Biblia online

1. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui.

2. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte.

3. Cele nechibzuite, cînd şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn;

4. dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase.

5. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.

6. La miezul nopţii, s'a auzit o strigare: ,Iată mirele, ieşiţi-i în întîmpinare!`

7. Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele.

8. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ,Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.`

9. Cele înţelepte le-au răspuns: ,Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vînd untdelemn şi cumpăraţi-vă.`

10. Pe cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s'a încuiat uşa.

11. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!`

12. Dar el, drept răspuns, le-a zis: ,Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!`

13. Veghiaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care, cînd era să plece într'o altă ţară, a chemat pe robii săi, şi le-a încredinţat avuţia sa.

15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.

16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi, s'a dus, i-a pus în negoţ, şi a cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.

17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a cîştigat şi el alţi doi cu ei.

18. Cel ce nu primise decît un talant, s'a dus de a făcut o groapă în pămînt şi a ascuns acolo banii stăpînului său.

19. După multă vreme, stăpînul robilor acelora s'a întors şi le-a cerut socoteala.

20. Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi cinci talanţi.`

21. Stăpînul său i-a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.`

22. Cel ce primise cei doi talanţi, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am cîştigat cu ei alţi doi talanţi.`

23. Stăpînul său i-a zis: ,Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!`

24. Cel ce nu primise decît un talant, a venit şi el, şi a zis: ,Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai sămănat, şi strîngi de unde n-ai vînturat:

25. mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pămînt; iată-ţi ce este al tău!`

26. Stăpînul său i-a răspuns: ,Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am sămănat, şi că strîng de unde n-am vînturat;

27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobîndă ce este al meu!

28. Luaţi-i dar talantul, şi daţi-l celui ce are zece talanţi.

29. Pentrucă celui ce are, i se va da, şi va avea de prisos; dar dela cel ce n-are, se va lua şi ce are!

30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunerecul de afară: acolo va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor.

31. “Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

32. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre;

33. şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui.

34. Atunci Împăratul va zice celor dela dreapta Lui: ,Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v'a fost pregătită dela întemeierea lumii.

35. Căci am fost flămînd, şi Mi-aţi dat de mîncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M'aţi primit;

36. am fost gol, şi M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.`

37. Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd, şi Ţi-am dat să mănînci? Sau fiindu-Ţi sete, şi Ţi-am dat de ai băut?

38. Cînd Te-am văzut noi străin, şi Te-am primit? Sau gol, şi Te-am îmbrăcat?

39. Cînd Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă, şi am venit pe la Tine?`

40. Drept răspuns, Împăratul le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.`

41. Apoi va zice celor dela stînga Lui: ,Duceţi-vă dela Mine, blestemaţilor, în focul cel vecinic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!

42. Căci am fost flămînd, şi nu Mi-aţi dat să mănînc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;

43. am fost străin, şi nu M'aţi primit; am fost gol, şi nu M'aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pela Mine.`

44. Atunci Îi vor răspunde şi ei: ,Doamne, cînd Te-am văzut noi flămînd sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?`

45. Şi El, drept răspuns, le va zice: ,Adevărat vă spun că, oridecîteori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr'aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.`

46. Şi aceştia vor merge în pedeapsa vecinică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa vecinică.”

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.