Biblia online

1. Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

2. Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

3. Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

4. Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

5. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr'o înviere asemănătoare cu a Lui.

6. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;

7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

8. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

9. întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui.

10. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

12. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

13. Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

14. Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har.

15. Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum.

16. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

17. Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit-o.

18. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v'aţi făcut robi ai neprihănirii.-

19. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

20. Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.

21. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.

22. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v'aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.

23. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.