Biblia online

1. Pune trîmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legămîntul Meu, şi au păcătuit împotriva Legii Mele.

2. Atunci vor striga către Mine: “Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!”-

3. Israel a lepădat binele cu scîrbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări.

4. Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: deaceea vor fi nimiciţi.

5. Viţelul tău este o scîrbă, Samario! Mînia Mea s'a aprins împotriva lor! Pînă cînd nu vor voi ei să se ţină curaţi?

6. Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, şi nu este Dumnezeu. Deaceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi!

7. Fiindcă au sămănat vînt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grîu; ce va răsări, nu va da făină, şi dacă ar da, ar mînca-o străinii.

8. Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ.

9. Căci s-au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răsleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!

10. Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.

11. Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.

12. Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuş ele sînt privite ca ceva străin.

13. Ei junghie vitele pe cari Mi le aduc, şi carnea le-o mînîncă; deaceea Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor, şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt!

14. Căci Israel a uitat pe Cel ce l-a făcut, şi-a zidit palate, şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite; deaceea voi trimete foc în cetăţile lor, şi le va mistui palatele.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.