Biblia online

Ezechiel 47

1. M'a adus înapoi la uşa casei. Şi iată că ieşea apă de supt pragul casei, dinspre răsărit; căci faţa casei era spre răsărit. Apa se pogora de supt partea dreaptă a casei în spre partea de miază-zi a altarului.

2. M'a scos pe poarta de miază noapte, şi m-a făcut să ocolesc pe din afară pînă la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.

3. Cînd a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mînă, a măsurat o mie de coţi, şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea pînă la glesne.

4. A mai măsurat iarăş o mie de coţi, şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea pînă la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea pînă la şolduri.

5. A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un rîu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atît de adîncă încît trebuia să înot-un rîu, care nu se putea trece.

6. El mi-a zis: “Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul rîului.

7. Cînd m-a adus înapoi, iată că pe malul rîului erau o mulţime de copaci pe amîndouă părţile.

8. El mi-a zis: “Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se pogoară în cîmpie, şi se varsă în marea şi vărsîndu-se în mare, apele mării se vor vindeca.

9. Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge rîul, şi vor fi o mulţime de peşti; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, şi pretutindeni pe unde va ajunge rîul acesta va fi viaţă.

10. Pescarii vor sta pe malurile lui, dela En-Ghedi pînă la En-Eglaim, şi vor întinde mrejile; vor fi peşti de felurie soiuri, ca peştii mării celei mari, şi vor fi foarte mulţi.

11. Mlaştinile şi gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

12. Dar lîngă rîul acesta, pe malurile lui de amîndouă părţile, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, şi roadele lor nu se vor sfîrşi; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieşi din sfîntul Locaş. Roadele lor vor sluji ca hrană, şi frunzele lor ca leac.”

13. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: “Iată hotarele ţării, pe care o veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Iosif va avea două părţi.

14. O veţi stăpîni unul ca şi altul, cum am jurat, cu mîna ridicată, că o voi da părinţilor voştri. Ţara aceasta vă va cădea deci la împărţeală ca moştenire.

15. Iată hotarele ţării: în spre miază noapte, dela marea cea mare, drumul Hetlonului pînă la Ţedad,

16. Humat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului, Haţer-Haticon, spre hotarul Havranului.

17. Astfel hotarul va fi, dela mare pînă la Haţar-Enon, şi la miază noapte de el hotarul Damascului, Ţafonului, şi hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miază-noapte.

18. În partea de răsărit, dintre Havran şi Damasc, între Galaad şi ţara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, dela hotarul de miază noapte pînă la marea de răsărit şi anume pînă la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.

19. Hotarul de miază zi, în spre miază zi, va merge dela Tamar pînă la apele Meriba dela Cades, pînă la pîrîul Egiptului, şi pînă la Marea cea mare. Acesta va fi hotarul de miază zi.

20. Hotarul de apus va fi marea cea mare, pînă la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.

21. Ţara aceasta o veţi împărţi între voi, după seminţiile lui Israel.

22. O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţ între voi şi între străinii cari vor locui în mijlocul vostru, acei străini cari vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel.

23. Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Domul Dumnezeu.”

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.