text Poezii crestine

Un staul sărac

de Viorel Balcan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Un staul sărac

Răcoarea nopții se lăsa ușor,
În Betleemul, cu zarva lui cea mare.
Pe uliți, încă mai pășeau timid,
Poporul ars, de vânturi și de soare.

Din depărtări, se auzeau,
Copiii ce nu veniseră acasă.
De grija lor, purtau părinții
Ce-i așteptau, cu drag la masă.

Pe câmp, se prelingea ușor
Al nopții val ca de mătase...
Păstori, ce turma lor vegheau,
Ușor, chiar somnul îi furase...

Lumini la case de bogați,
Luceau printre obloanele deschise.
În dansuri și în chefuri petreceau,
Purtați de un abur, ce-i învinse.

Pe mese, și-n odăile de sus,
Cu bogății, ei petreceau de zor.
Nici loc, nici pat nu s-a găsit
Pentru Isus, ca mare Salvator.

Departe de-ale lor chefuri şi fanfare,
La margini de grădini cu palmier,
Într-un șopron cu iesle şi umezeală,
Se va năștea Isus , Cerescul Miel.

O stea de sus Îl lumina în noapte,
Precum o candelă în ceață și abis.
Și îngeri ca străjeri trimiși la dânșii,
Aveau să le vorbescă ca în vis...

,, Azi vestea ce aduc, e una sfântă!
În Betleemul lui David, azi S-a născut,
Mesia, aşteptat în lume,
Trimis de Tatăl, prin al Său Cuvânt.

El marea de păcate ce îngloabă,
O lume, ce trăiește în desfrâu,
Și suferinți, și boli vor fi luate,
Asupra Sa, din dragoste de Fiu. ''

Rămași timizi la cele ce auziră,
Porniră întru-n gând către Isus...
Ajunși la staulul din noapte,
Se închinară, Copilului Sfânt, de sus.

Că El avea să fie drumul,
Și poarta către cer spre mântuire.
Şi pâinea vieții, ce Se frânse,
Și apă de izvor, spre nemurire...

Azi oamenii ca şi atunci, odată,
Trăiesc scenariul lumii de demult.
Și uși închid ca și lui Iosif,
Ce-n noapte, ajutor el a cerut.

Azi, loc din nou nu se găsește,
Pentru Isus, Cerescul Fiu Dumnezeiesc.
Respins a fost, respins mai este încă,
De toți acei, ce încă mai trăiesc...

A fost cândva o noapte fermecată...
Un loc sărac, și umezit, și trist.
A fost o Veste ce schimbase,
Portretul națiunii răvășit.

Te rog, ascultă Vestea Minunată,
Ce-a răsunat cândva în noapte,
Şi fă un loc pentru Isus ce vine,
Să-ți dea lumină ca o stea, El poate!

Viorel Balcan 11 februarie 2012

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce vrea Dumnezeu de la mine?"
Categorie: Invataturi biblice  Defapt este incredibil de simplu. La Dumnezeu totul este direct, fără ocolișuri.3 minute · CreștinismActiv Ucenicii lui Hristos sunt caracterizați de loia...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dreptatea și seriozitatea Cuvântului lui Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Aceasta îl definește pe un creștin care este serios în ce privește viața lui/ei.4 minute · CreștinismActiv Dreptate – seriozitateÎn traducerea norvegiană...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adevărul despre neprihănirea socotită"
Categorie: Invataturi biblice  „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Noi credem, la fel cum a crezut Avraam, într-o adevărată neprihănire personală…5 m...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O încurajare convingătoare de a urmări dreptatea!"
Categorie: Invataturi biblice Neprihănirea trebuie să crească în viața noastră. Dar asta se poate întâmpla doar într-un singur fel.3 minute · Elias Aslaksen A urmări neprihănirea este calea...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"29 versete biblice edificatoare despre dreptate"
Categorie: Versete biblice Ce spune biblia despre dreptate?7 minute · CreștinismActiv Cuvântul drept/neprihănit este scris de cel puțin 558 ori în biblie - deci putem concluziona că este o t...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este dreptatea?"
Categorie: Invataturi biblice  Pentru mine, să practic dreptatea înseamnă să fac voia lui Dumnezeu, așa cum El lucrează în mine.4 minute · CreștinismActiv Dreptatea înseamnă să faci tot...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Profesorul nostru de dreptate"
Categorie: Invataturi biblice  Viața lui isus a fost lecția absolută pentru dreptate. El ne-a trimis Ajutorul Lui să ne învețe dreptate de la El.4 minute · CreștinismActiv Dreptatea lui...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rugăciuni cu cereri și mulțumiri"
Categorie: Rugaciune Sunt rugăciunile tale în conformitate cu ce spune Biblia?5 minute · Aksel J. Smith Mulți oameni care se roagă au de-a face cu boală sau alte nevoi umane. Dar nevoia pent...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De ce nu vrea Dumnezeu să mă asculte?"
Categorie: Rugaciune Ai simțit vreodată că Dumnezeu nu te ascultă? De ce refuză Dumnezeu să îți răspundă la rugăciuni?4 minute · CreștinismActiv Uneori, viața poate fi puțin copleșitoare. Da...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum te afectează rugăciunea „Tatăl Nostru”?"
Categorie: Rugaciune Pentru mulți oameni, rugăciunea „Tatăl Nostru” a devenit o mantra căreia nu i se mai acordă multă atenție.5 minute · Jan-Hein Staal Rugăciunea „Tatăl Nostru” este unul d...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise