Biblia online

1. Într'o zi, Isus Se ruga într'un loc anumit. Cînd a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: “Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”

2. El le-a zis: “Cînd vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt.

3. Pînea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi;

4. şi ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”

5. Apoi le-a mai zis: “Dacă unul dintre voi are un prieten, şi se duce la el la miezul nopţii, şi-i zice: ,Prietene, împrumută-mi trei pîni,

6. căci a venit la mine de pe drum un prieten al meu, şi n-am ce-i pune înainte;`

7. şi dacă dinlăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: ,Nu mă turbura; acum uşa este încuiată, copiii mei sînt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ţi dau pîni`,-

8. vă spun: chiar dacă nu s'ar scula să i le dea, pentrucă-i este prieten, totuş, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.

9. Deaceea şi Eu vă spun: Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

10. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

11. Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pîne, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte?

12. Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie?

13. Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfînt celor ce I-L cer!”

14. Isus a scos dintr'un bolnav un drac, care era mut. Dupăce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat.

15. Dar unii ziceau: “El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.”

16. Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn, din cer.

17. Isus le-a cunoscut gîndurile, şi le-a zis: “Orice împărăţie desbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă desbinată împotriva ei, se prăbuşeşte peste alta.

18. Deci, dacă Satana este desbinat împotriva lui însuş, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?

19. Şi dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei înşişi vor fi judecătorii voştri.

20. Dar, dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns pînă la voi.

21. Cînd omul cel tare şi bine înarmat îşi păzeşte casa, averile îi sînt la adăpost.

22. Dar dacă vine peste el unul mai tare decît el şi-l biruieşte, atunci îi ia cu sila toate armele în care se încredea, şi împarte prăzile luate de la el.

23. Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte.

24. Duhul necurat, cînd iese afară dintr'un om, umblă prin locuri fără apă, şi caută odihnă. Fiindcă n'o găseşte, zice: ,Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.`

25. Şi cînd vine, o găseşte măturată şi împodobită.

26. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decît el; intră împreună în casă, se aşează în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decît cea dintîi.”

27. Pe cînd spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: “Ferice de pîntecele care Te-a purtat, şi de ţîţele pe cari le-ai supt!”

28. Şi El a răspuns: “Ferice mai degrabă de ceice ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!”

29. Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, El a început să spună: “Neamul acesta este un neam viclean; el cere un semn; dar nu i se va da alt semn decît semnul proorocului Iona.

30. Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

31. Împărăteasa de la miazăzi se va scula, în ziua judecăţii, alături de bărbaţii acestui neam, şi-i va osîndi; pentrucă ea a venit dela capătul pămîntului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici este Unul mai mare decît Solomon.

32. Bărbaţii din Ninive se vor scula, în ziua judecăţii, alături de neamul acesta, şi-l vor osîndi, pentrucă ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decît Iona.

33. Nimeni n-aprinde o lumină, ca s'o pună într'un loc ascuns sau supt baniţă; ci o pune într'un sfeşnic, pentru ca cei ce intră, să vadă lumina.

34. Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întunerec.

35. Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec.

36. Aşa că, dacă tot trupul tău este plin de lumină, fără să aibă vreo parte întunecată, va fi în totul plin de lumină, întocmai ca atunci cînd te-ar lumina o lampă cu lumina ei mare.”

37. Pe cînd vorbea Isus, un Fariseu L-a rugat să prînzească la el. El în intrat şi a şezut la masă.

38. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prînz.

39. Dar Domnul i-a zis: “Voi, Fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jăfuire şi de răutate.

40. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a făcut şi pe cea dinlăuntru?

41. Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate.

42. Dar vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute!

43. Vai de voi, Fariseilor! Pentrucă voi umblaţi după scaunele dintîi la sinagogi, şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe!

44. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi sînteţi ca mormintele, cari nu se văd, şi peste cari oamenii umblă fără să ştie.”

45. Unul din învăţătorii Legii a luat cuvîntul, şi I-a zis: “Învăţătorule, spunînd aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.”

46. “Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. “Pentrucă voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.

47. Vai de voi! Pentrucă voi zidiţi mormintele proorocilor, pe cari i-au ucis părinţii voştri.

48. Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe prooroci, iar voi le zidiţi mormintele.

49. De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ,Le voi trimete prooroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni,

50. ca să se ceară dela acest neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii:

51. dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta!

52. Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentrucă voi aţi pus mîna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe ceice voiau să intre, i-aţi împedecat să intre.”

53. După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi Fariseii au început să-L pună la strîmtoare, şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri;

54. I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.