text Predici scrise

În ultimul timp am auzit că unii slujitori...

de Anastasia Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anastasia Filat
În ultimul timp am auzit că unii slujitori își iau o pauză de un an în lucrare, motivând prin faptul că țin anul sabatic așa cum scrie în Vechiul Testament. Acum citesc cartea Exod. La capitolul 23 scrie despre anul Sabatic. Curios lucru este că acest an sabatic nu avea deloc în vedere pe slujitori: slujitorii la Templu trebuiau să-și facă slujba obișnuit în fiecare zi ca și în ceilalți ani lucrători. Mai liberi erau restul oamenilor, fiindcă nu trebuiau să lucreze pământul, dar anul sabatic era pentru pământ și nu pentru om! Iată ce spune Domnul: "Timp de șase ani, să sameni pămîntul, și să-i strîngi rodul. Dar în al șaptelea, să-i dai răgaz, și să-l lași să se odihnească; din rodul lui să mănînce săracii poporului tău, iar ce va mai rămînea, să mănînce fiarele de pe cîmp. Tot așa să faci cu via și măslinii tăi." (Exod 23:10-11). Din acest text este clar că "anul sabatic" pentru un slujitor în Evanghelie nu este biblic nici din perspectiva Vechiului Legământ. Domnul să ne ajute să studiem cu atenție Cuvântul ca să-l împlinim așa cum a fost scris, dar nu "din auzite", adaptându-l la "contextul" nostru! Cred că pe Dumnezeu Îl întristează foarte mult faptul că unii, caută să-și scuze sau să-și explice lenea sau păcatul prin răstâlmăcirea Bibliei, chiar dacă aceasta este din lipsă de cunoștință. În cartea Osea Dumnezeu se adresează nemijlocit preoților și îi învinuiește că din pricina lor peire poporul Său: Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință. Fiindcă ai lepădat cunoștința, și Eu te voi lepăda, și nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi! (Osea 4:6) Domnul să ne ajute să nu fim noi, slujitorii, vinovați de pierzarea multora, care ne-au fost încredințați de Dumnezeu să-i învățăm din Cuvânt!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"7 aspecte minunate ale unui Dumnezeu atotputernic"
Categorie: Invataturi biblice  O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumnezeu.15 minute · CreștinismActiv O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumne...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o binecuvântare!"
Categorie: Invataturi biblice  Isus psune că trebuie să fim slujitorii tuturor.4 minute · Ann Steiner Deborah Falcao are o dorină de a folosi viața ei în slujba lui Dumnezeu. Astfel ea...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Odihnă în Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Cunoști tu pacea care vine din predarea completă lui Dumnezeu?2 minute · Aksel J. Smith „Căci noi, cei ce credem, intrăm în odihnă…” Evrei 4:3.Prin c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt eu pregătit să aud adevărul despre mine însumi?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce este mult mai ușor să vezi adevărul despre ceilalți?4 minute · Ann Steiner Învăț o lecție valoroasă despre a mă uita la propriile greșeli, în loc să...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"5 lucruri care aproape nimeni nu realizează că nu sunt în Biblie"
Categorie: Invataturi biblice  ai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Biblie?9 minute · CreștinismActiv Știai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Bibli...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât de greu este să fiu bună?"
Categorie: Invataturi biblice  Adevărul surprinzător despre cât de greu este să fii bună.6 minute · Maggie Pope Cât de greu este să fii o persoană bună?Când eram tânără am mers la o șco...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul!"
Categorie: Invataturi biblice  Fiecare zi este un dar bogat și prețios de la Dumnezeu, cu har și oportunități noi.3 minute · Aksel J. Smith „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"4 adevăruri incontestabile despre Isus"
Categorie: Isus Hristos Aici sunt 4 adevăruri incontestabile despre Isus care arată cum este El cu adevărat.7 minute · Liam Johnsen Unor oameni le place să lege împreună mai multe versete di...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Tu poți ilumina lumea!"
Categorie: Invataturi biblice  Ce fel de lumină este destul de puternică încât să pătrundă prin întunericul care amenință să învăluiască întreaga lume?6 minute · Ann Steiner Imaginează-...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Știi cât de dăunătoare pot fi cuvintele tale?"
Categorie: Invataturi biblice A devenit periculos să trimiți mesaje unii altora pe mediile sociale. Te-ai gândit la consecințe?5 minute · Janne Epland Este atât de ușor să comentezi ceva pe...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise