Biblia online

2 Samuel 24

1. Domnul S'a aprins de mînie din nou împotriva lui Israel; şi a stîrnit pe David împotriva lor, zicînd: “Du-te şi fă numărătoarea lui Israel şi a lui Iuda”.

2. Şi împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oştirii, care se afla lîngă el: “Străbate toate seminţiile lui Israel, dela Dan pînă la Beer-Şeba; să se facă numărătoarea poporului, şi să ştiu la cît se ridică numărul lor.”

3. Ioab a zis împăratului: “Domnul, Dumnezeul tău, să făcă poporul de o sută de ori mai mare, şi împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”

4. Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab şi căpeteniilor oştirii; şi Ioab şi căpeteniile oştirii au plecat dela împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.

5. Au trecut Iordanul, şi au tăbărît la Aroer, la dreapta cetăţii care este în mijlocul văii Gad, şi lîngă Iaezer.

6. Au venit pănă la Galaad şi în ţara lui Tahtim-Hodşi. s-au dus pînă la Dan-Iaan, şi în împrejurimile Sidonului.

7. Au venit pînă la cetăîţuia Tir, şi în toate cetăţile Heviţilor şi ale Cananiţilor. Au ieşit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Şeba.

8. Au străbătut astfel toată ţara, şi au ajuns la Ierusalim, după nouă luni şi douăzeci de zile.

9. Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război cari scoteau sabia, şi în Iuda cinci sute de mii de oameni.

10. David a simţit cum îi bătea inima, dupăce făcuse numărătoarea poporului. Şi a zis Domnului: “Am săvîrşit un mare păcat, făcînd lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoieşte şi iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un... nebun!”

11. A doua zi, cînd s'a sculat David, cuvîntul Domnului a vorbit astfel proorocului Gad, văzătorul lui David:

12. “Du-te şi spune lui David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Îţi pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, şi te voi lovi cu ea.”

13. Gad s'a dus la David, şi i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicînd: “Vrei şapte ani de foamete în ţara ta, sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmaşilor tăi, cari te vor urmări, sau să bîntuie ciuma trei zile în ţară? Acum alege, şi vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimete.”

14. David a răspuns lui Gad: “Sînt într'o mare strîmtoare! Oh! mai bine să cădem în mînile Domnului, căci îndurările Lui sînt nemărginite; dar să nu cad în mînile oamenilor!”

15. Domnul a trimes ciuma în Israel, de dimineaţă pînă la vremea hotărîtă. Şi, din Dan pînă la Beer-Şeba, au murit şaptezeci de mii de oameni din popor.

16. Pe cînd îngerul întindea mîna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S'a căit de răul acela, şi a zis îngerului care ucidea poporul: “Destul! Trage-ţi mîna acum.” Îngerul Domnului era lîngă aria lui Aravna..., Iebusitul.

17. David, văzînd pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: “Iată că am păcătuit! Eu sînt vinovat: dar oile acestea, ce au făcut? Mîna Ta să se îndrepte dar împotriva mea şi împotriva casei tatălui meu!”

18. În ziua aceea, Gad a venit la David, şi i-a zis: “Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.”

19. David s'a suit, după cuvîntul lui Gad, cum poruncise Domnul.

20. Aravna s'a uitat, şi a văzut pe împărat şi pe slujitorii lui îndreptîndu-se spre el; şi Aravna a ieşit, şi s'a închinat înaintea împăratului, cu faţa la pămînt.

21. Aravna a zis: “Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?” Şi David a răspuns: “Ca să cumpăr dela tine aria şi să zidesc în ea un altar Domnului, pentruca să înceteze urgia aceasta de peste popor.”

22. Aravna a zis lui David: “Să ia domnul meu, împăratul, aria, şi să aducă în ea jertfele cari-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, şi carăle cu uneltele lor vor ţinea loc de lemne.”

23. Aravna a dat împăratului totul. Şi Aravna a zis împăratului: “Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!”

24. Dar împăratul a zis lui Aravna: “Nu! vreau s'o cumpăr dela tine pe preţ de argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, cari să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli de argint.

25. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţămire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel

Capitolul

Biblia online este punctul de plecare perfect pentru oricine dorește să aibă acces facil și constant la Cuvântul lui Dumnezeu. Această categorie a fost creată special pentru cei care caută surse de încredere, rapide și ușor de utilizat, fără a fi nevoiți să descarce aplicații sau să caute prin mai multe site-uri. Totul este organizat într-un singur loc, astfel încât lectura Scripturii să devină o experiență plăcută, clară și profundă. Pe pagina noastră de Biblia online, utilizatorii pot găsi versiuni fidele ale textului biblic, traduse corect și atent verificate. Accesul este gratuit și neîntrerupt, indiferent de dispozitivul folosit – fie că e vorba de telefon, tabletă sau calculator. În plus, navigarea intuitivă ajută la găsirea rapidă a cărților, capitolelor sau versetelor dorite, economisind timp și oferind o experiență fluentă de lectură. Un alt avantaj major al secțiunii Biblia online este actualizarea constantă a conținutului, care asigură o experiență modernă și adaptată nevoilor de astăzi. Fie că ești în căutarea unei lecturi zilnice sau vrei să studiezi în profunzime, totul este pregătit pentru a susține un parcurs spiritual echilibrat și coerent. Toate textele sunt optimizate pentru citire ușoară, cu un design aerisit și structurat, astfel încât să nu obosească ochii și să permită o concentrare mai bună asupra mesajului divin. Alegând această categorie, faci un pas important spre o relație mai profundă cu Scriptura, având mereu la îndemână resursele necesare pentru a înțelege și a trăi învățăturile biblice. Explorează această pagină și bucură-te de avantajele unei platforme care îmbină tehnologia modernă cu nevoia autentică de spiritualitate. Ai ajuns în locul potrivit pentru a accesa Biblia online oricând simți nevoia de alinare, inspirație sau îndrumare.