Categorie: Biografii
Fridtjof Nansen
( 1861 – 1930 )
Marele explorator al Nordului, Fridtjof Nansen, se naste pe 10 octombrie 1861 intr-o mica localitate de langa Oslo, intr-o familie care-i va asigura o adevarata educatie spartana. Mosia tatalui sau, aflata la marginea unei paduri intinse, il face pe Nansen sa traiasca in mijlocul naturii pe care invata sa o iubeasca si sa o respecte inca din primii ani de viata.
Tatal, provenit dintr-o familie de mestesugari, isi creste copiii cu severitate, obligandu-i sa mearga zilnic pe jos sase kilometri pentru a urma o scoala la Oslo. Vara, copiii sunt obligati sa alerge zece kilometri si inainte si dupa baie, iar in atelierul de dulgherie se gaseste mereu ceva de facut si pentru copii.
Mama, provenita dintr-o familie nobila, ii imprima lui Nansen placerea de a schia si patina, astfel ca inainte de a implini 20 de ani, Nansen are deja in palmares mai multe premii la curse, sarituri, inot si tragere la tinta.
Crescut intr-o astfel de atmosfera spartana, Nansen ajunge chiar el sa devina constient de utilitatea unei asemenea educatii. Fara sa mai fie obligat de nimeni, el insusi continua sa-si fortifice organismul, umbland mult prin paduri si fiorduri, alergand si tinand post, sau pregatindu-si singur hrana in timpul expeditiilor sale.
Curajul este una din calitatile care se remarca la acest tanar inca de la varsta de 16 ani, cand isi salveaza fratele de la inec. Acest curaj nu-l va parasi nici la o varsta inaintata, caci la 60 de ani va face acelasi lucru, sarind in ajutorul unui om care era gata sa se inece. Dragostea pentru natura si educatia primita de la parinti vor face din acest copil cu ochi albastri un barbat curajos si neinfricat, dar in acelasi timp modest, drept si nobil.
In 1880, Nansen incepe sa studieze zoologia la Universitatea din Oslo. Dupa doar doi ani, devine coordonator al Muzeului de Stiinte Naturale din Bergen, iar in 1887, pe baza cercetarilor facute de el in domeniu, este declarat doctor in filozofie la aceeasi universitate.
O idee care-l urmareste pe tanarul temerar timp de cinci ani este aceea de a traversa Groenlanda pe schiuri, o idee luata in ras de conationalii sai, fiind considerata o adevarata nebunie. Pregatirile sunt facute cu rigurozitate, iar expeditia se dovedeste a fi un succes. In ciuda puternicelor furtuni de zapada cu care se confrunta pe traseu, muntii inghetati ai Groenlandei sunt invinsi. Pe langa buna constitutie fizica obtinuta in urma antrenamentelor lungi si grele, Nansen mai avea un secret in maneca: sacii de dormit, care i-au salvat viata in timpul acestei expeditii, fusesera confectionati din piele de ren.
Pentru ca ultimul vas spre continent plecase, Nansen e nevoit sa petreaca o iarna intreaga printre eschimosi, invatand sa le cunoasca obiceiurile si suferintele. La intoarcerea pe continent, scrie o carte despre cultura populatiei de eschimosi din Groenlanda, atragand atentia lumii asupra suferintelor acestui popor, a carui cultura era invadata de straini. In aceasta carte, el cere tuturor strainilor sa se retraga din Groenlanda pentru a-i salva pe bastinasi.
Un moment important in viata viitorului explorator al Nordului il reprezinta casatoria cu Michael Sars, fiica unui profesor universitar, zoolog si explorator al marilor. Evenimentul are loc in 1889, pe cand Nansen avea 31 de ani. Cei doi se completeaza reciproc, iar sotia il va insoti pe Nansen in toate excursiile de vara si iarna, la schi, la plaja sau la vanatoare. Inca de la logodna, el ii impartasise viitoareai sale sotii planurile sale de viitor: “Eu trebuie sa plec la Polul Nord.”
Doi ani ii sunt necesari pentru a planui in amanuntime explorarea regiunilor polare nordice. Cu ajutorul unor subscribtii publice si a unor sume provenite de la stat, construieste vasul “Fram” (“Inainte” ) dupa propriile planuri. Forma vasului era astfel conceputa incat el sa nu fie sfaramat de gheatza, ci sa fie ridicat. Astfel, vasul urma sa-i duca pe exploratori cat mai departe spre Pol, urmand ca apoi sa se foloseasca de saniile trase caini pana la tinta finala.
Data de 24 iunie 1893 este momentul de inceput al expeditiei. Vasul “Fram” pleaca din Oslo cu intreaga echipa, din care faceau parte, alaturi de Nansen, si Otto Sverdrup, capitanul vasului, Sigur Hansen, care urma sa se ocupe de observatiile astronomice si meteorologice, si Henrik Blessing, doctor si botanist.
Clipa despartirii de casa sa aflata pe istm este cea mai grea, insa Nansen e un barbat al Nordului, un om puternic care stie sa-si stapaneasca dorul de familie in dorinta sa nestavilita de a infrunta necunoscutul.
In jurnalul sau, el consemneaza: “Nu cunosc ceva mai bun de facut. Va fi o calatorie periculoasa, o lupta pe viata si pe moarte; am insa altceva de ales ? E nedemn pentru un barbat sa ia asupra sa o responsabilitate si sa o paraseasca atunci cand se apropie momentul culminant al bataliei. Nu exista decat o cale , si aceasta este: Inainte !”
Pe 14 martie 1895, Nansen paraseste vasul si, impreuna cu Johansen, cel mai bun schior al Norvegiei si un bun prieten al sau, incearca sa inainteze spre Nord cu sania, dupa ce facuse in prealabil cercetari cu privire la viata in cort, nu departe de vas. “Evadarea” de pe “Fram” il face sa ajunga in locuri inca neatinse de picior omenesc, strabatand circa 1000 de kilometri pana la latitudinea de 86* si 14’.
Dupa intoarcerea pe vas, echipa e nevoita sa astepte inca un an o noua ocazie pentru a iesi pentru cercetari.Problemele se inmultesc pe zi ce trece: lipsa alimentelor, singuratatea, nesiguranta reintoarcerii acasa, gerul si sacrificarea ultimilor caini, toate apasa profund sufletele celor din echipa de exploratori.
In jurnalul sau, Nansen scrie: “Hainele impregnate de grasime se lipeau tare de corp… Parul si barba ne cresteau valvoi; fatza si mainile ne erau negre si unsuroase; ne-am salbaticit de-a binelea. Era un chin sa umbli cu atata slanina pe tine si sa nu ai nimic, nici cu ce sa-ti poti sterge , macar o data, mainile.”
Tot acest chin dureaza de la 26 august 1895 pana la 19 mai 1896, data la care echipa porneste spre Insulele Spitzbergen. Pe 17 iunie, echipa lui Nansen se intalneste cu o alta echipa de exploratori, condusa de Frederik Jackson, cu vasul careia se reintoarce in Norvegia. “Fram” va reveni si el nevatamat dupa o saptamana.
Reintos acasa, Nansen e primit ca un erou national. I se ofera catedra de zoologie a Universitatii din Oslo si e chemat sa tina conferinte in diferite locuri. Isi construieste o casa mare si luminoasa undeva in munti, dar nu pentru a sta degeaba, ci pentru a planui explorarea Polului Sud.
Dincolo de preocuparile sale stiintifice, concretizate prin participarea la o expeditie oceanografica, Nansen se implica mult si in viata politica. Militeaza in fatza puterilor straine pentru independenta Norvegiei fatza de Suedia pe cale pasnica, apoi, in 1906, este trimis la Londra ca ambasador al Norvegiei independente. Noua postura il face sa intre in contact cu lumea diplomatica europeana, fapt ce ii va influenta viitorul.
In timpul unei vacante, aflandu-se acasa, Nansen primeste vizita lui Amundsen, care ii cere vasul Fram pentru explorarea Polului Sud. Se hotaraste cu greu sa-i dea vasul lui Amundsen, mai ales ca acest lucru implica renuntarea la propriile planuri cu privire la Polul Sud. Doar cand o vede pe sotia sa bolnava si coplesita de gandul ca va pleca din nou, Nansen renunta si cedeaza vasul.
In 1908, dupa moartea sotiei, Nansen se retrage din viata diplomatica si politica, revenind la studiile si cursurile din tara. Pregatirile lui Amundsen dureaza ani de zile si, cu toata impotrivirea inimii sale, Nansen il sprijineste pe acesta cu tot ce poate. Cand, in final, vasul Fram paraseste fiordul cu destinatia Polul Sud, el se urca pe acoperisul casei, privind nostalgic. “Aceasta a fost cea mai amara ora a vietii mele”, ii marturiseste el mai tarziu fiului sau.
Pana la izbucnirea Primului Razboi Mondial, face mai multe calatorii de studiu in Irlanda, Islanda, apoi in Nord, in Siberia pana la Amur, iar in Sud, pana la Madeira si Azore. Intre timp, Amundsen si Peary ajung la cei doi poli.
