"Cand se opreste lumea!"

Categorie: Baptist

m ieşit în această dimineaţă în oraş să cumpăr pâine. E adevărat, este sâmbătă, dar nu am mai experimentat atâta linişte în oraş, chiar dacă este sâmbătă, sau duminică. Şi m-am gândit: lumea aproape că s-a oprit. Ne-am uitat prima dată în China şi am văzut cum se opreşte lumea. În acele oraşe enorme, cu milioane de locuitori, unde permanent era un furnicar, am văzut străzi goale...linişte. Experimentăm acum în Europa acelaş lucru. Italia este în linişte, iar celelalte ţări şi-au redus semnificativ activitatea. Oamenii stau în casă. Nu tu aglomeraţie pe străzi, nu tu nervi în trafic. Lumea se opreşte. Cine şi-ar fi putut imagina în urmă doar cu puţin timp că lumea aceea pe care am cunoscut-o se va opri. Cum să se oprească? Cine să o oprească? De neînchipuit! În ultimii ani, când şi la noi s-au înmulţit maşinile, eram tare stresat când trebuia să intru în trafic. Am ales să merg cât pot pe jos, fără maşină. Mergând pe jos mi-am dat seama de dimensiunea aglomeraţiei de maşini. Oriunde priveam vedeam numai maşini. Nu era nici un petic de oraş fără maşini. Chiar şi străzile lăturalnice şi spaţiile verzi. Numai maşini, maşini. Mă întrebam atunci: cum s-ar mai putea opri această nebunie. Şi uite că se poate opri. Uite că lumea se poate opri. Se spunea că peste Arad trec zilnic cam 1000 de avioane, dinspre est spre vest şi invers. Şi da, de câte ori îmi ridicam ochii în sus vedeam avioane, sau dârele lăsate de avioane. Acum mă uit şi văd doar cerul. E un cer senin, soarele străluceşte. E pace. Iată, nu ne mai interesează vacanţele, nu ne mai facem planuri să zburăm, să cheltuim, să ne distrăm. Ne mulţumim cu sănătatea şi în ultimă instanţă cu VIAŢA.

Am putea spune că un virus a oprit lumea. Nu! Dumnezeu a oprit lumea. Poate era nevoie.

Era nevoie pentru noi, oamenii. Să ne regăsim, să ne reevaluăm, să ne remodelăm. Prea am crezut că suntem atotputernici. Prea am crezut că noi ştim totul, controlăm totul. Constatăm acum că suntem mici, mici de tot, neputincioşi, neajutoraţi. Un virus, atât de mic şi ne-a arătat cine şi cât suntem. Ne-am încrezut în ştiinţă. „Oamenii de ştiinţă ştiu totul, au toate răspunsurile”. Ei bine...NU. Sunt şi ei doar oameni. Ne-am încrezut în tehnologie. Atâta tehnologie. De vârf. Ei bine, iată că nici tehnologia nu prea ajută. Dar am uitat un lucru. Am uitat de Dumnezeu. Am uitat să îl cinstim pe Dumnezeu. Am uitat să ne închinăm lui Dumnezeu. Am uitat să ne încredem în Dumnezeu. Ce faci acum când lumea se opreşte? Oare te opreşti şi tu? Oare te vei uita la Dumnezeu? Oare îl vei căuta pe Dumnezeu? Oare te vei smeri, sau îţi vei împetri inima, ca faraonul de altădată. Mă rog pentru tine, cum mă rog pentru mine, să înţelegem că lumea s-a oprit pentru noi. Să ne oprim din vâltoarea în care am fost prinşi şi să ne întoarcem la Dumnezeu. Este vremea pocăinţei!

Lumea s-a oprit. Am fost în oraş de dimineaţă. Am respirat aer curat. Era linişte. Deschid geamul să aerisesc şi nu mai intră noxe, nici gălăgie. Ne făceam probleme pentru Terra, pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă. Pământul nu mai putea respira. Încălzire globală, poluare masivă, păduri tăiate aiurea, animale pe cale de dispariţie, omenire pe cale de dispariţie. Ce-i de făcut? Conferiţe internaţionale, tratate semnate şi rupte apoi, manifestaţii, activişti mai tineri sau mai puţin tineri isterici. Nimic. Nici un rezultat. Şi totuşi Pământul avea nevoie măcar de o „gură” de oxigen. Şi în sfârşit îl capătă. Lumea s-a opri! Pământul respiră! Pentru că în Psalmul 24:1 David spune „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Dumnezeu ne-a făcut o locuiţă atât de minumată, de frumoasă, de binecuvântată. Şi pentru că ne iubeşte, el vrea să ne protejeze „casa”. Ca să trăim, nu să murim. Pentru că lăcomia noastră, neglijenţa noastră pot să ne distrugă exact habitatul nostru. Sigur, declarativ, oamenii conştientizau asta, dar cum să opreşti distrugerea? Cum să-i faci pe oameni să se mulţumească să aibă doar cele trebuitoare vieţii, când ei s-au învăţat să risipească în plăceri şi păcate.

De aceea a îngăduit Dumnezeu să se oprească lumea, sau măcar să încetinească puţin. Să se odihnească şi Pământul şi cei ce îl locuiesc, adică, noi, oamenii, lucrarea mâinilor lui Dumnezeu.

Aşa că, dacă Dumnezeu a îngăduit să încetinim ritmul şi stăm mai mult acasă cu familia, haideţi să fim înţelepţi să folosim acest timp pentru binele nostru spiritual, pentru dedicarea pentru cei dragi din familie, dar mai ales pentru smerirea noastră înaintea lui Dumnezeu, pentru rugăciune, citirea Bibliei şi închinare.

Dumnezeu să ne călăuzească pe toţi!

Pastor Gheorghe Şurtea

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/