Biblia online

Leviticul 24

1. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2. “Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neîncetat.

3. Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinlăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, pentruca să ardă neîncetat de seara pînă dimineaţa în faţa Domnului. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri.

4. Să aşeze candelele în sfeşnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului.

5. Să iei floare de făină, şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.

6. Să le pui în două şiruri, cîte şase în fiecare şir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului.

7. Peste fiecare şir să pui tămîie curată, care să fie pe pîne ca aducere aminte, ca un dar de mîncare mistuit de foc înaintea Domnului.

8. În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pîni înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legămînt vecinic pe care-l vor ţinea copiii lui Israel.

9. Pînile acestea să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi să le mănînce într'un loc sfînt; căci ele sînt pentru ei un lucru prea sfînt, o parte din darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege vecinică.”

10. Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s'a certat în tabără cu un bărbat israelit.

11. Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mamă-sa se numea Şelomit, fata lui Dibri, din seminţia lui Dan.

12. L-au aruncat în temniţă, pînă va spune Moise ce va porunci Domnul.

13. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

14. “Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi ceice l-au auzit, să-şi pună mînile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.

15. Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ,Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

16. Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentrucă a hulit Numele lui Dumnezeu.

17. Cine va da unui om o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.

18. Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: viaţă pentru viaţă.

19. Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa cum a făcut şi el:

20. frîntură pentru frîntură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeaş rană pe care a făcut-o el aproapelui său.

21. Cine va ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om, să fie pedepsit cu moartea.

22. Să aveţi aceeaş lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.”

23. Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.