text Biografii crestine

"Evanghelizare pe plaja din Southport"

02 mai 2025

Categorie: Biografii crestine
 

 

La scurt timp după aceea am făcut prima mea vizită în Southport (coasta de vest a Angliei). Pe atunci era o localitate destul de mică. Tocmai când am ajuns acolo, se petrecuse pe plaja din direcţia Church Town un accident grav, dacă îmi amintesc bine, un accident mortal. M-am simţit împins să vestesc acolo Evanghelia, dar oamenii erau risipiţi pe plaja lată. Am vorbit unui bărbat despre aceasta şi imediat a reieşit că era credincios. L-am rugat să rămână pe loc, în timp ce eu voi citi un fragment din Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa a şi făcut. Eu am urcat pe o movilă de pământ tremurând de frică. În sfârşit am reuşit să fac o mică adâncitură, pe care am putut sta. În timp ce citeam un capitol, au venit oameni din toate direcţiile. Am vorbit despre revenirea Domnului. Aşa cum mi s-a povestit ulterior, au fost aproximativ 2000 de ascultători. Imediat după ce am început, am observat un om în vârstă, care a venit prin mulţime şi s-a aşezat în nisip exact în faţa mea. După o scurtă pauză a sărit în sus plin de bucurie. Era fratele J.H. din Church Town care acum este de mult la Domnul. Dintre urmaşii săi trăiesc acum mulţi în acea zonă. Domnul l-a trezit pe acest scump creştin bătrân într-un loc aflat foarte departe. Duhul Sfânt i-a deschis mintea, aşa încât a putut înţelege Scriptura şi acum Îl aştepta pe Domnul Isus din cer. Înţelegea că cele zece fecioare din cunoscuta pildă erau o imagine a Adunării şi că Adunarea, aşa cum o vedem acum, se află într-un somn adânc. Cu amărăciune a recunoscut căderea creştinismului de la chemarea lui cerească. Din cauza aceasta a ajuns descurajat şi rugăciunea lui către Domnul a fost să-i trimită unul din slujitorii Săi pentru a-l întări în adevărul recunoscut. Acum venise, la invitaţia unui tânăr, la predica mea. Când a auzit adevărul preţios al revenirii Domnului din gura unui străin, exact aşa cum îl învăţase pe el Duhul lui Dumnezeu, nu s-a mai putut stăpâni de bucurie. Acesta a fost începutul unei lucrări, prin care creştinii din Church Town şi Southport au fost călăuziţi să se adune numai pentru Numele Domnului Isus ca singurul punct central. În acele zile, multe suflete au găsit pe plaja de la Southport pacea sufletului şi au trecut din moarte la viaţă. Dumnezeului oricărui har să-i fie adusă laudă şi mulţumire pentru aceasta!

În mijlocul unei astfel de slujbe, Dumnezeul şi Tatăl meu a considerat necesar să-mi trimită o încercare. Am avut de mai multe ori hemoragii pulmonare, din cauza cărora am fost aşa de slăbit, încât m-am aflat pe marginea mormântului. Iarna anului 1850 am petrecut-o în Torquay şi numai puţini credeau că mă vor mai vedea în viaţă. Doctorul T. mi-a spus că îmi lipsea aproape un lob pulmonar, că în nord clima era prea aspră pentru mine şi că voi putea trăi cel mult ca invalid în sud. În întreaga Anglie s-a înălţat multă rugăciune pentru mine şi Domnul a auzit şi a ascultat. De atunci am fost întărit 37 de ani, încât am putut vorbi la sute şi câteodată la mii de oameni, deşi aveam numai un lob pulmonar sănătos.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise