când a ţinut prima prelegere dintr-o serie de unsprezece, care au atras un public deosebit de numeros şi a impresionat mult auditoriul. Acele prelegeri au fost stenografiate şi a apărut cererea ca ele să fie publicate. Acele note au fost prelucrate de Kelly împreună cu soţia lui spre a le aduce la o formă mai literară, ei lucrând deseori peste noapte până dimineaţa. Spre sfârşitul anului a fost publicată cartea: „Prelegeri introductive pentru studiul evangheliilor“ şi s-au vândut foarte bine[27]. Apoi, când situaţia i-a permis să mai facă o vizită la Londra, în mai 1868[28], a fost deosebit de apreciat pentru darul său de învăţător cu ocazia unei serii de douăsprezece prelegeri despre epistolele lui Pavel. Cineva care a fost prezent la mai multe din acele prelegeri îşi amintea ce mare înghesuială era seară de seară şi cât de mult l-a ajutat cuvântul prezentat cu atâta iscusinţă.
A urmat o a treia serie de prelegeri, care a încheiat prelegerile lui. „Prelegeri introductive pentru Faptele apostolilor, epistolele catolice şi Apocalipsa“, au fost ţinute între 21 aprilie şi 14 mai 1869, la Londra şi au fost publicate în luna decembrie a aceluiaşi an. Anul următor au fost publicate „Prelegeri introductive la epistolele lui Pavel“, „Doctrina despre Duhul Sfânt“, „A doua venire şi Împărăţia“ şi un volum de „Prelegeri despre creaţie[29]“, din prelegeri ocazionale. Au fost publicate şi „Închinarea în timpul de acum“ (adaptare a unei prelegeri despre închinarea creştină, ţinută la Haverstock Room, Kentish Town, 17 mai 1870), „Prelegeri introductive pentru studiul Pentateuhului“ (1871), „Cărţile istorice ale Vechiului Testament“, „Profeţii mici“ (1871), „Ritualismul“, „Raţionalismul“ (prima dată publicat în 1871) şi încă nouă sau zece scrieri pe teme de interes general[30]. Autorul nostru fecund a găsit timp să trimită copii ale publicaţiilor sale cunoştinţelor şi prietenilor. De exemplu, Apocalipsa editată în greacă a trimis-o Reverendului John Oates, la 29 mai 1872, însoţită de complimentele lui. Astfel, slujirea lui a ajuns să fie remarcată de cei care nu ar fi mers la o sală de adunare.
Înainte de a încheia acest capitol din viaţa lui Kelly se cuvine să mai menţionăm un incident din perioada Guernesey, probabil un incident de excepţie. Este vorba despre întâlnirea a doi oameni care, peste cincizeci de ani, aveau să fie consideraţi lideri[31] în grupări diferite ale fraţilor, şi anume Kelly şi Lowe. În anii optzeci şi nouăzeci, unii fraţi cu înclinaţii sectare vorbeau despre partida Kelly şi partida Lowe, dar ei nu aveau duhul liderilor pe care îi venerau. Prima întâlnire a avut loc în felul următor: William Joseph Lowe (1839 - 1927), pe atunci un tânăr realizat şi de o inteligenţă sclipitoare, cu optesprezece ani mai tânăr decât Wiliam Kelly, obţinuse un post important la Madras, când avea numai douăzeci şi unu de ani. Înainte de a porni spre postul lui, el a petrecut o vacanţă de trei săptămâni în Guernesey, unde l-a întâlnit pe Kelly şi l-a ascultat. Atât de impresionaţi au fost fiecare de celălalt încât relaţia s-a maturizat rapid ajungând la o prietenie bazată pe interesul amândoura în lucrurile divine. De atunci încolo, Lowe a spus întotdeauna că acea întâlnire a avut o mare influenţă în formarea lui. Într-adevăr, în mai multe rânduri el a remarcat că acea întâlnire a fost un moment de răscruce în cariera lui şi că a fost un eveniment remarcabil sub mai multe aspecte.
W.J. Lowe, de profesie inginer constructor, avea deosebite capacităţi artistice şi lingvistice, vorbind uşor nouă sau zece limbi, iar perspectivele lumeşti îi erau extrem de favorabile în India. Cu toate acestea, clima i-a afectat serios sănătatea şi puterea de muncă, aşa că după câţiva ani a fost nevoit să demisioneze.
La întoarcerea în Anglia, una dintre primele lui vizite a fost la Guernesey, pentru a-l vedea pe omul căruia considera că îi datora mult sub aspect spiritual. După aceea a început o viaţă de lucrări aproape apostolice, vizitând Belgia, Franţa, Germania, Elveţia şi alte ţări de pe continent pentru a-I sluji lui Hristos, extinzându-şi în cele din urmă călătoriile până în Statele Unite. Acestea sunt descrise mai departe în această carte. El i-a acordat un ajutor nepreţuit lui J.N. Darby în traducerea în Franceză a Noului Testament, fapt pe care acesta l-a recunoscut deschis şi cu mulţumiri. W.J. Lowe însuşi, după cum am remarcat deja, niciodată nu a încetat să recunoască ce efect a avut acea întâlnire aparent întâmplătoare cu William Kelly când a fost în vacanţă la Guernesey. Totuşi nu există lucruri neimportante în viaţa unui copil al lui Dumnezeu. O uşă mare se poate mişca pe o balama mică. Privind în urmă, deseori vedem cum evenimente aparent minore au schimbat cursul vieţii şi lucrării noastre. „Căile omului sunt înaintea ochilor Domnului“ (Prov 5 .21).
Darby, Kelly, Lowe şi miile de oameni influenţaţi de vieţile şi de învăţăturile lor au înţeles că lucrurile care nu sunt aprobate de cuvântul lui Dumnezeu şi care nu pot sta în lumina cuvântului, au invadat mărturia creştină şi au ajuns să fie preţuite de suflete evlavioase. În zilele de început ale bisericii, Ciprian a avertizat că vechimea nu conferă în mod necesar autoritate, ci poate fi eroare din epoca veche a erorilor. Lumina nouă poate fi doar întuneric vechi.
Stâlpul de nor al providenţei călăuzitoare a lui Dumnezeu în viaţa lui Kelly a indicat ultima şi cea mai lungă etapă a călătoriei sale: Blackheath, unde a locuit următorii treizeci şi cinci de ani. Aceasta a fost probabil cea mai importantă dintre toate, din vreme ce acolo au apărut împrejurări care l-au forţat să ia în mod conştient o poziţie ecleziastică despărţindu-se de mulţi dintre cei mai vechi şi mai preţuiţi prieteni.
[1] n. a.) recensământul de la Guernesey, din 1851, arată că el era văduv la 28 de ani
[2] n. a.) Mackintosh, din Westport, Irlanda, într-un postr-scriptum la o scrisoare către Darby, din 1o februarie 1853, spunea: “... am primit o scrisoare de la Kelly din Guernesey. Îşi va lua o soţie”.
[3] n. a.) Tatăl ei fusese reverendul Henry Gipps (decedat în 1830), rector la St. Peter’s, Hereford. Se căsătorise cu Miss Plumptree, sora Lordului Methuen şi verişoara lui John Charles Ryle (1816-1900), care a devenit, în 1880, episcop de Liverpool. Gipps a fost un om independent şi a avut o distinsă carieră academică la Cmbridge. A fost un zelos predicator al evangheliei şi prezentator al învăţăturilor Noului Testament. Adunarea fraţilor din Barton Hall, Hereford, a beneficiat de sămânţa semănată de Gipps. Pentru un timp căpitanul P.H. Hall, W. Yapp, căpitanul E. Rhind, R.N., Thoss. Maunsell şi E.J. Isbell au fost şi ei acolo.
[4] n. a.) W.H. Kelly a fost trimis la şcoală în Anglia, după care a intrat la Trinity prin 1875. Dintre lucrările lui prezintă interes “Biserica lui Dumnezeu şi sectele”, publicată de W.H. Broom aprozimativ în 1885
[5] n. a.) A murit la 12 februarie 1880 şi a fost înmormântat la cimitirul Charlton (lot A174B)
[6] n. a.) Probabil că atunci îşi îmbogăţea biblioteca sa destul de mare, la care a tot adăugat şi când era la vârsta cea mai înaintată
[7] n. a.) J.N.D. a vorbit prima dată la acea conferinţă în dupamiaza celie de-a treia zile. Printre fraţii prezenţi au fost mai mulţi oameni de seamă, dar fără-ndoială că acea contribuţie a lui J.N.D. i-a lăsat lui Kelly cea mai de neuitat impresie. Cu acea ocazie, fostul quaker R.M. Beverley a primit ajutor în legătură cu “cel mai de seamă adevăr pe care nu-l cunoscuse” (din J.N.D. aşa cum l-am cunoscut)
[8] n. a.) Scrisori 16 iunie 1851
[9] n. a.) Septuaginta lui Brenton cu traducere paralelă se mai tipăreşte încă. El era fiul vice-amiralului Sir Jaheel Brenton (1770-1844). A fost reverendul Brenton şi s-a despărţit de Biserica Angliei din cauza înmormântării creştineşti pentru păcătoşi notorii, împotriva căreia a predicat în 1831. În Bible Treasury din iunie 1883, Kelly spue că Darby a făcut cunoştinţă cu Brenton (şi GVW şi BWN) prin intermediul lui F.W. Newman, în 1831. Pe acel colaborator l-a privit ulterior ca fiind mai curând legalist, şi, la sugestia lui Darby, ca pe unul pentru care fraţii se cuvenea să se roage (din J.N.D. aşa cum l-am cunoscut)
[10] n. a.) În 1845, Tregelles s-a străduit cinci luni pentru a ajunge să aibă acces la Codex Vaticanus
[11] n. a.) El a făcut patru traduceri ale Apocalipsei lui Ioan, prima în 1850, iar ultima în 1901
[12] n. tr.) en: Plain Introduction to the Criticism of the New Testament
[13] n. a.) Darby avea de gând de câţiva ani să scrie traducerea lui a Noului Testament
[14] n. a.) Ewald o descrie, în Jahrbücher nr. 11 (Göttingen, Dietrich), ca fiind „o lucrare în engleză foarte utilă“
[15] n. a.) A fost retipărită în facsimil de Chapter Two, Londra
[16] n. a.) The Christian Annotator - editat de Dr. L.H.J. Tonna (1812-1857)
[17] n. tr.) Bible Witness and Review for the presentation and defence of the revealed truth
[18] n. tr.) The Prospect
[19] n. a.) Oamenii care s-au depărtat de Scriptură aveau propriile lor invenţii profetice, pe care această revistă le-a menţionat. Ar putea fi de folos să reproducem aici remarcile lui Kelly cu privire la mormonism, pe atunci destul de răspândit în Marea Britanie: „Mormon înseamnă înşelăciune. Cuvântul este folosit cu acest sens în Psalmul 43 .1, 53.19 şi 52.4, ca şi în alte locuri. Spalding, cel care a scris Cartea lui Mormon, care a fost după aceea promovată de Smith, a fost un predicator … şi se poate să o fi folosit în mod intenţionat pentru a desemna o născocire… “ Pentru o relatare completă a istoriei lui Spalding, vedeţi The Inquirer (Oct. 1840, pag. 840-842)
[20] n. a.) Uneori numele lui este trecut ca J-B Rossier, de unde unii trag concluzia că el se numea Jean-Baptiste Rossier, dar nu există motive întemeiate pentru aceasta. În „Amintiţi-vă de conducătorii voştri“, Arend Remmers are numele Jean-Isaac-Benjamin. Jacques-Isaac-Benjamin s-a născut la 13 februarie 1803, la Châtelaine, Geneva. S-a stabilit la Vevey. S-a căsătorit la 17 iulie 1829 cu Anne-Françoise-elise-Julie-Elisabeth Monnet, şi a murit în Vevey la 28 martie 1885
[21] n. a.) Perspectiva a fost de curând (1989) re-editată ca facsimil şi a fost bine primită. În Bibliotheca Sacra, un comentator spunea: „Această publicaţie în facsimil a primelor două volume din Perspectiva, prima revistă a lui William Kelly, … aduce o contribuţie însemnată în creştinătate, mai ales pentru cei interesaţi de venirea Domnului. Ea oferă un compendiu al primelor scrieri ale liderilor fraţilor de la Plymouth, cum ar fi Kelly, Darby, Mackintosh şi alţii, permiţând bibliotecilor să adauge la colecţia lor de periodice materiale care până acum nu au fost disponibile. Primul volum cuprinde, printre multe altele, lucrarea completă a lui Kelly Note asupra Apocalipsei. Periodicul are ca subiect important venirea pre-milenară a lui Isus Hristos pe pământ pentru a împlini promisiunile lui Dumnezeu – adevăr despre care Kelly remarca faptul că, în ultimii ani, a revenit cu putere printre copiii lui Dumnezeu. Această republicare a acestui periodic este recomandată pentru studiul biblic, teologic şi istoric“. La sfârşitul cărţii este dată lista celor care au contribuit la Bible Treasury (Tezaurul Bibliei)
[22] n. tr.) Bible Treasury
[23] n. a.) La Londra, casa lui era 18 Arundel Square, N, şi frecventa adunarea din William Street North, Caledonian Road (1873 - 1877)
[24] n. a.) V. Guernesey Star 9 Feb. 1854 şi scrisoarea către C.H.M., ianuarie 1854
[25] n. a.) Publicat la Londra în 1852 de W.H. Broom
[26] n. a.) Pe atunci fiecare insulă avea propriul ei dialect franco-normand. În secolul al nouăsprezecelea. În Guernesey era larg folosit dialectul patois, iar engleza era folosită doar în capitală. La St, Sampson se folosea predominant franceza, care era limba oficială şi la Jersey. Înainte de publicarea traducerii Pau-Vevey a lui Darby, în 1859, în acele insule era folosită traducerea Martin, din care fraţii mai aveau exemplare până şi în 1985 şi cartea de cântări franceză Hymnes et cantiques (editată de H.L. Rossier) mai este folosită ocazional pe insulă
[27] n. a.) Au fost traduse în franceză şi publicate în Elveţia în 1883
[28] n. a.) Poate prezenta interes pentru cititor faptul că avem în arhivă Biblia pe care a folosit-o atunci Kelly. Este un exemplar Baster Polyglott AV, pe care este înscris numele proprietarului „William Kelly, Guernesey 1867“. În rest, are foarte puţine adnotări. La Daniel 11 şi Zaharia 5 sunt câteva notiţe microscopice făcute cu cerneală şi câteva notiţe foarte fine cu creionul în alte cărţi, dintre care cele mai remarcabile sunt cele care marchează vorbitorii în Cântarea Cântărilor. Când dădea învăţătură sau predica, el folosea Authorised Version, ca şi Darby.
[29] n. a.) Mama Dr. Alfred H. Burton a aranjat împreună cu altă soră, Mrs. R.C.L. Bevan, întâlniri în Hanover Square, West London, unde Dl. Kelly, „un binecunoscut cărturar şi învăţător al Scripturilor a ţinut o serie de prelegeri pentru a dovedi relatarea din Geneza cu privire la creaţie este cu adevărat inspirată“. A.H.B. a fost prezent la acele prelegeri, iar rezultatul a fost că nicicând nu a mai avut vreun fel de îndoieli cu privire la faptul că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi că este infailibilă.
[30] n. a.) Nu toate ediţiile conţin acelaşi set sau număr de prelegeri, unele cuprind unsprezece, douăsprezece sau treisprezece prelegeri.
[31] n. a.) Potrivit principiilor scripturistice, ei doreau o reluare a părtăşiei între grupurile care se despărţiseră. În 1893, el scria: „Şi acum, ca întotdeauna, aş veni cu ei pentru smerire şi rugăciune ca să putem fi împreună, din vreme ce nu avem deosebiri de doctrină sau principii… Mare ar fi bucuria mea şi a voastră la de înfrângerea lui Satan şi triumful harului pentru Hristos şi biserică“. În august 1898 a scris un apel către fraţi în legătură cu acest exerciţiu profund. Fotocopiile există la Chapter Two Trust. Ruptura s-a remediat într-o oarecare măsură în 1926 şi apoi în 1940, iar anumite grupări despărţite au reluat părtăşia în anii 50 şi 70
sursa: https://comori.org/