text Schite de predici

Trecand propriul Iordan

de Florin Forgaci
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florin Forgaci

TRECÂND PESTE PROPRIUL IORDAN

                IOSUA 3:1-6, 14-17

 

-DUMNEZEU LE-A DĂRUIT TOTUL, NU AVEAU DECÂT DE INTRAT ŞI DE REVENDICAT CE ERA A LOR.

-EI S-AU TEMUT ŞI AU VRUT SĂ SE ÎNTOARCĂ-REZULTÂND 40 DE PUSTIE.

-ULTIMUL OBSTACOL-IORDANUL- 30 DE METRI DE LAT, RÂU MIC NU ERA O PROBLEMĂ-DAR LA VREMEA RECOLTĂRII (4:11), AVEA ŞI 1 KM LĂŢIME –DE 50 DE ORI MAI MARE.

-ÎN FAŢA IZBÂNZII SPIRITUALE NE STAU UNEORI OBSTACOLE-STRATEGIA LOR FUNCŢIONEAZĂ ŞI AZI.

 

        I. UN MESAJ DE LUAT ÎN SEAMĂ.

A. UN MESAJ CARE IMPLICĂ O PROVOCARE VS.3-4

-PRIVEŞTE LA DUMNEZEU-CHIVOT-CARE ERA PREZENŢA ŞI GLORIA LUI DUMNEZEU.

-CÂND PORNEŞTE DUMNEZEU PORNEŞTI ŞI TU.

-URMEAZĂ PE DOMNUL-CÂND PLECA CHIVOTUL PLECAU ŞI EI.

-ONOREAZĂ PE DOMNUL-STĂTEAU LA O DISTANŢĂ DE 914,4 M

 B. UN MESAJ CARE IMPLICĂ PORUNCĂ VS 5

-CURAŢI ŞI SFINŢI.

-SĂ SE EXAMINEZE. 1 IOAN 1:9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

C.UN MESAJ CARE IMPLICĂ PROMISIUNE. VS 9-13

-DUMNEZEU ÎŞI ŢINE CUVÂNTUL.

-NE ÎNGRIJORĂM DE MÂINE.

-NE ÎNGRIJORĂM DE LUCRURI MATERIALE.FILIP.4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.

 

  II. UN MIRACOL DE LUAT ÎN SEAMĂ.VS.14-17

A. PROBLEMA

-1,2 KM DE TRECUT ,2 MILIOANE DE OAMENI, FĂRĂ BĂRCI, PODURI CI PRIN APĂ.

-NOI AVEM KM DE PROBLEME ÎN VIAŢĂ.

B.PLANUL VS.15

-UN PAS AL CREDINŢEI

-NOI TREBUIE SĂ NE ASUMĂM PASUL.

C.MIRACOLUL. VS 16-17

-APELE S-AU DESFĂCUT ÎN DOUĂ- DOMNU NOSTRU POATE SĂ TAIE PROBLEMA TA ÎN DOUĂ.

-DAVID ŞI GOLIAT-URIAŞUL A RĂMAS DAR ERA MAI SCURT ŞI INOFENSIV.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Fii o binecuvântare!"
Categorie: Invataturi biblice  Isus psune că trebuie să fim slujitorii tuturor.4 minute · Ann Steiner Deborah Falcao are o dorină de a folosi viața ei în slujba lui Dumnezeu. Astfel ea...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Odihnă în Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Cunoști tu pacea care vine din predarea completă lui Dumnezeu?2 minute · Aksel J. Smith „Căci noi, cei ce credem, intrăm în odihnă…” Evrei 4:3.Prin c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt eu pregătit să aud adevărul despre mine însumi?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce este mult mai ușor să vezi adevărul despre ceilalți?4 minute · Ann Steiner Învăț o lecție valoroasă despre a mă uita la propriile greșeli, în loc să...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"5 lucruri care aproape nimeni nu realizează că nu sunt în Biblie"
Categorie: Invataturi biblice  ai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Biblie?9 minute · CreștinismActiv Știai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Bibli...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât de greu este să fiu bună?"
Categorie: Invataturi biblice  Adevărul surprinzător despre cât de greu este să fii bună.6 minute · Maggie Pope Cât de greu este să fii o persoană bună?Când eram tânără am mers la o șco...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul!"
Categorie: Invataturi biblice  Fiecare zi este un dar bogat și prețios de la Dumnezeu, cu har și oportunități noi.3 minute · Aksel J. Smith „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"4 adevăruri incontestabile despre Isus"
Categorie: Isus Hristos Aici sunt 4 adevăruri incontestabile despre Isus care arată cum este El cu adevărat.7 minute · Liam Johnsen Unor oameni le place să lege împreună mai multe versete di...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Tu poți ilumina lumea!"
Categorie: Invataturi biblice  Ce fel de lumină este destul de puternică încât să pătrundă prin întunericul care amenință să învăluiască întreaga lume?6 minute · Ann Steiner Imaginează-...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Știi cât de dăunătoare pot fi cuvintele tale?"
Categorie: Invataturi biblice A devenit periculos să trimiți mesaje unii altora pe mediile sociale. Te-ai gândit la consecințe?5 minute · Janne Epland Este atât de ușor să comentezi ceva pe...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți deveni un evanghelist extrem de eficient?"
Categorie: Invataturi biblice  Cheia este să devii cel mai bun evanghelist care tu poți fi.6 minute · CreștinismActiv “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Nu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise