Biblia online

1. Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.

2. Femeia aceasta a rămas însărcinată, şi a născut un fiu. A văzut că este frumos, şi l-a ascuns trei luni.

3. Ne mai putînd să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură, pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el, şi l-a aşezat între trestii, pe malul rîului.

4. Sora copilului pîndea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întîmple.

5. Fata lui Faraon s'a pogorît la rîu, să se scalde; şi fetele cari o însoţeau se plimbau pe marginea rîului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor, şi a trimes pe roaba ei să-l ia.

6. L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plîngea. I-a fost milă de el, şi a zis: “Este un copil de al Evreilor!”

7. Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: “Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”

8. “Du-te”, i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s'a dus şi a chemat pe mama copilului.

9. Fata lui Faraon i-a zis: “Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul, şi l-a alăptat.

10. Copilul a crescut, şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos); “căci”, a zis ea, “l-am scos din ape.”

11. În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui.

12. S'a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip.

13. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: “Pentru ce loveşti pe semenul tău?”

14. Şi omul acela a răspuns: “Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?” Moise s'a temut şi a zis: “Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.

15. Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă.

16. Preotul din Madian avea şapte fete. Ele au venit să scoată apă, şi au umplut jghiaburile ca să adape turma tatălui lor.

17. Dar au venit păstorii, şi le-au luat la goană. Atunci Moise s'a sculat, le-a ajutat, şi le-a adăpat turma.

18. Cînd s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: “Pentru ce vă întoarceţi aşa de curînd azi?”

19. Ele au răspuns: “Un Egiptean ne-a scăpat din mîna păstorilor, şi chiar ne-a scos apă, şi a adăpat turma.”

20. Şi el a zis fetelor: “Unde este? Pentruce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănînce pîne!”

21. Moise s'a hotărît să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora.

22. Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherşom (Sînt străin aici); “căci”, a zis el, “locuiesc ca străin într-o ţară străină.”

23. După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte desnădăjduite. Strigătele acestea, pe cari li le smulgea robia, s-au suit pînă la Dumnezeu.

24. Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legămîntul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov.

25. Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei.

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.