In timpul razboiului, este trimis ca sef al delegatiei norvegiene pentru aprovizionarea tarii cu cereale. In 1919, poate fi gasit la Paris, unde incearca sa negocieze intrarea Norvegiei in Liga Natiunilor ce urma sa fie infiintata. Afland ca in Rusia bolsevica mii de oameni mor de foame, Nansen face un apel insistent pe langa Liga Natiunilor ca sa ofere ajutor acestor oameni. Liga il insarcineaza sa organizeze repatrierea a 500 000 de prizonieri si refugiati aflati in Rusia si China, fara sa-i fie oferit niciun sprijin material, si nici garantia colaborarii sovietelor.
Ajuns in Rusia pustiita de foame si revolutie, fara trenuri, vapoare, haine si dezinfectante, la cei 60 de ani ai sai, Nansen se mobilizeaza ca in tinerete. In cateva luni aduna in Marea Baltica 14 nave, iar sute de trenuri sunt mobilizate pentru a-i transporta si repatria pe cei 300 000 de prizonieri. Desi i se cere initial sa lucreze doar doua luni pentru acest proiect, Nansen va lucra 10 ani, pana la moarte pentru repatrierea prizonierilor.
Pasapoartele oferite refugiatilor si prizonierilor purtau numele “Nansen”, iar acolo unde in mod obisnuit se afla emblema care arata suveranitatea unui stat, se afla chipul sau.
In 1921, primeste o telegrama din partea Ligii Natiunilor in care este invitat sa plece din nou in Rusia pentru a salva populatia lovita de foamete. La inceput, ezita, insa doar dupa cinci zile , el se afla deja in drum spre Moscova, avand certitudinea unei chemari divine.
Ajuns la Moscova, incheie un acord cu Cicerin. Recolta fusese catastrofala si Rusia, pentru a supravietui, avea nevoie de 8 000 de trenuri a cate 50 de vagoane fiecare pline cu cereale. Pentru o asemenea misiune, Nansen avea nevoie de resurse financiare uriase, in timp ce intreaga lume era ostila sistemului rusesc bolsevic. El insusi ajunge sa fie banuit de bolsevism, fiind nevoit sa infrunte ura si calomniile diplomatilor europeni de la Geneva.
Oficial, statele Europei nu fac nimic pentru salvarea poporului rus infometat, fapt care-l determina pe Nansen sa colinde prin capitalele lumii pentru a aduna fonduri de la persoane particulare. Cu banii stransi, el trece la actiune, aducand hrana pentru flamanzii din Rusia. Nansen e privit de catre rusi ca un sfant mantuitor.
Bilantul actiunilor umanitare conduse de el este impresionant. In anii 1920 si 1921, peste 500 000 de prizonieri sunt readusi la casele lor. Mai multe milioane de rusi sunt salvati de la moarte prin infometare, iar in 1922, conduce un schimb de prizonieri intre Turcia si Grecia, in urma razboiului greco-turc din acelasi an.
In 1923, asigura transportul deportatilor bulgari, apoi reintoarcerea a 300 000 de armeni risipiti in intreaga lume. In acelasi an, Nansen primeste Premiul Nobel pentru Pace, insa baii ii cedeaza pentru infiintarea unei ferme dupa modelul rusesc.
Ca om, Nansen a fost un crestin veritabil, daruind celor din jur mai mult decat puterile sale limitate. Purta haine si incaltaminte veche, fiind modest in toate, dar si un pacifist convins. Desi s-a retras din biserica de stat, el nu a incetat sa lucreze pentru binele semenilor sai, indiferent din ce popor faceau parte.
Ultimii ani din viata ii petrece continuandu-si studiile, in cercul restrans al familiei si prietenilor, in casa de langa fiord. Nansen moare pe neasteptate in 1930, sfarsitul gasindu-l lucrand, la fel de activ cum a fost intreaga sa viata inchinata binelui general.
Scurta biografie a acestui temerar al Nordului si iubitor de oameni nu ar fi completa fara una din cele mai frumoase declaratii facute de el pe cand avea 65 de ani: “Primul lucru mare in viata este sa te gasesti pe tine insuti. Pentru aceasta e nevoie de singuratate, de contemplatie, cel putin din cand in cand. Mantuirea nu va veni din centrele zgomotoase ale civilizatiei. Ea va veni din locuri izolate. Marii reformatori ai istoriei vin din pustietati, din regiuni salbatice… Multi nu gasesc vreodata timp sa mediteze asupra intelesului vietii lor… Principalul este sa faci tot ce poti mai bine… Secretul asa-ziselor mele succese este: “Arde corabiile in urma ta… Astfel, nu mai exista decat o singura optiune: Inainte !. Trebuie sa actionezi, sau sa mori !”
sursa: https://www.loribalogh.ro/