text Poezii crestine

Advent

de Petru Dugulescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Dugulescu
Dormeau în Templu sulurile Torei,
Iar colbul vremii se-așternuse gros;
Și nimeni n-a știut sosirea orei
Când ceasul glorios al aurorei
Îl anunța Iudeii pe Hristos.

Și Te-ai născut în noapte-aceea rece,
În trup de molecule și atomi,
Ca să-mplinești poruncile Lui zece,
Să ne aduci viața ce nu trece
Pierdută, în grădina printre pomi.

Istoria, cu porțile-ncuiate,
Te așteptă pe Tine s-o descui,
Să îi dezlegi enigmele ciudate,
Să îi îndrumi cărările-ncurcate
Și pe făgașul vieții să o pui.

Religii, de pe tot cuprinsul lumii
Cu aripile frânte la mormânt,
Te așteptau să-mbraci cămașa humii,
Să le înveți secretul rugăciunii
Și să rostești cuvintele "Eu sunt!"

Te așteptau artiștii și poeții,
Ca să-i inspiri cum nimeni n-a putut -
Găsind în Tine sensul frumuseții,
Să Îți închine operele vieții
Și artei să îi dai un conținut.

Te așteptau popoare oprimate
Să le vorbești de-o viață fără chin.
Te așteptau zachei, prostituate,
Noi toți, cu conștiințele pătate,
Să ne aduci iertare și alin.

Și totuși, Doamne, în noaptea neuitată
Când ai venit din lumea Ta la noi,
Maria, suspina îndurerată
Că nu Îți fu venirea salutată,
Doar de păstorii simpli de la oi.

Nu Te-a întâmpinat Irod cel Mare,
Nici preoți, cărturari sau farisei,
Cuvântului Tău nu i-au dat crezare
Și Te-au urât cu pizmă fiecare,
Deși ai venit să mori și pentru ei.

Trei magi veniră apoi din depărtare,
Ca să-Ți aducă darul lor cu drag;
Și-un Simeon și Ana, fiecare,
Te așteptau cu dor și-nflăcărare,
În fiecare zi la Templu-n prag.

În ziua revenirii Tale Sfinte,
Când vei veni, Mireasa să Ți-o iei,
O rugă am, și Ți-o înalț fierbinte:
Ajuta-mă să-Ți pot ieși-nainte
Și fă-mă ca pe unul dintre ei!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise