text Poezii crestine

De sus din cerul cenuşiu

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
De sus din cerul cenuşiu
Zăpada cade ne-ncetat.
În casă, umbrele-nserării
Tiptil, sfios s-au strecurat.

Tăticul stă privind pe geam.
Cu gândul dus departe.
În faţa lui, ca de-obicei,
Deschisă stă o carte.

Pe jos se joacă Mihăiţă.
Cuminte, fără gălăgie.
El ştie: când citeşte tatăl,
Tăcere trebuie să fie.

Dar iată ce-a văzut ştrengarul
Că tatăl său nu mai lucrează.
De aceea vine lângă el
Şi la picioare i se-aşează.

Apoi îşi reazămă uşor
Căpuşorul lui cu bucle brune
De-ai săi genunchi. Aşteaptă-un timp
Apoi încet de tot îi spune:

"Tăticule, aş vrea să ştiu,
De ce al nostru Domn iubit,
Născutu-sa pe vreme rea
Şi primăvara a murit?

Apoi de ce a trebuit
În iadul groaznic să coboare?
Mormântul nu era de ajuns?
O spune tată, de ce oare?"

Tăticul lui ca dintr-un somn
Atuncea se trezeşte.
Priveşte-n jos spre fiul său
Cu dragoste-i zâmbeşte.

Atunci când Domnul s-a născut
S-a-nfiorat întreaga fire
Pământu-ntreg a îngheţat
Când a primit această ştire.

Că Dumnezeu, Isus Hristos,
Iehova cel de trei ori sfânt,
Veniva-n chip de copilaş
Să locuiască pe pământ.

Că oamenii îl vor urî,
Şi Îi vor face ades să plângă.
Şi-atunci când El va încerca
Sub harul Său pe toţi să-i strângă,

Ei toţi îl vor scuipa râzând,
Şi tot râzând l-or biciui,
Şi tot bătându-şi joc de El
Pe-o cruce îl vor răstigni.

Şi cunoscând acestea toate,
Întreaga fire-a suspinat.
Suflat-a vântul cu putere
Şi frunzele s-au scuturat.

Şi chiar când norii grei şi negrii
Cu timpul s-au mai risipit,
Şi steaua cea strălucitoare
Pe cer deodată s-a ivit,

Tot trist şi gol era pământul
De flori şi frunze despuiat.
Aşa s-a întâmplat atuncea
Când Domnul nostru s-a-ntrupat.

Iar mai apoi, când fu să moară,
Întreaga fire s-a trezit.
Şi toate florile din lume
Mormântul l-au împodobit.

Lucit-a soarele mai tare!
Şi cer şi ape şi pământ
S-au bucurat că Domnul dus-a
Păcatul lumii în pământ.

Dar Domnul n-a rămas acolo!
A coborât mereu în jos.
Şi a străpuns întreg pământul
Până la miezul lui focos.

A luat mulţimea de păcate
Cu care greu s-a încărcat.
Şi lui Statan negru de ciudă
În cap pe toate i le-a aruncat.

Şi-astfel păcatul ce de veacuri,
Pământul crunt l-a chinuit,
Prin jertfa lui Isus Mesia
S-a-ntors de unde a venit.

Aşa a fost, copile dragă!
Şi-acuma, hai să-ngenunchem.
Şi-astfel recunoştinţa noastră
Lui Dumnezeu să-I arătăm.

Şi în tăcerea calma-a serii,
Căpuşorul brun şi inelat,
Şi capul blond al lui tăticu
În rugăciune s-au plecat.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise